29 septembrie 2022

HCL 202/2022 Salonta adoptată

HCLMS nr. 61/2022 – privind aprobarea „Regulamentului privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale și de necesitate din Municipiul Salonta”

Denumire
Hotărârea nr. 202 din 2022 a Consiliului Local Salonta
Emitent
Consiliul Local Salonta
Număr
202 / 2022
Data
29 septembrie 2022
Localitate
Salonta, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea și administrarea locuințelor sociale și de necesitate din Municipiul Salonta. Pentru locuitori înseamnă reguli clare despre cine poate primi o locuință socială sau de necesitate, cum se stabilește chiria, cum se gestionează locuințele și termenele de acordare, astfel încât să se asigure accesul și ochirea resurselor. Practic, se stabilesc condițiile de acordare, modalitățile de închiriere și gestiune, precum și tarifele și drepturile chiriașilor, în scopul oferirii locuințe locale pentru oameni în nevoie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobarea Regulamentului privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale şi de necesitate din Municipiul Salonta cu anexele, după cum urmează: * Anexanr. 1 — Lista cu acte justificative; * Anexa nr. 2 — Criterii de evaluare a dosarelor prin punctaj; * Anexanr. 3 — Contract-cadru de locaţiune; * Anexa nr. 4 — Cererea de subvenție de la bugetul local pentru acoperirea chiriei nominale; * Anexanr. 5 - Lista bunurilor Norme Metodologice din 19 ianuarie 2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat aprobat prin…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Republicată conform HCLMS nr.119/25.05.2023 MUNICIPIUL SALONTA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SALONTA Salonta, str. Republicii Nr.1, cod poştal 415500, Judeţul Bihor CUI 4593423 Tel: 0259-373243, 0359-409730, 0359-409731; Fax: 0359-409733 e-mail: primsal3(4 gmail.com; primsal(Ordslink.ro web-site: www.salonta.net HOTĂRÂREA Nr. 61 din 31 MARTIE 2022 Privind aprobarea „ Regulamentului privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale şi de necesitate din Municipiul Salonta” Consiliul Local al Municipiului Salonta întrunit în şedinţă ordinară, * Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea „ Regulamentului privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale și de necesitate din Municipiul Salonta”; + Referatul de aprobare nr. 903/09.02.2022 al Primarului Municipiului Salonta, d-l Târ6k Lăszl6 în calitate de inițiator; * Analizând Raportul de specialitate nr. 904/09.02.2022 al Serviciului Dezvoltare Urbană — Compartiment Juridic Patrimoniu prin care propune Consiliului Local aprobarea „ Regulamentului privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale și de necesitate din Municipiul Salonta”. Având în vedere: * Legeanr. 114/1996 republicată cu privire la locuinţe, actualizată; * H.G. nr. 1275/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare, actualizată; * O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, actualizată; * H.G. ar. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spaţiile cu destinația de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului sau unităților administrative teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţii şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome; * Legea 416/2001 privind venitul minim garantat; * Codul Civil; * Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizionala în administraţia publica, actualizată. Văzând avizul favorabil al Comisiei pentru activităţi social-culturale, culte, învățământ, sănătate, familie, muncă, protecţie socială şi protecţia copilului, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit.c) şi d), alin.(6) lit.a), alin.(7) lit.q), art.139 alin.(1), art.155 alin.(1) lit.e), art.196 alin.(1) lit.a), art.197-199 din O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art. 1. Aprobarea Regulamentului privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale şi de necesitate din Municipiul Salonta cu anexele, după cum urmează: * Anexanr. 1 — Lista cu acte justificative; * Anexa nr. 2 — Criterii de evaluare a dosarelor prin punctaj; * Anexanr. 3 — Contract-cadru de locaţiune; * Anexa nr. 4 — Cererea de subvenție de la bugetul local pentru acoperirea chiriei nominale; * Anexanr. 5 - Lista bunurilor Norme Metodologice din 19 ianuarie 2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat aprobat prin H.G. nr. 50/2011. Pag: 1/2 HCLMS nr.61/2022 — Republicată Art. 2. (1) Abrogarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Salonta nr.171/2009 privind aprobarea Regulamentului privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale din Municipiul Salonta. (2) Abrogarea Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Salonta nr. 99/21.05.2009 privind aprobarea Regulamentului privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari din Municipiul Salonta. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire se încredințează Serviciul de Dezvoltare Urbană şi Serviciul Economic. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor - Primarul Municipiului Salonta - Serviciul Dezvoltare Urbană - Biroul Impozite şi Taxe Locale - Serviciul Economic - Compartimentul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului - Se aduce la cunoștință publică prin publicare pe pagina oficială a instituției www.salonta.net — Monitorul Oficial Local, respectiv afișare la sediul Primăriei Municipiului Salonta. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Contrasemnează, CSEKE Sândor SECRETAR GENERAL Patricia Edith Ivanciuc Prezenta hotărâre a fost adoptată cu majoritate calificată astfel: Din 17 consilieri în funcţie, _15_consilieri prezenţi,_15__pentru, == împotrivă, abţinere Pag: 2/2 HCLMS nr.61/2022 — Republicată Red./dact./ 6 exemplare originale ANEXA la Hotărârea Consiliului Local nr.61 /31.03.2022 — Republicată prin HCLMS nr. 119 /25.05.2023 REGULAMENT privind realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale şi de necesitate din Municipiul Salonta CAP. 1 - CONSIDERAȚII GENERALE. Art. 1 (1) Obiectul prezentului regulament îl constituie realizarea, repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea locuinţelor sociale aflate în proprietatea publică municipiului Salonta destinate pentru acoperirea cerințelor pe plan local. (2) Locuinţa socială este acea locuinţa care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii, a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei; (3) Locuinţele sociale situate în Mun. Salonta aparţin domeniului public al localitații şi nu pot face obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare. (4) Locuinţele libere aflate în fondul de locuinţe sociale pot pot fi declarate de către Consiliul Local, în cazuri de extremă urgență, drept locuinţe de necesitate, care se vor închiria temporar persoanelor și familiilor ale căror locuinţe au devenit inutilizabile. Chiria locuinţei se va stabili conform prezentului regulament încheind în acest sens contractul de închiriere prevăzut la Anexa 3 din prezentul Regulament. Art. 2 La elaborarea prezentului regulament s-au avut în vedere şi au fost respectate prevederile următoarelor acte normative: e Legeanr. 114/1996 republicată cu privire la locuinţe, actualizată; e H.G. nr. 1275/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare, actualizată; e O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, actualizată; e H.G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spaţiile cu destinația de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului sau unităților administrative teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţii şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome; e Legea 416/2001 privind venitul minim garantat e Codul Civil; Art. 3 Principiile care stau la baza prezentului regulament sunt: > principiul transparenţei — locuinţele sociale se repartizează şi se închiriează pe baza listei de priorităţi aprobată de Consiliul Local, în condiţiile prevăzute de lege şi de hotărârile Consiliului Local; > principiul obiectivului major — realizarea locuinţelor sociale constituie un obiectiv major, de interes local pe termen lung, al administraţiei publice locale; > principiul egalităţii şi nediscriminării — accesul liber şi neîngrădit la locuinţele sociale din Municipiul Salonta este un drept al fiecărui locuitor al Municipiului Salonta în condițiile prezentului Regulament și a legislaţiei în vigoare în materie. Art. 4. În sensul prezentului regulament se definesc următorii termeni: a) persoană marginalizată social: este persoana care beneficiază de venit minim garantat sau face parte dintr-o familie beneficiară de venit minim garantat, în condiţiile Legii nr. 416/2001, şi se află în cel puţin două dintre următoarele situaţii: - nuare loc de muncă; - nu are locuinţă în proprietate sau în folosinţă; - locuieşte în condiţii improprii; - are unul sau mai mulţi copii în întreţinere sau face parte dintr-o familie cu mulţi copii în întreţinere; - este persoană vârstnică, fără susținători legali; - este încadrată în categoria persoanelor cu handicap sau invaliditate; 1 b) c) d) 2) h) i) - are în întreţinere o persoană încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, accentuat ori invaliditate gradul I sau II; - a executat o pedeapsă privativă de libertate. persoană cu dizabilităţi: acea persoană căreia mediul social, neadaptat deficienţelor sale fizice, senzoriale, psihice, mentale, împiedică total sau îi limitează accesul în şanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali proprii necesitând măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării ei sociale şi profesionale; persoană vârstică: persoana care a împlinit vârsta de pensionare stabilită prin lege; familie: — în conformitate cu prevedeile Legii 114/1996 prin familie se înţelege soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună. — în conformitate cu prevedeile Legii 416/2001 se consideră familie şi persoana care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa şi se află în una dintre următoarele situaţii: a) este necăsătorită; b) este văduvă; c) este divorțată; d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; e) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)- d). — se consideră familie şi fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi care nu au domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii. — se asimilează termenului familie bărbatul şi femeia necăsătoriți, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc şi gospodăresc împreună. copil: persoană sub 18 ani, care este provenit din căsătoria soţilor, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat, precum şi copilul dat în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit tutela sau curatela, potrivit legii. persoană singură: persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură; locuinţă: construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii. locuinţa cu condiţii improprii: locuinţa improvizată sau construcţia cu destinaţia de locuinţă care nu îndeplinesc cerinţele minimale de locuit astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 114/1996 republicată cu privire la locuinţe locuinţa socială: locuinţa care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei; locuinţa de necesitate: Locuinţă destinată cazării temporare: (ia persoanelor şi familiilor ale căror locuinţe au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale căror locuinţe sunt supuse demolării în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum şi lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari; (iba victimelor violenței domestice, ca măsură complementară celor prevăzute de lege în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei victimelor violenței domestice.” k) D Criteriu de acces: cerințe de bază pentru luarea în evidenţă și înscrierea în lista de priorități pentru ierarhizarea solicitanţilor de locuinţe (domiciliul în municipiul Salonta, condiţii de locuit, venitul net al familiei, starea sănătăţii, etc.) lista de priorităţi: document întocmit pe baza criteriilor şi condiţiilor aprobate potrivit prezentului regulament, aprobat de către Consiliul Local, pe baza căreia se atribuie solicitanţilor, cu chirie, locuinţele sociale disponibile; comisie : comisie de analiză a solicitarilor de locuinte sociale constituită prin hotărâre a Consiliului Local, având în componență 5 membri, cu atribuţii pentru luarea în evidenţă şi pentru analiza solicitărilor primite. Comisia va stabili ordinea de prioritate a cererilor de locuinţe sociale în conformitate cu criteriile în repartizarea locuinţelor sociale astfel cum au fost aprobate de către Consiliul Local. Aceasta va analiza orice dosar aflat pe listele de priorităţi, la cererea solicitantului, luând în considerare situaţia locativă ivită după afişarea listelor de prioritate şi a stării de risc social a solicitantului, dispunând Compartimentul Asistenţă socială comunitară efectuarea unei anchete sociale. Urmare a celor constatate Compartimentul Asistenţă socială comunitară poate propune motivat primarului atribuirea în regim de urgenţă a unui spaţiu social în cazul în care există spațiu locativ vacant. 2 n) contract de închiriere: actul juridic prin care se stabilesc drepturi şi obligaţii ale proprietarului şi chiriaşului privind închirierea, exploatarea, întreţinerea şi administrarea locuinţei. o) Chirie nominală cuprinde tariful de bază lunar stabilit în conformitate cu prevederile OUG 40/1999 cu aplicarea reducerilor în cazul în care se impune, cheltuielile de administrare, întreţinere, reparații, impozitele de clădiri şi teren, recuperarea investițiiei față de durata normată p) chirie socială: chiria stabilită pentru locuinţele sociale al cărui nivel maxim este de 10 % din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni pe familie. q) Subvenţie: este diferența dintre chiria nominală aferentă locuinţei sociale care se acoperă de la bugetul local în urma aprobării de către Consiliul Local şi cea plătită de beneficiarul repartiției în urma stabilirii chiriei sociale. CAP. II. CONSTITUIREA FONDULUI DE LOCUINȚE SOCIALE Art. 5 Fondul de locuinţe sociale se constituie prin următoarele modalităţi: * realizarea de construcţii noi, în condiţiile legii; * reabilitarea unor construcţii existente, în condiţiile legii; * schimbarea destinaţiei unor imobile din aceea de spaţiu cu altă destinaţie în spaţiu cu destinaţie de locuinţă socială; * donaţii; * alte surse potrivit legii. Art. 6 Construcţiile de locuinţe sociale se vor amplasa numai pe terenuri apartinând domeniul public sau privat al municipiului Salonta, pe amplasamente prevăzute în documentaţia de urbanism, cu respectarea suprafeţei utile şi a dotărilor stabilite în limita suprafeţei construite, potrivit legii. CAP. III. ÎNCHIRIEREA LOCUINȚELOR SOCIALE DIN MUNICIPIUL SALONTA Art. 7 (1) Închirierea locuinţelor în municipiul Salonta se face în baza listelor de priorităţi întocmite şi aprobate, în condiţiile legii, de către Consiliul Local al municipiului Salonta. Comisia constituită conform art. 12 va analiza până la data de 1 noiembrie a anului în curs cererile pentru locuinţele sociale si va prezenta spre aprobare consiliului local lista cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească în anul următor o locuinţă socială, în ordinea de prioritate stabilită, în cazul în care sunt locuinţe neocupate. După aprobare listele se vor afişa la sediul Primăriei Municipiului Salonta şi pe site- ul oficial al Primăriei. (2) Prin excepție, Lista de priorităţi se întocmeşte în cursul anului curent în cazul în care în mun. Salonta urmează să se recepționeze noi locuinţe sociale în anul respectiv care urmează să se repartizeze. În acest caz solicitările pentru repartizarea unei locuinţe sociale se vor depune în termen de 30 de zile de la publicarea anunţului de organizare a sesiunii excepţionale. Art. 8. Contestaţiile împotriva listei de prioritate se vor depune în concordanță cu art. 14 din prezentul Regulament, iar contestaţiile împotriva hotărârilor consiliului local cu privire la lista de priorităţi, se vor adresa instanţei de contencios administrativ competente, potrivit legii. Art. 9. Lista de priorităţi se întocmeşte, structurată în funcţie de nr. camerelor solicitate: > 1 cameră > 2 camere > 3 camere Art. 10 Lista de priorităţi întocmită şi aprobată, în condiţiile prezentului regulament va cuprinde în principal: numele şi prenumele solicitantului adresa de domiciliu număr de camere solicitat VvwvY total punctaj cumulat Art. 11 Lista de priorităţi întocmite conform art. 10 se va afişa la sediul Primăriei Municipiului Salonta, str. Republicii, nr. 1, şi pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Salonta în termen de 10 zile de la întocmirea acesteia şi se vor aproba prin hotărâre al consiliului local în urma soluționării contestaţiilor. Afişarea şi publicarea listelor de priorități se va face cu respectarea prevederilor din cadrul Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR) 3 Art. 12 (1) În vederea verificării dosarelor şi întocmirii listei de priorităţi se numeşte Comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale care va avea atribuţii în stabilirea ordinii de prioritate cu ocazia soluționării cererilor de locuinţe sociale, în repartizarea locuinţelor sociale şi stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuinţele sociale, ori respingerea cererilor, cu următoarea componenţă: > 3 consilieri, membri ai Consiliului Local Salonta > viceprimar > 1 funcţionar public în cadrul Primăriei Mun. Salonta, care va sigura şi secretariatul comisiei (2) Comisia numită la alin. (1) are potrivit prezentului regulament următoarele atribuţii: > verifică şi analizează dosarele solicitanţilor de locuinţe sociale, recomadările înscrise în ancheta socială şi referatul cu propunerile şi constatările compartimentului de specialitate; >» întocmeşte lista de priorităţi care va fi supus spre aprobare consiliului local în condiţiile legii; >» _repartizează locuinţele sociale, conform prevederilor prezentului regulament şi a legislaţiei în vigoare: > aprobă transferarea contractului de închiriere în situațiile prevăzute la art. 24 din prezentul regulament, pe baza referatului întocmit de către compartimentul de specialitate. Art. 13 Solicitantul de locuinţă socială va întocmi un dosar care va cuprinde în copie xerox actele menţionate în Anexa nr. 1 la prezentul regulament. Art. 14 (1) Dosarele solicitanţilor de locuinţă socială, împreună cu cererea şi actele necesare se vor depune în perioada ianuarie — 31 octombrie a fiecărui an calendaristic. (2) Comisia va analiza până la data de 1 noiembrie a anului în curs cererile pentru locuinţe sociale şi va prezenta spre aprobare Consiliului Local cuprinzând solicitanţii îndreptățiți să primească în anul următor o locuință socială, în ordinea de prioritate stabilită în funcție de locuințe sociale disponibile. După întocmirea listei de priorităţi, aceasta se va afişa, împreună cu lista cererilor respinse, la sediul Primăriei Municipiului Salonta și pe pagina de internet al Primăriei. (3) Contestaţiile cu privire la poziţia de pe listele de priorități sau cu privire la punctajul acordat sau împotriva respingerii cererii, se vor depune la sediul primăriei, Biroul de Relaţii cu Publicul, în termen de 5 zile de la afişarea listelor. (4) Contestaţiile vor fi soluționate în termen de 10 zile de la data înregistrării acestora de către o comisie formată din 5 membri, numită astfel: 3 membri prin hotărâre a Consiliului Local, primar ori delegatul acestuia şi 1 funcționar public în cadrul Primăriei Mun. Salonta. (5) După soluţionarea contestaţiilor Lista de priorităţi, pentru anul următor, precum și lista cu persoanele ale căror dosare au fost respinse, va fi aprobată de către Consiliul local al Municipiului Salonta până la data de 31 decembrie a anului curent. (6) Contestaţiile împotriva hotărârilor consiliului local cu privire la lista de priorităţi precum și împotriva respingerii dosarului, se vor adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii. (7) Prin excepţie Lista [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: salonta.net