31 mai 2018 · Inițiator: Viceprimar municipiului Satu Mare, (n. Budai Zsolt Petru)

HCL 151/2018 Satu Mare adoptată

Hotărâre privind însuşirea documentaţiei cadastrale de primă înscriere a terenului în suprafaţă de 22 120 mp aflat în zona inundabilă a râului Someș

Denumire
Hotărârea nr. 151 din 2018 a Consiliului Local Satu Mare
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
151 / 2018
Data
31 mai 2018
Inițiator
Viceprimar municipiului Satu Mare, (n. Budai Zsolt Petru)
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a aprobat însușirea documentației cadastrale pentru primul înregistrare a unui teren de 22.120 mp situat în zona inundabilă a râului Someș, realizată de SC Syntax SRL. Apoi se decide trecerea imobilului în domeniul privat al municipiului Satu Mare, adică terenul va fi în proprietatea orașului și administrarea lui va intra în sarcina autorităților locale. Pentru locuitori înseamnă că terenul nu mai poate fi pretins ca zonă publică gratuită în viitor, iar gestionarea și eventualele utilizări sau oportunități de dezvoltare vor fi decise la nivel local, cu impact asupra planificării zonelor din oraș.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însuşeşte documentaţia cadastrală de primă înscriere a imobilului teren în suprafaţă de 22 120 mp, situat în municipiul Satu Mare, întocmită de S.C. Syntax S.R.L. - prin Budai Zsolt Petru, nr. proiect 240/2017, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA nr. 151/31.05.2018 privind însuşirea documentaţiei cadastrale de primă înscriere a terenului în suprafaţă de 22 120 mp aflat în zona inundabilă a râului Someș Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.05.2018, Luând act de raportul Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 26515/24.05.2018 de expunerea de motive a viceprimarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrată cu nr. 26516/24.05.2018, de raportul Serviciului Juridic, Contencios, Arhivă înregistrat sub nr. 26885/25.05.2018 de raportul comisiilor de specialitate ale consiliului local, Având în vedere prevederile art. 10 alin (2) , art. 24 alin (3) ale Legii nr. 7/1996, republicată şi actualizată, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, ale art. 885 alin (1) şi art. 888 din Codul Civil si prevederile art. 36 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, republicată şi actualizată cu modificarile şi completările ulterioare precum și ale art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, În conformitate cu prevederile art. 23 și art. 78 ale Ordinului ANCPI nr. 700/09.07.2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare recepţie şi înscriere în registrul de carte funciară, cu modificările și completările ulterioare, Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul prevederilor art. 36 alin.(2) lit. c) şi ale art. 45 alin. (3) precum şi ale art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Adoptă prezenta H O T Ă R Â R E Art.1 Se însuşeşte documentaţia cadastrală de primă înscriere a imobilului teren în suprafaţă de 22 120 mp, situat în municipiul Satu Mare, întocmită de S.C. Syntax S.R.L. - prin Budai Zsolt Petru, nr. proiect 240/2017, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă înscrierea în domeniul privat al Municipiului Satu Mare a imobilului identificat la Art.1. Art.3. Se dispune O.C.P.I. Satu Mare înscrierea în evidenţele de Publicitate Imobiliară a celor aprobate la articolele precedente şi înfiinţarea unei noi coli de Carte Funciară. Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare şi Serviciul Patrimoniu Concesionări, Închirieri. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului judeţului Satu Mare, O.C.P.I. Satu Mare şi celor nominalizaţi cu ducerea la îndeplinire a prezentei. Președinte de ședință Contrasemnează Ardelean Octavian Iulian Secretar Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.45 alin.(3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; |Total consilieri în|23 | |funcţie | | |Nr . total al |20 | |consilierilor | | |prezenţi | | |Nr total al |3 | |consilierilor | | |absenţi | | |Voturi pentru |20 | |Voturi împotrivă |0 | |Abţineri |0 | Redactată în 6 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă