Pe scurtConsiliul Local Satu Mare aprobă documentația P.U.Z. pentru o Zonă de locuit în Satu Mare, pe strada Ambudului F.N., pe baza cererii depuse de beneficiari. Decizia înseamnă că se aprobă cadrul urbanistic pentru zona respectivă, deschizând posibilitatea de a realiza lucrarea conform noilor reguli de urbanism și de amenajare a terenului, cu eventualele termene și condiții stabilite în documentație. Locuitorii vor vedea manifestată în practică posibilitatea dezvoltării locuințelor în zonă și eventuale impacturi asupra infrastructurii, utilizării terenurilor și a zonelor vecine, conform regulamentelor în vigoare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 149/28.04.2022
privind aprobarea documentaţiei P.U.Z. - Zonă de locuit
Amplasament: Satu Mare, str. Ambudului F.N.
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa ordinară
din data de 28.04.2022,
Luând act de cererea depusă de către Iuoraş Violeta, Hotka Crina
Monica şi Hotka Nelu Daniel, în calitate de beneficiari, înregistrată la
Primăria Municipiului Satu Mare sub nr. 4625/26.01.2022,
Analizând proiectul de hotărâre nr. 10807/23.02.2022, referatul de
aprobare al Primarului Municipiului Satu Mare nr. 10808/23.02.2022, în
calitate de iniţiator, avizul favorabil al Arhitectului Şef nr.
8/18.02.2022, raportul de specialitate al Arhitectului Şef nr.
10809/23.02.2022, raportul informării şi consultării publicului nr.
5784/1.02.2022, raportul de specialitate al Serviciului Juridic nr.
11211/24.02.2022 şi avizele comisiilor de specialitate din cadrul
Consiliului Local Satu Mare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
În conformitate cu:
- art. 25 alin. (1), art. 37 alin. (1) și alineatele (1^1) –
(1^3), art. 45 lit. b), art. 47, art. 56 alin. (4), alin.(6),
art. 65 alin. (1) ale Legii nr. 350/2001 privind amenajarea
teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 18 din Ordinul
Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr.
233/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi
urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de
urbanism , cu modificările şi completările ulterioare;
- secţiunea a 3-a din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale
şi Administraţiei Publice nr. 2701/2010 pentru aprobarea
Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire
la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a
teritoriului şi de urbanism;
- prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c),
art. 139 alin.(3) lit. e), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă documentaţia P.U.Z. - Zonă de locuit, în municipiul
Satu Mare, str. Ambudului F.N., întocmită de S.C. AD PAVI DINAMIC S.R.L.,
în conformitate cu proiectul nr.
222/2021 şi în conformitate cu anexele.
Art. 2. Prezenta documentaţie de urbanism are valabilitate 2 (doi) ani
de la data aducerii la cunoştinţă publică.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează
Primarul Municipiului Satu Mare şi Arhitectul Şef.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului
General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege,
beneficiarului Iuoraş Violeta, Hotka Crina Monica şi Hotka Nelu Daniel,
Primarului Municipiului Satu Mare, Arhitectului Şef, Instituţiei
Prefectului - Judeţul Satu Mare, iar Oficiului de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară Satu Mare prin intermediul Serviciului Urbanism şi Dezvoltare
Urbană şi se aduce la cunoştinţă publică.
Președinte de ședință,
Contrasemnează
Szőcs Péter Levente
Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.
139 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ;
|Total consilieri în |23 |
|funcție | |
|Nr. total al |21 |
|consilierilor prezenți | |
|Nr total al consilierilor|2 |
|absenți | |
|Voturi pentru |21 |
|Voturi împotrivă |0 |
|Abțineri |0 |
Redactat în 6 exemplare originale
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.