Aprobarea completării inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Sânsimion, prin înscrierea bunului „Sistem de distribuție gaze naturale din comuna Sânsimion
Pe scurt
Se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al Comunei Sânsimion a „Sistemului de distribuție a gazelor naturale din comuna Sânsimion”. Asta înseamnă că sistemul devine proprietate publică locală, adică un bun de uz și interes local pentru serviciul de distribuție a gazelor în localitate. Valoarea totală a acestui bun este de 12.767.052,45 lei fără TVA (15.174.214,60 lei cu TVA), iar decizia poate influența bugetul local în termenele și regimul financiar aferent proiectului, conform textului hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
Hotărârea nr. 24 din 2026 a Consiliului Local Sânsimion
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea completării inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Sânsimion, prin înscrierea bunului „Sistem de distribuție gaze naturale din comuna Sânsimion”
Art. 1. - Se aprobă completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul
public al Comunei Sânsimion, aflat în vigoare, prin înscrierea unei noi poziții având ca
obiect bunul imobil „Sistem de distribuţie gaze naturale din comuna Sânsimion”, conform
Anexei nr. 1, parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art. 2. - Bunul prevăzut la art. 1 se individualizează astfel:
denumire: Sistem de distribuţie gaze naturale din comuna Sânsimion;
+ valoare de inventar: 12.767.052,45 lei fără TVA, respectiv 15.174.214,60 lei cu TVA;
* lungimea rețelei: 29.445 m;
număr branșamente: 1.001;
+ lungimea cumulată a branșamentelor: 4.305 m.
Art. 3. - Se constată că bunul prevăzut la art. 1 are natura juridică a unui bun de uz
și interes public local și se înscrie în domeniul public al Comunei Sânsimion.
Art. 4. - Poziţia nou introdusă va completa inventarul bunurilor care alcătuiesc
domeniul public al Comunei Sânsimion, aflat în vigoare, cu toate datele de identificare
tehnică, patrimonială și contabilă corespunzătoare.
Art. 5. - Se aprobă înscrierea în anexa la inventarul domeniului public a următoarei
poziţii:
e Denumirea bunului: Sistem de distribuţie gaze naturale din comuna Sânsimion
+ Elemente de identificare: rețea de distribuție gaze naturale în lungime de 29.445
m, cu 1.001 branșamente, având lungimea cumulată de 4.305 m, realizată pe
teritoriul administrativ al Comunei Sânsimion
* Valoare de inventar: 12.767.052,45 lei
* Situaţia juridică: domeniul public al Comunei Sânsimion
+ Destinația bunului: serviciu de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale.
Art. 6. - Primarul Comunei Sânsimion, prin compartimentele de specialitate din
cadrul aparatului de specialitate, va asigura:
a) actualizarea inventarului domeniului public al comunei cu poziţia aprobată prin
prezenta hotărâre;
b) înregistrarea bunului în evidenţa contabilă și patrimonială;
c) completarea și corelarea documentaţiei administrative aferente.
Art. 7. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul
Comunei Sânsimion și compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de
specialitate al primarului.
Art. 8. - Prezenta hotărâre se comunică, prin grija secretarului general al comunei,
primarului Comunei Sânsimion, compartimentului de specialitate, Instituţiei Prefectului —
Judeţul Harghita și se aduce la cunoștință publică în condiţiile legii.
Contrasemnează
secretar general UAT
Kocsis — Ferencz Agnes
Președinte de ședință
Incze Bela
4
; THIND
(A N
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.