Pe scurtConsiliul Local Sarasău decide să indexeze impozitele, taxele locale și taxele speciale pentru 2024 cu 13,8% față de nivelurile din anul precedent, iar lista cu sumele exacte aparține anexei hotărârii. Excepție: sumele din tabelul destinatelor speciale se calculează după cota de schimb a euro din prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2023 și conform unor plafoane ale directivei UE pentru utilizarea infrastructurilor cu vehicule grele. Practic, locuitorii vor plăti mai mult pentru taxe locale în 2024, iar modalitatea exactă depinde de anexă și de condițiile speciale privind transportul pe anumite tonaje.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Impozitele şi taxele locale, precum şi taxele speciale, pe anul 2024, se indexează cu 13,8 % (indicele de inflatie stabilit pentru anul 2022), potrivit prezentei hotărâri, fiind cele înscrise în tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor şi taxelor locale, taxele speciale şi amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al Comunei Sarasau, reprezentând anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele conţinute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (S)…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SARASĂU
HOTARAREA nr. 43__/2023
Stabilirea impozitelor si taxelor locale pe anul 2024
Avand in vedere:
e Proiectul de hotarare initiat si prezentat de primarul comunei Sarasau in baza raportului de
specialitate din aparatul de specialitate al primarului comunei Sarasau, prin care se propune
stabilirea impozitelor si taxelor locale pe anul 2024;
e Referatul de aprobare a primarului comunei Sarasau;
e Avizul comisiei din domeniul buget-finante din cadrul Consiliului Local;
In baza prevederilor:
e Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, republicata cu modificarile si completarile
ulterioare;
e Titlului IX, din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si complectarile
ulterioare;
* Hotararii Guvernului nr.
1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii
nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
e art. 266 alin. (6) şi (7) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificarile
si complectarile ulterioare;
e art. l alin. 2), art. 2, art. 4 lit. b) şi art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională
în administraţia publică, republicată;
e Ordonanţei Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ cu modificarile si complectarile
ulterioare;
Avand in vedere prevederile art. 136 si art. 196 din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019 Covaci
Ion, primar al comunei Sarasau propun Consiliului Local al comunei Sarasau ce se va intruni in sedinta
ordinara in data de 10.11.2023 aprobarea urmatorului proiect de
hotarare:
Art.1. (1) Impozitele şi taxele locale, precum şi taxele speciale, pe anul 2024, se indexează cu
13,8 % (indicele de inflatie stabilit pentru anul 2022), potrivit prezentei hotărâri, fiind cele înscrise în
tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor şi taxelor locale, taxele speciale
şi amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al
Comunei Sarasau, reprezentând anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele conţinute în tabelul prevăzut la art.
470 alin. (S) şi (6) se calculează în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi
lucrătoare a lunii octombrie a anului 2023 şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de
aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.
Art.2. (1) Pentru plata anticipată a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, a taxei asupra
mijloacelor de transport, datorate pe întregul an de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, până la
data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de 10%.
(2) Bonificaţiile prevăzută la alin.(1) se acordă contribuabililor care achită integral
creanțele bugetare locale cu care figurează în evidenţele fiscale, până la data de 31 martie 2024,
inclusiv.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SARASĂU
(3) În cazul în care plata impozitelor şi taxelor locale se face în mai multe tranșe, bonificaţia
prevăzută la alin. (1) se acordă la data achitării ultimei tranșe, dar nu mai târziu de data de 31 martie
2024, inclusiv.
Art.3. Plata impozitului anual se face în doua rate egale, până la datele de 31 martie si 30
septembrie inclusiv, conform prevederilor codului fiscal.
Art.4. Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Art.5. Hotararea se comunica:
e Primarului comunei Sarasau;
Contabilitatii din aparatul primarului;
Institutiei Prefectului judetului Maramures.
Cetatenilor comunei prin aducere la cunostinta publica;
PRESEDINTE DE SEDINTA CONTRASEMNEAZA
PEGAN _NOREL PENTRU SECRETAR GENERAL
GRIGOR LIVIA
<oiga.
Nota: Adoptata cu Q voturi Ypentru”, __] voturi “ impotriva” si [____ voturi “abtinere” a
celor LO consilieri prezenti la sedinta, din numarul de 11 consilieri in functie.
Sarasau, 10 noiembrie 2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.