Consiliul Local Rovinari își dă acordul să se branșeze parcul fotovoltaic de cca 110 MW la stația electrică dinRovinari, printr-o linie de înaltă tensiune (110 kV) care va trece peste Viaductul existent
Pe scurt
Consiliul Local Rovinari își dă acordul să se branșeze parcul fotovoltaic de cca 110 MW la stația electrică dinRovinari, printr-o linie de înaltă tensiune (110 kV) care va trece peste Viaductul existent. Acordul include emiterea pe teren a autorității de a realiza lucrarea și trecerea instalațiilor prin zona menționată, folosind halele Interioare Rovinari Est, iar lucrările vor fi gestionate de primar, Direcția de Administrare Patrimoniu și Compartimentul de Urbanism. Nivelul de impact pentru cetățeni: se va crea această conexiune în zonă, cu implicații privind spațiul și eventual trafic/lucrări, dar nu sunt detalii despre termene exacte sau costuri în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 222 din 2025 a Consiliului Local Rovinari
ROMÂNIA
JUDEŢUL GORJ
ORASUL ROVINARI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea acordul Consiliului Local pentru branșarea parcului fotovoltaice
cu o putere instalată de cca 110 MW pe halda Interioară Rovinari Est
CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI ROVINARI, JUDEŢUL GORJ
Având în vedere:
-Proiectul de hotărâre nr.46411/10.11.2025, iniţiat de primar;
-Referatul de aprobare al iniţiatorului nr. 46412/10.1 1.2025;
-Raportul Comisiei Juridice şi al Comisiei Urbanism (procesele-verbale);
-Referatul înregistrat cu nr.46119/06.1 1.2025 al Compartimentului Urbanism, Amenajea Teritoriului;
-Raportul de specialitate al Direcţiei Administrare Patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al
primarului, înregistrat sub nr.46121/06.1 1.2025;
-Adresa nr.1739/05.1 1.2025 a Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA înregistrată la Primăria oraş
Rovinari sub nr.46049/06.1 1.2025;
-Prevederile H.G. nr.1024/2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie
electrică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin înfiinţarea
Societăţii Comerciale Complexul Energetic Oltenia - S.A.;
-Prevederile art.129, alin.(2), lit.c) şi alin 6, lit.b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
-Prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-În temeiul art.196, alin.], lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE :
Art.1 Consiliul Local Rovinari își exprimă acordul pentru branșarea parcului fotovoltaic cu o putere
instalată de cca 110 MW pe halda Interioară Rovinari Est la staţia electrică ridicătoare de tensiune situată în
incinta termocentralei Rovinari prin realizarea liniei electrice de 110 kV care va traversa bunul numit Viaduct
pe partea pe care a fost desființată magistrala de benzi de cărbune.
Art.2 Cu punerea în aplicare şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicește
Primarul orașului Rovinari, Direcţia Administrare Patrimoniu şi Compartimentul Urbanism.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul instituţiei şi prin publicare
în Monitorul Oficial Local şi se comunică:
-Instituţiei Prefectului judeţului Gorj;
-Primarului oraşului Rovinari,
-Compartimentului Urbanism;
-Direcţiei Administrare Patrimoniu;
-Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA.
NR. 222
Hotărârea a fost adoptată în ședința extraordinară, convocată de îndată, a consiliului
local din data de 09.12.2025 cu un număr de 14 voturi pentru, - voturi împotrivă şi -
abţineri exprimate din numărul total de 14 consilieri prezenţi la şedinţă şi din totalul de
17 consilieri în funcţie
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier local Constantin-Cosmin Braia
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
Aurora-Carmen Popescu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.