Satu Mare › 29 mai 2025

HCL 137/2025 adoptată

Hotărâre privind darea în folosință gratuită către Agenția Națională Pentru Mediu și Arii Protejate, a unor terenuri situate în municipiul Satu Mare

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA NR. 137/29.05.2025 privind darea în folosință gratuită către Agenția Națională Pentru Mediu și Arii Protejate, a unor terenuri situate în municipiul Satu Mare Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Având în vedere adresa Agenției Naționale Pentru Mediu și Arii Protejate Satu Mare nr. 5332/08.05.2025 înregistrată la Primăria Municipiului Satu Mare sub nr. 29422/08.05.2025, Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 31548/15.05.2025, referatul de aprobare al inițiatorului înregistrat sub nr. 31549/15.05.2025, raportul de specialitate al Direcției Patrimoniu - Serviciul Patrimoniu, Concesionări, Închirieri înregistrat sub nr. 31551/15.05.2025 raportul de specialitate al Serviciului Juridic înregistrat sub nr. 31673/16.05.2025 și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare, În conformitate cu prevederile: - art. 47, alin (2), lit. a) din O.U.G nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare, - art. 50 lit, f) din Legea nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant, cu modificările și completările ulterioare, - art. 551 pct. 9, art. 554, art. 858, art. 874, art. 875, art. 885 alin. (1) din Codul Civil, - art. 87 alin. (5), art. 108 lit. d), art. 297 alin. (1) lit. d), art. 349 şi urm. din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, - art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Ținând cont de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare: Adoptă prezenta, H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă darea în folosință gratuită către Agenția Națională Pentru Mediu și Arii Protejate, pe o perioadă de 30 de ani, cu posibilitate de prelungire, a unei suprafețe de 13 mp, din terenul înscris în CF nr. 163284 Satu Mare, nr. cadastral 163284, situat în municipiul Satu Mare, str. Mihai Eminescu nr. 5 (Colegiul Național M. Eminescu), având nr. de inventar T1099 și valoare de inventar 8.827,26 lei, în vederea amplasării unei stații de monitorizare a radioactivității mediului. Art. 2. Se aprobă darea în folosință gratuită către Agenția Națională Pentru Mediu și Arii Protejate, pe o perioadă de 30 de ani, cu posibilitate de prelungire următoarelor suprafețe de teren, proprietatea publică a municipiului Satu Mare, în vederea amplasării a 3 stații automate de monitorizare a zgomotului ambiant, după cum urmează: 1. suprafața de 13 mp din imobilul teren înscris în CF nr. 188651 Satu Mare, nr. 188651, situat în municipiul Satu Mare, Zona de Agrement Pădurea Noroieni, având nr. de inventar T1894 și valoare de inventar 1.281,54 lei; 2. suprafața de 13 mp din imobilul teren înscris în CF nr. 171843 Satu Mare, nr. cadastral 171843, situat în municipiul Satu Mare, B-dul Traian nr.18 (Grădina Romei), având nr. de inventar T1004 și valoare de inventar 7115,68 lei; 3. suprafața de 13 mp din imobilul teren înscris în CF nr. 180560 Satu Mare, nr. cadastral 180560, situat în municipiul Satu Mare, Zona Cubic, având nr. de inventar T1328 și valoare de inventar 3.883,75 lei. Art. 3. Amplasamentul suprafețelor de teren date în folosință gratuită conform articolelor precedente este reprezentat în ortofotoplanurile anexate prezentei. Art. 4. Predarea-primirea imobilelor teren identificate la art.1 și 2 se va face pe bază de proces verbal de predare primire în termen de 15 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Art. 5. Agenția Națională Pentru Mediu și Arii Protejate va avea următoarele obligații: a)  să folosească imobilele teren, potrivit destinației în vederea căreia i- a fost acordată folosința gratuită; b) să nu le modifice în parte, ori în integritatea lor; c) să ia măsuri pentru repararea şi întreţinerea în siguranţă, exploatare şi funcţionare a imobilelor teren date în folosinţă şi să suporte toate cheltuielile generate de aceasta; d) să suporte contravaloarea cheltuielilor de funcționare ale dispozitivelor; e)  să ia măsuri legale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor pe suprafețele de teren date în folosinţă; f) să permită accesul autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, pentru efectuarea controlului asupra bunurilor; g) răspunde pentru pagubele produse ca urmare a utilizării necorespunzătoare şi va efectua eventualele reparaţii pe cheltuiala proprie; h) să nu transmită folosința nici oneros şi nici cu titlu gratuit unei alte peroane fizice sau juridice; i) de a informa autorităţile publice locale cu privire la orice tulburare adusă dreptului de folosinţă, precum şi despre existenţa unor cauze sau iminenţa producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului; j) să restituie imobilele teren date în folosinţă în stare corespunzătoare la încetarea termenului de folosinţă, libere de orice sarcini. Art. 6. În cazul nerespectării de către Agenția Națională Pentru Mediu și Arii Protejate a obligațiilor stabilite la art.3 lit. a)-j) sunt incidente dispozițiile art.352 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 7. Se abrogă Hotărârea Consiliului Local al municipiului Satu Mare nr. 111/24.04.2025. Art. 8. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Primarul municipiului Satu Mare și Direcția Patrimoniu - Serviciul Patrimoniu Concesionări Închirieri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Satu Mare. Art. 9. Prezenta se comunică, prin intermediul Secretarului general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului-Judeţul Satu Mare, Agenției Naționale Pentru Mediu și Arii Protejate şi Direcției Patrimoniu- Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri. Președinte de ședință, Contrasemnează György Ildikó-Adél Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședință ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; |Total consilieri în |23| |funcţie | | |Nr. total al |22| |consilierilor prezenţi| | |Nr. total al |1 | |consilierilor absenţi | | |Voturi pentru |22| |Voturi împotrivă |0 | |Abţineri |0 | Redactat în 3 exemplare originale L.G.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro