Predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de…
Pe scurt
Comuna Sânsimon își cesionează către Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, amplasamentul pentru înființarea unei creșe mici, adică un teren de 2679 mp situat în satul Sânsimon, pentru realizarea proiectului, în temeiul unui protocol. Se preda amplasamentul viabilizat și cu angajamentul ca administrația locală să asigure spațiul necesar depozitării și organizării șantierului, precum și finanțarea racordurilor la utilități (electric, apă, canal, gaze etc.). Pentru locuitori înseamnă că proiectul poate demara, cu finanțare asigurată pentru utilități, iar terenul este transferat temporar în administrarea CN I-S.A. prin Ministerul Dezvoltării pentru execuția investiției.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
Hotărârea nr. 19 din 2022 a Consiliului Local Sânsimion
Titlu oficial
Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții” Construire și dotare creșă mică în Comuna Sânsimon, județul Harghita”
Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și
Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe baza de
protocol, a amplasamentului (imobil constituit din teren) situat în comuna
Sânsimion, sat. Sânsimion, jud. Harghita și aflat în administrarea Consiliului local al
comunei Sânsimion și teren aferent în suprafaţă de 2679 mp, identificat potrivit Cărţii
funciare nr. 51295 nr. topo 51295 liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada
realizării de către „C.N.I.” — S.A. a obiectivului de investiţii "Construire și dotare creșă
mică în Comuna Sânsimon, jud. Harghita”.
Art.2. (1) Amplasamentul prevazut la art 1. se preda viabilizat, conform
documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
Angajamentul de a asigura în condiţii legii, suprafeţele de teren necesare pentru
depozitare și pentru organizarea șantierului.
Angajamentul de a asigura finanţare pentru racordurile la utilități (electrică, apă,
canal, gaz, sau alt tip de combustibil utilizat, etc.).
(2) Nerespectarea acestei obligativități, constatată la data încheierii protocolului de
predare sau ulterior acestei date, este de natura a atrage răspunderea beneficiarului,
CNI SA asigurându-și dreptul legal de acţiune în justiţie în vederea sancționării
atitudinii culpabile a beneficiarului, inclusiv solicitarea de penalități și acordarea de
daune interese, când prin neasigurarea unui amplasament viabilizat, beneficiarul a
adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale “CNI”-SA.
Art.3. Unitatea administrativ-teritorială Comuna Sânsimion se obligă să asigure, în
condiţiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea
șantierului;
Art.4. Unitatea administrativ-teritorială Comuna Sânsimion se obligă ca, după
predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia și
să asigure mentenanţa pe o perioada de minim 15 ani;
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică:
> Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
> Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A
> Domnului Kozma Istvân-Florin, primarul comunei Sânsimion
Contrasemnează,
Secretar general UAT delegat
Kat6 Gabriella Ryta
Președinte de ședință GM â
: (>
Incze Bela Pr, +
Adoptat cu: 12 voturi pentru, 0 abţinere, O împotriva, din totalul de 13 consilieri în
funcţie din ședința 17.03.2022.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.