Aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie:„ CONSTRUIRE GARD LA GRĂDINA ROMEI
Pe scurt
Consiliul Local aprobă documentația și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Construire gard la Grădina Romei”. Înseamnă că se vor aloca sau se vor planifica fonduri și etapele tehnice necesare pentru a monta gardul, iar Primarul și serviciile specializate vor duce proiectul la îndeplinire. Practic, se stabilesc ce se construiește, cât costă aproximativ și cine se ocupă de execuție, cu termenele stabilite în documentația atașată (Anexa 1).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă documentaţia şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie: „ CONSTRUIRE GARD LA GRĂDINA ROMEI ” conform ANEXEI 1, parte integrantă a prezentei hotărâri
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
-20002551435ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA Nr. 135/27.06.2019
privind aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici
la obiectivul de investiţie:„ CONSTRUIRE GARD LA GRĂDINA ROMEI ”
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.06.2019.
Luând act de raportul Serviciului Investiţii, gospodărire, întreținere din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, înregistrat sub nr.32937 / 25.06.2019, expunerea de motive a Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrată cu nr.32942 / 25.06.2019, de raportul comisiei de specialitate a Consiliului local,
Având în vedere procesul - verbal al comisiei tehnico-economice nr. 32849/25.06.2019.
Ţinând seama de prevederile: art. 41, art. 44 alin. 1 din Legea 273 din 29 iunie
2006 privind Finanţele Publice Locale, cu referire la cheltuielile de investiţii şi documentaţiile tehnico – economice,
Luând în considerare prevederile HG 907/2016, privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum si a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții si lucrări de intervenții.
Luând în considerare prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 36 alin.(4) lit d ) , ale art. 45 alin. (2) lit. a), precum şi ale art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1. Se aprobă documentaţia şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie: „ CONSTRUIRE GARD LA GRĂDINA ROMEI ” conform ANEXEI 1, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Satu Mare şi serviciile de specialitate.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului judeţului Satu Mare și Serviciului Investiţii, gospodărire, întreținere.
Președinte de ședință Contrasemnează
Rațiu Cosmin Constantin Secretar
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.45 alin.(2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Total consilieri în funcţie
22
Nr . total al consilierilor prezenţi
19
Nr total al consilierilor absenţi
3
Voturi pentru
19
Voturi împotrivă
0
Abţineri
0
Redactat în 6 exemplare originale
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.