HCL 18/2021 Rușețu adoptată
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului local al Comunei Rușețu, județul Buzău, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Ce se aprobă
Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului local al Comunei Rușețu, județul Buzău, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
- Denumire
- Hotărârea nr. 18 din 2021 a Consiliului Local Rușețu
- Titlu oficial
- HCL nr. 18 din 31.03.2021
- Emitent
- Consiliul Local Rușețu
- Număr
- 18 / 2021
- Data
- 31 martie 2021
- Localitate
- Rușețu, județul Buzău
- Stare
- adoptată
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZAU
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RUȘEȚU
HOTĂRÂRE
privind
aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al comunei
Rușețu
Consiliul local al comunei Rușețu, judeţul Buzău,
având in vedere:
- referatul de aprobare al Primarului comunei Rușețu înregistrat la nr. 1681/30.03.2021;
- raportul Compartimentului de resort din aparatul de specialitate al Primarului comunei
Ruşeţu, înregistrat la nr.1682/30.03.2021;
-prevederile art. 632 din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul administrativ,
-Partea a III –a din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului
nr.57/2019;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (3) lit.(a), art. 139, și art. 196 alin.(1) lit.(a) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privindvCodul administrative,
adoptă următoarea
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului local al
Comunei Rușețu, județul Buzău, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Regulamentul de organizare și
funcționare al Consiliului local al Comunei Rușețu, județul Buzău, aprobat prin Hotărârea
Consiliului local al comunei Rușețu nr.26 din 26 septembrie 2019, se abrogă.
Art.3. Secretarul general al comunei va asigura comunicarea hotîrârii Institutiei
Prefectului - judetul Buzau, Primarului comunei, consilierilor locali, precum și publicarea
acesteia pe site-ul comunei Rușețu.
X
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al comunei Ruşeţu în şedinţa ordinară din 31 martie
2021, cu respectarea prevederilor art.39 din din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
administrativ, cu un număr de 13 voturi pentru 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă, din numărul total de 13 consilieri
locali în funcţie şi 13 consilieri locali prezenţi la şedinţă.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ , CONTRASEMNEAZĂ :
Cristian Obreja SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI,
Gabriel Dinu
Ruşeţu, 31 martie 2021
Nr.18
Anexă la
H.C.L. nr.18/31.03.2021.
REGULAMENT
DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
AL CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI RUȘEȚU
DISPOZIȚII GENERALE
În conformitate cu prevederile Constituţiei României şi ale O.U.G. nr. 57/2019
– Codul administrativ, unităţile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiile
autonomiei locale, descentralizării, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice
locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de
interes deosebit.
Comuna Rușețu, ca unitate administrativ-teritorială, este persoană juridică de
drept public, cu capacitate juridică deplină, care posedă un patrimoniu şi are
iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale,
exercitându-şi, în condiţiile legii, autoritatea pe teritoriul delimitat prin lege.
Comuna Rușețu este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde
populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii, alcătuită din cinci sate,
având la bază condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice. Prin
organizarea comunei se asigură dezvoltarea economică, social-culturală şi
gospodărească a localităţilor componente.
Consiliul Local al Comunei Rușețu este autoritatea deliberativă a administraţiei
publice care funcţionează autonom, asigură realizarea autonomiei locale şi
rezolvarea treburilor publice din comună, în condiţiile prevăzute de lege.
În scopul respectării legalităţii şi asigurării condiţiilor optime pentru
desfăşurarea activităţii se adoptă următoarele norme, care constituie Regulamentul
de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al comunei Rușețu.
CAPITOLUL I.
Constituirea consiliului local
ART.1. Structura consiliului local
Consiliul local se compune din consilieri locali aleşi în condiţiile stabilite de legea
pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
ART.2. Numărul de consilieri locali
(1) Numărul membrilor consiliului local Rușețu este stabilit prin ordin al
prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor comunei, conform populaţiei
raportate, în funcţie de domiciliu, de Institutul Naţional de Statistică la data de 1
ianuarie a anului în care se organizează alegerile.
(2) Numărul membrilor consiliului local al comunei Rușețu, este de 13.
Procedura de constituire a Consiliului Local al Comunei Rușețu
Art.3. (1) Constituirea consiliului local se face în cel mult 60 de zile de la data
desfăşurării alegerilor. Anterior constituirii consiliului local, mandatele consilierilor
locali declarati alesi sunt validate în condițiile prevăzute de art.114 din O.U.G. nr.
57/2019.
(2)După validarea mandatelor de consilier local este organizată o ședință
privind ceremonia de constituire a consiliului local, ocazie cu care consilierii locali
depun jurământul.
Art.4. (1) Mandatele consilierilor declarați aleși sunt validate în cel mult 25 de
zile de la data desfășurării alegerilor pentru u.a.t. de judecătoria în a cărei rază
teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegerile, în
procedura necontencioasă, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu, fără a
fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii.
(2) Mandatul consilierului local este validat dacă la data pronunțării
încheierii, consilierul local declarat ales îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
-are domiciliul pe teritoriul u.a.t. în care a fost ales, dovedit prin actul de identitate
în copie;
-nu și-a pierdut drepturile electorale, fapt dovedit prin cazierul judiciar;
-nu și-a pierdut calitatea de membru al partidului politic pe lista căruia a fost ales,
urmare a demisiei sau urmare a excluderii prin hotărâre definitivă a unei instanțe
judecătorești, fapt dovedit prin confirmările primite de la partid sau prin hotărâre
definitivă a instanței judecătorești, după caz;
-mandatarul financiar coordonator a depus raportul detaliat al veniturilor și
cheltuielilor electorale în conformitate cu prevederile legale privind finanțarea
activităților partidelor politice și a campaniilor electorale, fapt dovedit prin
depunerea raportului, în condițiile legii;
-nu a renunțat la mandat,
-nu a fost ales prin fraudă electorală constatată în condițiile legii privind alegerea
autorităților administrației publice locale dovedită prin documentele privind
rezultatele alegerilor înaintate de către biroul electoral de circumscripție
judecătoriei în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care
au fost desfășurate alegeri.
(3) Consilieri locali declarați aleși au obligația transmiterii către secretarul
general al u.a.t. a documentelor doveditoare pentru îndeplinirea condițiilor
prevăzute la alin.(2) în cel mult 15 zile de la data desfășurării alegerilor, pentru
care li se eliberează o confirmare de primire. Termenul de 15 zile este termen de
decădere, caz în care secretarul general al u.a.t. transmite judecătoriei
documentele care i-au fost puse la dispoziție înăuntru acestui termen precum și o
adresă prin care propune validarea consilierilor care au depus documentele, sau
după caz, invalidarea consilierilor care nu au depus aceste documente.
(4) Secretarul general al u.a.t. are obligația de a transmite judecătoriei în a
cărei raza teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri
documentele doveditoare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.(2) în
termen de 2 zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin.(3) în vederea validării
mandatelor consilierilor locali declarați aleși.
(5) Incheierea judecătoriei privind validarea sau după caz invalidarea
mandatelor consilierilor declarați aleși cuprinde numele consilierilor locali ale căror
mandate au fost validate și se comunică de îndată prefectului și secretarul general
al u.a.t. In prima zi lucrătoare ulterioară comunicării încheierii, secretarul general al
u.a.t. informează consilierii locali declarați aleși cu privire la validarea mandatelor
lor, supleanții acestora cu privire la invalidarea mandatelor consilierilor locali
declarați aleși și partidele politice sau organizațiile cetățenilor aparținând
minorităților naționale. Incheierea judecătoriei prin care sunt invalidate mandatele
este comunicată și respectivilor consilieri locali, declarați aleși.
(6) In termen de 3 zile de la comunicare, cei interesați pot formula apel
împotriva încheierii judecătoriei de validare sau invalidare a mandatelor. Apelul se
soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție se află judecătoria care a
pronunțat încheierea în termen de 5 zile de la depunerea apelului, în procedura
necontencioasă, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii, hotărârea
fiind definitivă. Hotărârea se comunică de îndată de la pronunțare prefectului,
secretarului general al u.a.t. și consilierului local declarat ales.
(7) Pronunțarea încheierii judecătoriei, respectiv pronunțarea hotărârii
tribunalului se poate amâna, o singură dată, cel mult 24 de ore, iar termenul pentru
motivarea încheierii, respectiv hotărârii este de cel mult 48 de ore de la pronunțare.
Art.5.(1) Consilierul local declarat ales poate renunța la mandat în cel mult
10 zile de la data desfășurării alegerilor, situație în care comunică, în același
termen, sub semnatură, decizia sa secretarului general al u.a.t.
(2) Secretarul general al u.a.t. transmite judecătoriei în a cărei raza
teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri și
prefectului declarațiile semnate de consilieri locali declarați aleși.
Art.6.(1) Pentru fiecare consiliu local, prefectul convoacă consilierii locali
pentru sedința privind ceremonia de constituire a consiliului local în cel mult 5 zile
de la comunicarea încheierii judecătoriei. In situația în care numărul mandatelor de
consilier local validate, este mai mare decât primul număr natural strict mai mare
decât jumatate din numărul membrilor consiliului local stabilit.
(2) Prefectul îi comunica secretarul general al u.a.t. data și ora stabilită pentru
ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local, la care participă
prefectul, suprefectul sau un reprezentat al instituției prefectului desemnat prin
ordin de către prefect. In situații motivate, cu respectarea dispozițiilor, prefectul
poate comunica o altă dată și o altă oră.
(3) Secretarul general al u.a.t. comunică consilierilor locali ale căror
mandate au fost validate, data și ora ședinței privind ceremonia de constituire
convocată de prefect, care are loc la sediul consiliului local.
(4) Sedința pentru ceremonia de constituire este condusă de cel mai în
vârstă consilier local al cărui mandat a fost validat, ajutat de doi dintre cei mai
tineri consilieri locali ale caror mandate au fost validate.
(5) Consilierii locali ai căror mandate au fost validate depun jurământul în
cadrul ședinței privind ceremonia de constituire a consiliului local.
(6) In cazul în care numărul consilierilor locali care au depus jurământul este
mai mic decât primul număr natural strict mai mare decât jumatate din numărul
membrilor consiliului local, prefectul convoacă consilierii locali pentru o a doua
ședință privind ceremonia de constituire în termen de 20 de zile de la data primei
ședințe.
(7) In cadrul celei de a doua ședință pot depune jurământul consilierii locali
validați care au absentat de la prima ședință și supleanții ale căror mandate au fost
validate, și consilierii locali validați și care nu au fost convocați la prima ședință de
constituire a consiliului local.
(8) Prin excepție de la alin.(7) consilierul local declarat ales care nu a putut
depune jurământul, ca urmare a absenței pentru motive temeinice, poate depune
jurământul în cadrul primei ședințe a consiliului local. Sunt considerate motive
temeinice spitalizarea sau imobilizarea la pat, dovedită prin certificate medicale, ori
situații precum deplasarea în străinatate în interes de serviciu, evenimente de forță
majoră, cum ar fii inundații sau alte catastrofe care au impiedicat deplasarea, deces
în familie ori alte situații similare.
(9) Consilierul local al cărui mandat a fost validat care nu depune
jurământul nici în cea de a doua ședință privind ceremonia de constituire ori în
condițiile prevăzute la alin.(8) sau care refuză să depună jurământul este
considerat demisionat de drept.
(10) Locurile consilierilor locali declarați aleși ale căror mandate nu au fost
validate sau care sunt considerați demisionați de drept și care nu pot fi completate
cu supleanți se declară vacante prin ordin al prefectului în termen de 5 zile de la
prima ședință ordinară a consiliului local.
Art.7.(1) Consilierii locali aleși al căror mandat a fost validat depun următorul
jurământ în limba română: Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-
credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor
Comunei Rușețu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!. Formula religioasă de încheiere va
respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără
formula religioasă. Jurământul se imprimă pe un formular special se semnează, în
două exemplare, de fiecare ales local.
(2) Un exemplar al jurământului se păstrează în dosarul de constituire, iar al
doilea se înmânează consilierul local ales. Dosarul de constituire se păstrează de
secretarul general al u.a.t.
Art.8.(1) Consiliul local este legal constituit dacă numărul consilierilor locali
care au depus jurământul este mai mare decât primul număr natural strict mai
mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local stabilit.
(2) Data constituirii consiliului local este considerată data desfășurării primei
ședințe privind ceremonia de constituire a consiliului local, respectiv a celei de a
doua, după caz.
(3) In termen de 3 zile de la data constituirii consiliului local, prefectul emite un
ordin privind constatarea îndeplinirii condițiilor legale de constituire a consiliului
local, care se comunică secretarul general al u.a.t. și se aduce la cunoștință publică.
(4) In situația în care consiliul local nu este legal constituit, în termen de 3 zile
de la împlinirea termenului, prefectul emite ordin privind constatarea neîndeplinirii
condițiilor legale de constituire a consiliului local, în care se menționează motivele
neconstituirii acestuia.
(5) Ordinul prefectului, prevede dacă este cazul și situațiile în care este necesară
validarea mandatelor supleanților. Ordinul prefectului care cuprinde situațiile în care
este neceară validarea mandatelor supleanților se comunică judecătoriei în a cărei
rază teritorială se află cirscumcripția electorală pentru care au avut loc alegeri,
partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care
au propus candidați și secretarului general al u.a.t.
Art.9.(1) Mandatele supleanților sunt validate de judecătoria în a cărei rază
teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, în
procedura necontencioasă prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, fără a fi
aplicabilă procedura de regularizare a cererii. Validarea mandatelor supleanților se
realizează în condițiile art.4 alin.(2) cu respectarea prevederilor legii privind
alegerea autorităților administrației publice locale în situațiile în care consilierul local
declarat ales se află în următoarele situații:
a) nu este validat ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art.4
alin.(2),
b) este considerat demisionat de drept.
(2) In cazul prevăzut la alin.(1) lit.a) mandatele supleanților sunt validate în
termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a încheierii de invalidare a
mandatului consilierului local declarat ales.
(3) In cazul prevazut la alin.(1) lit.b) mandatele supleanților sunt
validate în termen de 10 zile de la comunicarea ordinului prefectului.
(4) Supleanții au obligația transmiterii către secretarul general al u.a.t.
a documentelor doveditoare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.4
alin.(3) cu cel puțin 7 zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin.(2) sau
(3), după caz, pentru care li se eliberează o confirmare de primire. Termenul pentru
transmiterea documentelor către secretarul general al u.a.t. este termen de
decădere, caz în care secretarul general al u.a.t. transmite judecătoriei
documentele care i-au fost puse la dispoziție înăuntrul acestui termen, precum și o
adresă de informare prin care propune validarea supleanților care au depus
documentele prevăzute la art.4 alin.(2) sau după caz, invalidarea supleanților care
nu au depus aceste documente.
(5) Secretarul general al u.a.t, transmite judecătoriei documentele
doveditoare pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.4 alin.(2) cu cel puțin 7
zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin.(2) sau (3) după caz.
(6) Supleantul a cărui mandat a fost validat în condițiile prezentului
articol depune jurământul în a doua ședință privind ceremonia de constituire a
consiliului local sau în prima ședință a consiliului local, după caz.
(7) Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător supleantului
declarat ales al cărui mandat a fost invalidat de judecătoria competentă, în prima
instanță, dar care a fost validat prin hotărârea tribunalului.
(8) Supleantul al cărui mandat a fost validat care nu depune
jurământul, ori care refuză să depună jurământul, este condiderat demisionat de
drept.
Art.10. (1) Partidele politice confirmă sub semnatura persoanelor din
cadrul conducerii acestora, calitatea de membru a consilierilor declarați aleși și a
supleanților, în următoarele condiții:
a) în termen de 3 zile de la data încheierii de către biroul electoral de
circumscripție, în condițiile legii privind alegerea autorităților administrației publice
locale, a procesului- verbal privind constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea
mandatelor,
b) în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art.4
alin.(5),
c) în termen de 3 zile de la primirea ordinului prefectului,
d) în termen de 3 zile de la solicitarea secretarului general al u.a.t., în
situația vacantei mandatelor de consilieri locali pe liste de candidați
constatată prin hotărâre a consiliului local sau prin ordin al prefectului.
(2) Confirmarile prevăzute la alin.(1) sunt transmise, în termenele
prevăzute, secretarului general al u.a.t.
(3) Secretarul general al u.a.t. transmite de îndată confirmările
primite judecătoriei în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru
care au avut loc alegeri în vederea validării mandatelor consilierilor declarați aleși,
sau a validării mandatelor supleanților, după caz.
Art.11. (1) In caz de vacanță a mandatelor de consilieri locali, pe durata
mandatului consiliului local, mandatele supleanților sunt validate în termen de 10
zile de la data încetării mandatului consilierului local, de către judecătorie, în
procedura necontencioasă, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu, fără a
fi aplicată procedura de regulariz
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 14/2021HCL nr. 14 din 31.03.2021HCL 15/2021HCL nr. 15 din 31.03.2021HCL 16/2021HCL nr. 16 din 31.03.2021HCL 17/2021HCL nr. 17 din 31.03.2021HCL 19/2021HCL nr. 19 din 20.04.2021HCL 20/2021HCL nr. 20 din 20.04.2021HCL 21/2021HCL nr. 21 din 20.04.2021HCL 22/2021HCL nr. 22 din 20.04.2021
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →