24 iulie 2026

HCL 22/2026 Rușețu adoptată

Se aprobă desemnarea a patru reprezentanți ai primăriei Rușețu care vor face parte din comisiile de recepție la terminarea lucrărilor și din comisiile de recepție finală pentru proiectele de investiții ale comunei

Pe scurt

Se aprobă desemnarea a patru reprezentanți ai primăriei Rușețu care vor face parte din comisiile de recepție la terminarea lucrărilor și din comisiile de recepție finală pentru proiectele de investiții ale comunei. De asemenea, membrii supleanți vor participa în aceste comisii prin rotație. Primarul va pune în aplicare hotărârea, iar secretarul va comunica decizia autorităților, instituțiilor relevante și cetățenilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se desemnează reprezentanții Consiliului local al comunei Rușețu, județul Buzău, care să facă parte din comisiile de recepție la terminarea lucrărilor și din comisiile de recepție finală, pentru obiectivele de investiții de la nivelul U.A.T. comuna Rușețu, județul Buzău, astfel

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 22 din 2026 a Consiliului Local Rușețu
Titlu oficial
HCL nr. 22 din 24.07.2026
Emitent
Consiliul Local Rușețu
Număr
22 / 2026
Data
24 iulie 2026
Localitate
Rușețu, județul Buzău
Stare
adoptată

Pe același subiect în Rușețu

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RUŞEŢU HOTARARE privind desemnarea reprezentanților Consiliului local al comunei Rușețu, județul Buzău, care să facă parte din comisiile de recepție la terminarea lucrărilor și din comisiile de recepție finală, pentru obiectivele de investiții de la nivelul U.A.T. comuna Rușețu, județul Buzău Consiliul local al comunei Rușețu, județul Buzău, Având în vedere: - Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 273 din 14 iunie 1994 pentru aprobarea Regulamentului privind recepţia construcţiilor, cu modificările și completările ulteriore; - referatul de aprobare al primarului comunei Rușețu înregistrat sub nr.4044/20.07.2026; - raportul Compartimentului financiar contabil impozite și atxe locale înregistrat la nr.4045/20.07.2026; - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului local al comunei Ruşeţu, - prevederile art.129 alin.(7) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ; 129 alin.(2) litera b) coroborat cu alin.(4) litera e) din O.U.G. nr.57/2019 priuind Codul administratiu În temeiul art. 196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, adoptă următoarea, HOTĂRÂRE: Art.1 - Se desemnează reprezentanții Consiliului local al comunei Rușețu, județul Buzău, care să facă parte din comisiile de recepție la terminarea lucrărilor și din comisiile de recepție finală, pentru obiectivele de investiții de la nivelul U.A.T. comuna Rușețu, județul Buzău, astfel: 1. Bobocea Ionel; 2. Obreja Cristian; 3. Vodarici Dumitru; 4. Merișor George-Laurențiu. 1/2 Art.2 - Participarea membrilor supleanți în comisiile de recepție la terminarea lucrărilor și din comisiile de recepție finală, pentru obiectivele de investiții de la nivelul U.A.T. comuna Rușețu, județul Buzău, se face prin rotație. Art.3 - Primarul comunei Ruşeţu va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.4- Secretarul comunei va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi instituţiilor interesate şi o va aduce la cunoştinţă publică. X Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al comunei Ruşeţu în şedinţa extraordinară, din 24 iulie 2026 cu respectarea prevederilor art.139 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 12 voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă, din numărul total de 13 consilieri locali în funcţie şi 12 consilieri locali prezenţi la şedinţă. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ , CONTRASEMNEAZĂ: CONSILIER LOCAL SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI, Ionel Bobocea Gabriel Dinu Ruşeţu, 24 iulie 2026 Nr.22 2/2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariarusetu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala