HCL 110/2025 adoptată
Hotărâre privind aprobarea vânzării unui imobil - teren situat în Municipiul Satu Mare, str. Cetății nr. 1
Documente
- hcl hcl-110.doc
- anexa anexa-la-hcl-110.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 110/24.04.2025
privind aprobarea vânzării unui imobil - teren situat în Municipiul
Satu Mare, str. Cetății nr. 1
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare,
Urmare a solicitării numitului Rif Mircea - Daniel, înregistrată la
Primăria Municipiului Satu Mare sub nr. 24571/16.04.2024, și având în
vedere documentația anexată acesteia,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 22380/04.04.2025,
referatul de aprobare al Viceprimarului Municipiului Satu Mare, înregistrat
sub nr. 22382/04.04.2025, în calitate de inițiator,
raportul de specialitate comun al Direcției Patrimoniu -
Serviciul Patrimoniu, Concesionări, Închirieri şi al Directorului executiv
al Direcției economice, înregistrat sub nr. 22385/04.04.2025, raportul de
specialitate al Serviciului Juridic, înregistrat sub nr. 23920/10.04.2025
și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare,
Date fiind prevederile art. 1, Anexa 1 din Hotărârea Consiliului Local
Satu Mare nr. 155/28.04.2022,
Ținând seama de prevederile art. 10 alin. (2) și art. 24 din Legea
cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, prevederile art. 553 alin. (1)
coroborat cu alin. (4), art. 885, art. 888 și art. 1650 și următoarele din
Codul Civil,
În conformitate cu prevederile art. 18 lit. b), art. 86 și art. 102 din
Anexa la Ordinul nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de recepție
și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările
și completările ulterioare,
Luând în considerare prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr.
18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările
ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 354, art. 355 și ale art. 364 alin. (1)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. 87 alin. (5), art. 108 lit. e),
art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. b), art. 139
alin. (2) și ale art. 196 alin. (1) lit.
a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
Adoptă prezenta:
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Satu
Mare a imobilului - teren în suprafață de 370 mp, cu
categoria de folosință „curți construcții”, înscris în CF nr. 190197 Satu
Mare sub nr. cadastral 190197 (nr. CF vechi 22590
Satu Mare sub nr. top 554/3), situat în Satu Mare, strada Cetății nr. 1,
jud. Satu Mare și identificat în lucrarea de specialitate denumită ”Plan de
amplasament și delimitare a imobilului”, vizată de O.C.P.I. Satu Mare sub
nr. 96199/25.11.2024, executată de persoană fizică autorizată A.N.C.P.I.
ing. Soponar Radu Mihai, care constituie anexă la
prezenta hotărâre.
Art. 2. (1) Se aprobă vânzarea în favoarea numitului Rif Mircea -
Daniel, a imobilului - teren în suprafață de 370 mp, cu categoria de
folosință „curți construcții”, identificat la articolul nr. 1.
(2) Toate cheltuielile cu vânzarea terenului vor fi suportate de
cumpărător.
Art. 3. Se aprobă prețul de 37.370 lei pentru terenul propus spre
vânzare în suprafață de 370 mp, calculat conform prețurilor prevăzute în
raportul de evaluare pentru terenurile cu categoria de folosință „curți
construcții”, situate pe strada Cetății care constituite
Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr.155/28.04.2022.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează
Viceprimarul Municipiului Satu Mare desemnat prin Dispoziția Primarului de
a semna acte în formă autentică, inițiatorul proiectului de hotărâre și
Direcției Patrimoniu - Serviciul Patrimoniu, Concesionări, Închirieri din
cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Satu Mare.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului
General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Satu Mare, domnului Băbțan Raul - Gabriel,
Viceprimar al Municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului - Județul
Satu Mare, Direcției Patrimoniu - Serviciul Patrimoniu, Concesionări,
Închirieri și petentului.
Președinte de ședință,
Contrasemnează
Creț Diana-Maria
Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședință ordinară cu respectarea
prevederilor art. 139 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
|Total consilieri în |23|
|funcţie | |
|Nr. total al |22|
|consilierilor prezenţi| |
|Nr. total al |1 |
|consilierilor absenţi | |
|Voturi pentru |22|
|Voturi împotrivă |0 |
|Abţineri |0 |
Redactat în 3 exemplare originale
M. T.-S.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.