1 aprilie 2025 · Inițiator: Ion PÎRNUȚĂ

HCL 23/2025 Rucăr adoptată

Hotărâre privind emiterea acordului pentru participarea comunei Rucăr la programul cu privire la acordarea de sprijin în vederea achiziționarii de aparate pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană

Denumire
Hotărârea nr. 23 din 2025 a Consiliului Local Rucăr
Emitent
Consiliul Local Rucăr
Număr
23 / 2025
Data
1 aprilie 2025
Inițiator
Ion PÎRNUȚĂ
Localitate
Rucăr, județul Argeș
Stare
adoptată
Pe scurt

Comuna Rucăr este de acord să participe la programul de sprijin pentru cumpărarea de aparate de încălzire a locuințelor pentru zone montane. Decizia înseamnă că localitatea poate primi sprijin financiar sau facilitați pentru achiziționarea acestor aparate pentru cetățeni din zonă, conform regulilor programului. Vor fi respectate criteriile de eligibilitate și pașii procedurali stabiliți în ghid și în ordinul aferent, iar impactul pentru locuitori se poate traduce prin condiții mai bune de încălzire și eventuale fonduri sau reduceri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1.(1).Se aprobă și emite acordul privind participarea Comunei Rucăr, județul Argeș la programul pentru acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană, Finanțat din Fondul pentru Mediu, în cadrul sesiunii de înscriere deschisă oficial la data de 31.03.2025, de catre Agenția Fondului pentru Mediu. (2).În cadrul sesiunii de înscriere solicitantul UAT Comuna Rucăr depune documentele de înscriere prevăzute la articolul 11 din Ordinul 606/2025. (3).Se aprobă însușirea anexelor nr 1-5 din Ghidul de Finanțare al Programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate de către persoanele fizice pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană. 1 Art.2.(1).Finanțarea se acordă unui solicitant persoana fizica in procent de 70% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile ale proiectului, dar nu mai mult de 10 000 lei, inclusiv Tva . (2).Finanțarea se acorda pentru : -achiziționarea aparatelor pentru încălzirea locuințelor, alimentate cu combustibil solid sub forma lemnelor pentru foc, a peleților și a brichetelor, respectiv : sobe, termosobe, seminee, termoșeminee; -coșul de fum ceramic sau metalic cu perete dublu, insotit de certificat de garantie si declarație de performantă; -servicii de instalare/montaj al aparatului pentru incălzire și al coșului de fum(în limita a 2000 lei). Art.3.Se împuternicește Primarul Comunei Rucăr, dl Ion Pîrnuță, în calitate de reprezentant legal, să semneze cererea de înscriere și contractul de delegare, precum și orice alte documente necesare în vederea derulării programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparatură de către persoanele fizice pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană. Art.4.Cu ducere la îndeplinire se însărcinează Primarul comunei Rucăr – dl Pîrnuță Ion și Serviciul Finaciar, Achiziții Publice și Administrație Publică din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Rucăr. Art.5.Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul Primariei Rucăr și va fi comunicată Instituției Prefectului Județului Argeș și Primarului Comunei Rucăr. Președinte ședință Contrasemnează Consilier Local Se

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă