15 mai 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Satu Mare
HCL 147/2024 Satu Mare adoptată
Aprobarea proiectului „Regenerare urbană în zona cartierului Micro 15” şi a cheltuielilor legate de proiect
Pe scurt
Se aprobă proiectul „Regenerare urbană în zona cartierului Micro 15” și finanțarea lui prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Înseamnă pentru locuitori că zona va fi dezvoltată în comunel, iar cheltuielile vor fi acoperite din fonduri europene, deci investiția se face pe bani nerambursabili cu termene și condiții ale programului. Zonele vizate și detaliile efective (șantier, perioade, impact local) vor fi stabilite prin proiectul creat și aici se adopta finanțarea la nivel de oraș.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă proiectul „Regenerare urbană în zona cartierului Micro 15” în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, Obiectivul de politică 5: O Europă mai aproape de cetăţeni, prin promovarea dezvoltării durabile şi integrate a tuturor tipurilor de teritorii şi de iniţiative locale, Prioritatea 7: O regiune atractivă, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate şi incluzive în domeniul social, economic şi al mediului, precum şi a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil şi a securităţii în zonele urbane, Acţiunea d) Regenerarea…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 147 din 2024 a Consiliului Local Satu Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea proiectului „Regenerare urbană în zona cartierului Micro 15” şi a cheltuielilor legate de proiect
923925164465ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
00ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 147/15.05.2024
privind aprobarea proiectului „Regenerare urbană în zona cartierului Micro 15” şi a cheltuielilor legate de proiect
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare,
Analizând proiectul de hotărâre, înregistrat sub nr. 29012/10.05.2024, referatul de aprobare al Primarului Municipiului Satu Mare, înregistrat sub nr. 29013/10.05.2024 în calitate de inițiator, raportul de specialitate comun al Serviciului Scriere, Implementare și Monitorizare Proiecte şi al Direcției Economice, înregistrat sub nr. 29014/10.05.2024, avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare,
Având în vedere Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Obiectivul de politică 5: O Europă mai aproape de cetăţeni, prin promovarea dezvoltării durabile şi integrate a tuturor tipurilor de teritorii şi de iniţiative locale, Prioritatea 7: O regiune atractivă, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate şi incluzive în domeniul social, economic şi al mediului, precum şi a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil şi a securităţii în zonele urbane,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b) coroborat cu prevederile alin. (4) lit. a) şi lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum şi a prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
Ȋn temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. d), lit. g) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă proiectul „Regenerare urbană în zona cartierului Micro 15” în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, Obiectivul de politică 5: O Europă mai aproape de cetăţeni, prin promovarea dezvoltării durabile şi integrate a tuturor tipurilor de teritorii şi de iniţiative locale, Prioritatea 7: O regiune atractivă, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate şi incluzive în domeniul social, economic şi al mediului, precum şi a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil şi a securităţii în zonele urbane, Acţiunea d) Regenerarea urbană şi securitatea spaţiilor publice, Apel de proiecte nr. PRNV/2023/714.A/1.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Regenerare urbană în zona cartierului Micro 15” în cuantum de 33.102.758,65 lei (inclusiv TVA).
Art. 3. Se aprobă contribuţia proprie de 547.365,72 lei (inclusiv TVA), reprezentând 2% din valoarea eligibilă ce revine autorităţii administraţiei publice locale a Municipiului Satu Mare aferente proiectului „Regenerare urbană în zona cartierului Micro 15”.
Art. 4. Se aprobă cheltuielile neeligibile în valoare de 5.734.472,82 lei (inclusiv TVA) ce revin autorităţii administraţiei publice locale a Municipiului Satu Mare.
Art. 5. Se aprobă suportarea de către UAT Municipiul Satu Mare, din bugetul local, a sumelor reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Regenerare urbană în zona cartierului Micro 15”, precum şi a cheltuielilor de mentenanţă/întreţinere pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia.
Art. 6. Se aprobă asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor.
Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Municipiului Satu Mare, Direcția economică şi Serviciul scriere, implementare şi monitorizare proiecte.
Art. 8. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului - judeţul Satu Mare, Direcției economice şi Serviciului scriere, implementare şi monitorizare proiecte.
Președinte de ședință, Contrasemnează
Cernea Victor Ioan Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința extraordinară convocată de îndată cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit. d), lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Total consilieri în funcţie
23
Nr. total al consilierilor prezenţi
19
Nr. total al consilierilor absenţi
4
Voturi pentru
19
Voturi împotrivă
0
Abţineri
0
Redactat în 3 exemplare originale
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.