HCL 101/2025 adoptată
Hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2025
Documente
- hcl hcl-101.doc
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 101/24.04.2025
privind aprobarea rectificării Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli al
municipiului Satu Mare pe anul 2025
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare,
Analizând proiectul nr. NR. 25.021/15.04.2025,
Luând act de raportul de specialitate nr. 25.026/15.04.2025, întocmit
de către Direcţia Economică, nota de fundamentare nr. 25.028/15.04.2025,
respectiv raportul de specialitate nr. 25.033/15.04.2025 ale Serviciului
Investiţii, din cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Satu Mare, referatul de aprobare al primarului municipiului,
în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 25.025/15.04.2025, de avizele
comisiilor de specialitate ale consiliului local,
Constatând necesitatea rectificării Bugetului local de Venituri şi
Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2025,
Având în vedere prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
Luând în considerare Hotărârea Guvernului nr. 281/20.03.2025 pentru
modificarea Hotărârii Guvernului nr. 68/2024 privind aprobarea normelor
metodologice pentru determinarea costului standard per
antepreșcolar/preșcolar/elev, pentru finanțarea de bază a unităților de
învățământ preuniversitar de stat, respectiv Hotărârea Guvernului nr.
282/20.03.2025 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.
69/2024 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea
costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, pentru finanțarea de
bază a unităților de învățământ preuniversitar particular și confesional
acreditate și autorizate, fără taxă,
În baza adresei D.G.R.F.P Cluj Napoca, Administraţia Judeţeană a
Finanţelor Publice Satu Mare nr. 38.465/2025 privind majorarea repartizării
pe an a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea
învățământului particular și cel confesional,
Având la bază adresa nr. 3.201/01.04.2025 a Direcției de Sănătate
Publică Satu Mare, înregistrată la D.A.S. Satu Mare cu nr. 5.084/09.04.2025
privind comunicarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele
locale pentru finanțarea sănătății pe anul 2025,
Luând în considerare adresa Consiliului Județean Satu Mare nr.
7.297/01.04.2025, înregistrată la Primăria municipiului Satu Mare cu nr.
21.375/01.04.2025 cu privire la comunicarea transferurilor de la bugetul
județului către bugetele locale pentru plata drepturilor de care
beneficiează copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în
învățământul de masă,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/10.02.2025 a bugetului de
stat pe anul 2025,
Conform prevederilor Legii nr. 153/28.06.2017, Lege-cadru privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi
completările ulterioare,
Luând în considerare Contractul de finanţare încheiat între Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice şi Municipiul Satu Mare în
cadrul Programului Național PNDL II, pentru finanțarea Podului peste râul
Someș, Contractele de finanţare în cadrul Programului Operațional Regional
2021-2027, încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale și
Administraţiei Publice şi Municipiul Satu Mare, Contractele de finanţare
nerambursabilă încheiate între Administrația Fondului pentru Mediu şi
Municipiul Satu Mare, Contractele de finanțare încheiate în cadrul
Programului Național pentru Redresare și Reziliență precum și Contractele
de finanțare încheiate în cadrul Programului Național de investiții Anghel
Saligny,
Ținând cont de Actele adiționale la contractul de finanțare încheiat
între Municipiul Satu Mare și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și
Administrației, pentru finanțarea Podului peste râul Someș – Amplasament
strada Ștrandului,
Având la bază prevederile art. 217 din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile art. IV, alin. 4 lit. b, din Ordonanţa
de urgenţă nr. 26 din 6 iunie 2012, privind unele măsuri de reducere a
cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare
şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările
ulterioare,
Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 80 privind
repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe
unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul
2025 nr. 9/2025 pentru finanțarea Programului național „Masă sănătoasă”,
În baza Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere prevederile Legii nr. 292/2011, actualizată, a
asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
Analizând solicitările venite din partea departamentelor din cadrul
aparatului de specialitate al primarului,
În baza art. 129 alin. 2 lit. „b”, alin. 4 lit. „a” din O.U.G nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare,
În temeiul art. 139 alin. 3 lit. „a”, respectiv art. 196 alin. 1 lit.
a din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă rectificarea Bugetului local de Venituri şi
Cheltuieli al municipiului Satu Mare pe anul 2025, la valoarea totală de
640.197.889 lei, din care:
• 347.031.464 lei la Secţiunea de funcţionare, conform anexei nr.
1,
• 293.166.425 lei la Secţiunea de dezvoltare, conform anexei nr.
1.1.
Art. 2. (1) Se aprobă rectificarea Listei obiectivelor de investiţii
pe anul 2025 conform anexei nr. 2.
(2) Se aprobă rectificarea Listei obiectivelor de investiţii pe anul
2025 finanțate din F.E.N. conform anexei nr. 2A.
(3) Se aprobă rectificarea Listei obiectivelor de investiţii cu
finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă
aferentă P.N.R.R. pe anul 2025 conform anexei nr. 2B.
Art. 3. Se aprobă rectificarea Listei studiilor de fezabilitate,
documentaţiilor tehnico-economice şi de urbanism pe anul 2025 conform
anexei nr. 3.
Art. 4. Se aprobă rectificarea Listei dotărilor independente pe anul
2025 conform anexei nr. 5.
Art. 5. Se aprobă rectificarea Listei lucrărilor de foraj, cartarea
terenului, fotogrammetrie, determinări seismologice, consultanță, asistență
tehnică și alte cheltuieli asimilate investițiilor, potrivit legii, pe anul
2025 conform anexei nr. 6.
Art. 6. Se aprobă rectificarea Listei creditelor de angajament şi
Programul multianual de investiții pe anii 2026, 2027, 2028 și 2029
aferente obiectivelor de investiţii aprobate în Secţiunea de dezvoltare a
bugetului local finanţate din surse proprii, alte surse şi din fonduri
externe nerambursabile, conform anexei nr. 7.
Art. 7. Se aprobă rectificarea anexei nr. 8, Programul anual de
investiţii al municipiului Satu Mare pentru anul 2025.
Art. 8. Se aprobă alocarea în anul 2025 a sumei de 32.256.478 lei, în
Secțiunea de funcționare a Bugetului local, pentru instituţiile de
învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Satu Mare, conform
anexelor 9.1-9.7.
Art. 9. Se împuterniceşte primarul municipiului Satu Mare pentru a
semna modificarea anexelor la bugetul local, ca urmare a alocărilor sau
retragerilor de sume la nivelul municipiului Satu Mare, urmare a apariţiei
unor acte normative, respectiv comunicări ale A.J.F.P Satu Mare, Consiliul
Judeţean Satu Mare, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare sau Contracte de
finanţare semnate pentru realizarea unor obiective din fonduri externe
nerambursabile sau din fonduri guvernamentale. Anexele modificate vor fi
prezentate spre aprobare Consiliului Local cu ocazia primei rectificări a
Bugetului local de Venituri şi Cheltuieli.
Art. 10. Sumele aprobate în Bugetul local de Venituri şi Cheltuieli al
municipiului Satu Mare, respectiv în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al
instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii
subordonate Consiliului local al municipiului Satu Mare vor constitui
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli consolidat al municipiului Satu Mare pe
anul 2025.
Art. 11. Anexele 1, 1.1, 2, 2A, 2B, 3, 5, 6, 7, 8, 9.1, 9.2, 9.3,
9.4, 9.5, 9.6 și 9.7 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 12. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul municipiului Satu Mare prin serviciile de
specialitate.
Art. 13. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului
general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului
municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului - judeţul Satu Mare,
Directorului executiv şi Serviciului Buget și se aduce la cunoștință
publică.
Președinte de ședință,
Contrasemnează
Creț Diana-Maria
Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședință ordinară cu respectarea
prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
|Total consilieri în |23|
|funcţie | |
|Nr. total al |22|
|consilierilor prezenţi| |
|Nr. total al |1 |
|consilierilor absenţi | |
|Voturi pentru |21|
|Voturi împotrivă |0 |
|Abţineri |1 |
Redactat în 3 exemplare originale
M. T.-S.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.