ROMÂNIA
JUDEŢUL GORJ
ORASUL ROVINARI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții şi Regulamentului de Organizare şi
Funcţionare pentru Aparatul de specialitate al Primarului oraşului Rovinari,
în conformitate cu prevederile Legii nr.296/2023
CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI ROVINARI, JU DEŢUL GORJ
Având în vedere:
-Proiectul de hotărâre nr. 45480/20.11.2023, inițiat de primar;
-Referatul de aprobare al iniţiatorului nr. 45481/20.11.2023;
-Raportul Comisiei Economice şi raportul Comisiei Juridice (procesele-verbale);
-Raportul de specialitate înregistrat sub nr.45420/20.11.2023 întocmit de directorul executiv al
Direcţiei Resurse Umane;
-Referatul înregistrat sub nr. 45418/20.11.2023 întocmit de Compartimentul Resurse Umane,
Salarizare din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
-Ordinul Prefectului nr.291/01.11.2023 privind modificarea Anexei nr.1 şi nr.2 la Ordinul
Prefectului nr.
101/2023 privind aprobarea numărului maxim de posturi din aparatul de specialitate al
Consiliului Judeţean Gorj, din aparatele de specialitate ale primarilor unităţilor administrativ-teritoriale
din judeţul Gorj, precum și din instituţiile publice locale înfiinţate prin hotărâri ale autorităţilor
deliberative de la nivelul judeţului Gorj;
-Prevederile art. XVI- art.XXII din Legea nr. 296 din 26.10.2023 privind unele măsuri fiscal-
bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung;
-Prevederile art. $, art. 369 lit.b), art. 370 alin.2, art.371, art.382, art. 390- art.393, art.405, art.407-
art.409 din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare;
-Prevederile Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare;
-Prevederile art.III şi Anexa la O.U.G. nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare;
-Prevederile art.154 alin.2 şi alin.3, art.155 alin.5 coroborate cu prevederile art.129 alin.2 lit.a) şi
alin.3 lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
-Prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-În temeiul art.196 alin.1 lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE :
Art.] Aprobarea organigramei pentru aparatul de specialitate al Primarului orașului valabilă
începând cu data de 01 noiembrie 2023, înregistrată sub nr.45463/20.1 1.2023.
Art.2 Aprobarea statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului orașului Rovinari
valabil începând cu data de 01 noiembrie 2023, înregistrată sub nr.45462/20.1 1.2023.
Art.3 Aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru Aparatul de specialitate al
Primarului orașului Rovinari, valabil începând cu data de 01 noiembrie 2023, înregistrat sub
nr.45468/20.11.2023.
Art.4 Cu punerea în aplicare și ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
împuternicește Primarul oraşului Rovinari, Direcţia Resurse Umane, Salarizare.
Art.5 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul instituţiei și prin
publicare în Monitorul Oficial Local şi se comunică:
-Instituţiei Prefectului judeţului Gorj;
-Primarului oraşului Rovinari;
-Direcţiei Resurse Umane, Salarizare.
NR. 189
Hotărârea a fost adoptată în şedinţa ordinară a consiliului local din data de
27.11.2023 cu un număr de 17 voturi pentru, - voturi împotrivă și - abţineri
exprimate din numărul total de 17 consilieri prezenţi la ședință și din totalul
de 17 consilieri în funcţie
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, J
Consilier local Maria Cristina Lia CONTRASEMNEAZAĂ
SECRETAR GENERAL,
Aurora-Carmen Popescu
PRIMAR,
SS 'e ROBERT-DORIN
A 5463 fini 2c8
ROVINARI
„| PRIMAR ORAȘ
ORGANIGRAMĂ PRIMĂRIA ORAȘULU' ROVINARI
Evidenţă a Persoanelor - 5
«+
fă Socială - 112
iție Locală - 22
ROVINARI
AL ORAŞULUI
h VOIIENA SISINTI
ERORI E: po 15 ENIGUO
i | cra INEDALIHVEN05,
e VIVDON SELFIOa
20 vomană vyena OTE
Ii VIVOO1 ZIIrIOa * | anna aa suLvInoata
A Dana 1N9Auas NEDALINIY diNOD
| 55 ] area DIVOAVA “TIOESNVAL
INERILUVA ANOO), AINEIIALLUV OD
—————-- TIVNIAQU rIn$văo —
1 Ei VIONNE NOx
"TOIANZO XV LauAs pia
EDIVZRIVIVS ENVIAN
SANSA AINZAILEVANO2
EI VIVIO2S V-IvNUaA
YINEISISV 1NEALIVdNO)
28 ZNYIAA asunsaza
vioara VIVLINNAOD VIVA N
YINZIȘISY INZIAL LIV 800
"VanIVI SIBI ea VENLI09
g În | ININNVBIVIIO V ZVON NEAL LUV AO)
BI (HELNED INEAIIEV A 02
e 100NI9V1 NULEIDNE
-] 2 ERIVIONVNII IILVALIS i 3 iai ADA,
i 130118 INSALA dINOD
E A UEYLNOO EVIONVNIE |
| INEIALDIVAINOD
zi
| INNEISED ayarzIVzNOO |
INTALINV NOI
BOICINAL ENVOSYad 15
BOIZI 2NVOSYAA 'Y47IS
VDIMONOIA Vioara ZVLADEDXEI URIVVRIN.
“SXTIEVIS LAZI LUVEAOD
EDIZIIANVOSEBA
- alvaaaazvs
ZRIYNOIISIO '3ăriitvas
EDEEINOVAAI INEIALIRY d AO)
IP:
„L2NIEVO INEAIL NY 409 ZIVIANEINOD TENGVOIY 15
"| PIRIINSA GLVINEVINOO
INEAIIAVEAOD
| NEEILNI Lao y
j INEINLUEVANO)
SINEND NOLASES
SOLZI - RIYNIAO ALMISBANI Tar o»
IIIVUINNIROO ROINNS LEO.
AIXOWTALVă
[ai MIVEISINIAUY - RINOAIALVă E
Ss Vaza ENAL SAO INSHLLIV AO | DATI avariata
INTOROLTUI În
i NIZOUNI PININOA GOrIaNă | Dna IVNDADFIL
8 N A a Pa 0 O | ntezeov nntarageas pee INEDALLIVaNO9
i] IVS7aVORI
LE ze see —| EL]
E Pre le Ati a INZNILYV ROD
E
VINEIDIN aci FEL VrIIS
e “YBALD AL LOALOXa
INEINIIVVENOD,
«OIRIOINSIS NAN'73 „+
3 BDINLSUVA HOTENVOSUsa
Ha iz LYNEISAC (EI 41) 5
a VEBIIININAAIL V AXroar2ă
R .I SIVZIIVIIOE SC IZ IQ NAIN) m | XOTINVOBIBa VLASatAa
să INBATIUVAAOD,
— Sza ie | TIVNOSăsa LnzrsIsy
ga INEINLLUVaWO0D,
E
d Ii
a | —mozivettiaav | ph | eaeaoae masoara pă 2.| |ăă
BL 1IOW CINOTAZES | [| INEATDEVaAOD, EI g = Ei ăi
SEE [Ea | [382
u =) Mae Aa EI
ă aVoNaeva 09 EI g ERi=
- VO TINVOSIĂ V z 3 5
S85| He oaze pie sezitonea | | 55 [58 | [23
= 49 LOA LOA INELE) iti zi AP
Să =
i 1N1TId09 gi = a
| vtloalOăs Vivrarni zi
EIVTIOZNY INEAILUVA NOD
- m |IINSABRS 15 Lvov F Z 4
BUNICII COMUNITĂȚII -- ROVINARI — 127708 - (5
CONSILIUL LOCAL
PRIMĂRIA ORAȘ ROVINARI
Aparat de specialitate - 83
Direcţia Pablică de Asisten
erviciul Public Comunitar Loca! de
Si
Direcţia Publică de Pol
Sănătate -17
JUDEŢUL GORJ
ORAŞUL ROVINARI
Str. Florilor, Nr. 2
Tel.: 0253/371011, tax: 0253/371004
Web.: www.primariarovinari.ro
E-mail: officaaprimariarovinari.ro Ne PP) /26. 11. 2022
Stat de funcții Primăria Orașului Rovinari
Ne, crt. Structura Functia de Functia publică sa Functia
demnitate a i contractuala K.! za
i = '3 [| 13
publica “Inalt De conducere | De executie | ş =! I-! Deexecutie | 3, E | 2 $| 85
ar public E, E & ii A * &] 5
z 3
1. Demnitar Primar -
2. Demnitar Viceprimar ii |
3. Administrator Ş,
public
4, Secretar generali Secretar -
al Orașului general al
Rovinari Orașului
Rovinari
5 Compartiment Consilier | 1 | Superior EI E
Juridic juridic
6. Consilier I Superior s -
juridic
7 Consilier i Superior Ei -
8. Compartiment Auditor | I | Superior Ss N E
Audit Intern
9. Direcţia Director Ss -
Fconomică executiy
10, Compartiment Consilier E Principal s -
Buget, Situaţii
Financiare
11, Compartiment Consilier [i Superior s
Financiar Contabil
12, Consilier I Superior S
13, Consilier ii Principal s
14. Compartiment Consilier =; Superior s
Coniabilitatea
Gestiunii
15, Consilier i Superior Ss
16, Consilier i Superior EI
17, Consilier I Principal s
18. Compartiment Consilier ii Superior s
Stabilire, Urmarire,
Executare Silită
Persoane Fizice și
Persoane Juridice
19. Consilier i Principal S
20. Consilier 1 Asistent Ss
21, Consilier IT Principal S
22. Consilier ij Asistent $
23. Inspector de i s
specialitate
24, Inspector de N Ss
specialitate
25, Inspector de II s
specialitate
26. Inspector de ii s
specialitate
27. Compartiment Consilier 1 Asistent s
Contabilitate
Venituri si
Acorduri
Comerciale
28. Consilier 1 Asistent s
29. Compartiment Consilier I Asistent s
Xmpunere, Stabilire,
Gestionare Baze
[ de Date, Persoane
Fizice
30, Direcţia Resurse Director
Umane executiv
31. Compartiment Consilier Superior o
Resurse Umane,
Salarizare
32. Consilier Superior
33, Consilier Asistent
34. Compartiment Inspector de i
Centrul de specialitate
Informare a
Cetateanului,
Registratura
35, (temporar Referent IA
vacant)
36, gi Secretar
37, Compartiment Medic
Asistenţă
Medicală
Școlară
38. Medic
dentist
stomatologie
generala
39, Medic norma
dentist LA
stomatologie
generala
40. Medic
primar —
medicina
familie
4i. Medic norma
primar — 4
medicina
familie
42, Asistent PL
medical
43. Asistent Princi | PL
medical pal
44, Asistent PL
medical
45, Asistent Princi | PL
= Medical pal
46, Asistent Princi | PL
medical pal
47, Asistent BI,
medical
48, Compartiment Mediator
Asistenta Medicala Sanitar
Comunitara
49, Asistent PL
medica]
comunitar
50. Asistent Princi | PL
medical pal
comunitar
SI. o Asistent PL
medical
comunitar
52, Asistent PL.
medical
comunitar
53. Asistent PL
medica]
L_ comunitar
54, Directia Director
Administrare executiv
Patrimoniu A
55. | Serviciul Achizitii Șef serviciu
Publice, Fonduri
Europene
56, Consilier I Superior $
achizitii
publice
37, (temporar Consilier 1 Principal Ss
vacant) achiziții
publice
58. Consilier 1 Asistent s
59, Consilier li Asistent s
60. Inspector de $
specialitate
Gl, Inspector de s
specialitate
62, Inspector de s
specialitate
63, Compartiment Muncitor M
Centrale Termice calificat
64, Compartiment Muncitor M
Ecarisaj calificat
65. Compartiment (temporar Muncitor M
Iluminat Public vacant) calificat
66, ] Muncitor M
i calificat
67, Compartiment Consilier 1 Superior s
Investitii, Servicii
Curente
68, Consilier Li Superior s
69. Consilier 1 Superior E]
70, Consilier | | Principal E
71 Compartiment Consilier I Superior s
Fond Locativ
14, Consilier | 1 Principal S
73. Compartiment Consilier ii Superior S
Gestiune
Patrimoniu
74, Consilier I Superior s
juridic
75, (Temporar [| Inspector de i s
vacaut) specialitate
76. Directia Publica Director Ei
de Politie Locala executiv
7. Compartiment M | Referent TA
Dispecerat
78. M Referent IA
n. M Referent LA
80. M Referent IA
31. M Referent LA
82, Serviciul Public Șef serviciu s
de Politie Locala ă
83, Compartiment Politist local | 1 Asistent s
Circulatie pe
Drumuri Publice
84, Politist local | III Superior M
85, Politist local | 1 | Superior E]
86, Compartiment Politist local | III Superior M
Ordine si Liniste
Publica
87, Politist local | III | Superior M
88, Politist local | LII Superior M
89. Politist local | III Superior M
90, Politist local | 1 Asistent | S 3
91. Politist local | III | Superior | M
92, Politist local | III | Superior M
93, Politist Jocal | 1 Superior M
94, Politist local | Superior s
95, Compartiment Şofer J G
Transport, Parcari
96. Sofer I M
97. Sofer ij M
98, Serviciul Fond Șef Serviciu s
Funciar
99, Compartiment Consilier ii Principal s -
Fond Funciar,
Registru Agricol
100. Referent HI | Superior s
10, Inspector de | A 3 [3
specialitate
192. Inspector de | II S = |
specialitate
193, Compartiment Consilier 1 Superior s -
Transparenta
Decizionala
104, Compartiment Inspector de | IA s -
Administrativ specialitate
105. Ingrijitor i G 3
106. Compartiment Inspector de | IA s -
Servicii specialitate
107. Inspector de u Ss
specialitațe
108. | Compartiment Consilier iii s|-j
Cultura juridic
109. Iuspectorde | IA $ -
specialitate
110. | Serviciul Public Compartiment Consilier i Superior s -
Comunitar Loca] Stare Civila
de Evidenta a
Persoanelor
11. Consilier I Principal Ss -
112, Compartiment | Consilier 1 Principal s -
Evidenţa
Persoanelor
3. Consilier | i | Superior | S =
juridic ”
14, Consilier A Superior s -
1185. Arhitect Sef Arhitect Sef “
116. Compartiment ui Consilier I Superior Ss -
Urbanism,
Amenajarea
Teritoriui
117. Consilier 1 Principal S
118. Consilier ii Superior S
119, Referent TI Asistent M
120. Compartiment Bibliotecar IA s
Biblioteca
121. Bibliotecar IA M
122. Compartiment Consilier 1 Superior Ss
Protecţie Civilă,
Situaţii de Urgență
123. Inspector de | IA s
specialitate
124, Sofer 5 M
125. Sofer I M
126. Compartiment Referent IA M
Cabinet Primar
127, Inspector de | IA S
specialitate
128, | Directia Publica Director s
de Asistenta executiv
Sociala
129. 75 posturi
asistent
personal
130. | Centrul de zi de Sef centru s
socializare şi
petrecere a
timpului liber (tip
club) destinat
persoanelor
varstnice —
CLUBUL
SENIORILOR
131. Asistent Debut PL
_] medical | ae
132, Asistent Debut Ss -
social ant
133, Animator M ii
socio-
educativ
134, Psiholog Practic s -
ant
135, Administta M -
tor
136. Paznic M -
137. Voluntar .
138. Voluntar -
139. | Serviciul mobil de Sef centru E
acordarea a hranei
— Masa pe roti
140, Inspector de | TA Ss =
specialitate
141. Asistent debuta s -
social nt
142, Psiholog debuta $ -
nt
143. Muncitor IV M -
calificat
144, Muncitor IV M -
calificat
145. Sofer T G .
146. Voluntar -
147. Voluntar -
148. | Serviciul Public Sef serviciu -
de Asistenta
Sociala __|
149. Compartiment Consilier i Superior -
Autoritate
'Tutelara si
Protectia
Copilului
150. Consilier | 1 | Principal =]
| 151. | Corapartiraene Consilier | 1 | Asistent | S =]
Protectie Sociala
152. Consilier I Principal s -
153, Consilier 1 | Principal s
___ 154. Consilier 1 | Superior E E
155. Asistent Debut -
social ant
156, Asistent Debut -
social ant
157. | Compartiment (temporar Consilier ii Asistent Ss -
Alocatii si vacant)
Subventii
158, Consilier 1 Superior Ss -
159. Consilier Zi Asistent $ -
160, Compartiment Consilier i Superior s -
Locuinte Sociale
si Adaposturi
Temporare
161. Consilier | 1 | Asistent | M o -
162. Inspector de uU -
specialitate
163, Muncitor Ii -
calificat
164, Asistent -
_ social
165, Compartiment Referent TI 5 M Pa
Protectia
Persoanelor
Varstnice si a
Persoanelor cu
Handicap
[ 166. Bunicii Manager de -
Comunitatii — proiect
Rovinari - 127708
167, Expert E A
implementar _]
e
10
168.
Coordonator
de personal
de
169.
| specialitate
Expert
comunicare/
promovare
170.
Expert grup
Tinta
171.
Aniraator
socig-
educativ
172,
Expert PR
ta
173;
174.
Arhivar
Responsabil
financiar
contabi
wm
175.
Responsabil
achizitii
176.
Asistent de
proiect
177,
Expert
egalitate de
sanse
178,
Expert
dezvoltare
durabila
179.
Expert IT
180.
Consilier
juridic
Nr. total de
demnitari
Nr. totai de
înalţi
funcţionari
publici
Nr. total de
funcţii publice
de conducere
Nr. total de
funcţii publice
de execuţie
Nr, total de
funcții publice
contractuale de
Nr. total de
funcţii
conducere
Nr, total de
contractuale de
execuţie
Nr. total de posturi din
cadrul autorităţii/
instituţiei publice
Total, din
care:
2
11
72
83
4
254
ul
Ocupate 1 ] - 9 58 67 | 2 127 197
Vacante 1 | - 2 14 16] 2 38 57
"Total : 254 posturi
- Aparat de specialitate : 83 posturi;
- Direcția Publică de Asistenţă Socială : 112 posturi;
- Direcţia Publică de Poliție Locală ; 22 posturi;
- Serviciul Pablie Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor : 5 posturi;
- Sănătate : 17 posturi;
- Bunicii comunității Rovivari — 127708: 15 posturi,
Numarul maxim de posturi din aparatul de specialitate al primarului unității administrativ teritorială Oraş Rovinari, este in conformitate cu numarul maxim de posturi stabilit
prin Ordinului Prefectului - judeţul Gorj, nr. 291/01.11.2023 şi Anexa nr. 2 Ja Ordinul Prefectului nr. 291/01.1 1.2023,
Primar,
Filip Robert-Dorin Direcţia Resurse Umane,
Barbonie Ion-Cosmin
12
PRIMĂRIA ORAȘULUI ROVINARI Regulament de Organizare şi Funcționare
” JUDEŢUL GORJ
ORAŞUL ROVINARI
Str. Florilor, Nr.2
Tel.: 0253/371011, tax: 0253/371004
Web.: www.primariarovinari.ro
E-mail: office(âprimariarovinari.ro
Nr. 45468/20.11.2023
Aprob,
Primar,
ert-Dorin
REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI punerrona fi
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1 Primăria Oraşului Rovinari este organizată și funcţionează potrivit prevederilor legale în
— vigoare şi în conformitate cu hotărârile Consiliului Local al Oraşului Rovinari privind aprobar
organigramei, a numărului de posturi, a statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului
Oraşului Rovinari şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare.
Art, 2 Primarul Oraşului Rovinari, Viceprimarul, Administratorul Public, împreună cu cabinetul
primarului şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională fără personalitate
juridică şi fără capacitate procesuală cu activitate permanentă, denumită Primăria Orașului Rovinari care
duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local al Oraşului Rovinari şi dispoziţiile Primarului Orașului
Rovinari, soluționând problemele curente ale colectivități locale.
Art. 3 Primarul Oraşului Rovinari asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetățenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui
României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Local al Oraşului Rovinari,
dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter
normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale
prefectului, precum şi a hotărârilor Consiliului Oraşului Rovinari al Orașului Rovinari, în condiţiile legii.
Art. 4 Primarul Oraşului Rovinari coordonează realizarea serviciilor publice de interes local al=
Oraşului Rovinari prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoa e
de servicii publice şi de utilitate publică de interes local.
Art. 5 Primarul Oraşului Rovinari şi viceprimarul Oraşului Rovinari îndeplinesc o funcţie de
autoritate publică.
Art. 6 Primarul Oraşului Rovinari răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice a
Orașului Rovinari, în condiţiile legii.
Art. 7 Primarul Orașului Rovinari, în calitatea sa de autoritate publică executivă a administraţiei
publice locale, reprezintă Orașul Rovinari în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau
juridice române şi străine, precum şi în justiţie.
Art. 8 În relaţiile dintre Consiliul Local al Oraşului Rovinari, ca autoritate deliberativă şi Primarul
Orașului Rovinari, ca autoritate executivă nu există raporturi de subordonare, în relaţiile dintre acestea
există raporturi de colaborare.
Art. '9 Între Prefectul Judeţului Gorj, în calitate de reprezentant al Guvernului, Consiliul Local al
Orașului Rovinari şi Primarul Oraşului Rovinari nu există raporturi de subordonare.
Z
PRIMĂRIA ORAȘULUI ROVINARI Regulament de Organizare şi Funcţionare
Art. 10 Aparatul de specialitate-al Primarului Orașului Rovinari este structurat pe compartimente
funcţionale, în condiţiile legii. Aparatul de specialitate este compus din funcţionari publici şi personal
contractual.
Art. 11 Regimul Orașului Rovinari al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi Primăria
Oraşului Rovinari este reglementat de prevederile legale în vigoare.
Art. 12 Personalul care efectuează activităţi de secretariat, administrativ, protocol, gospodărire,
întreţinere-reparaţii şi de deservire, precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de
putere publică este angajat cu contract individual de muncă. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au
calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii.
Art. 13 (1) Funcţionarii publici din cadrul Primăriei Oraşului Rovinari au obligaţia să respecte
conduită.
(2) Normele de conduită sunt obligatorii şi pentru personalul contractual din cadrul Primăriei
Oraşului Rovinari.
Art. 14 Dispoziţiile prezentului Regulament se aplică funcţionarilor publici şi personalului
contractual, angajaţi în cadrul Primăriei Oraşului Rovinari.
Art. 15 Primarul Oraşului Rovinari îndeplineşte atribuții referitoare la relația funcțională cu
Consiliul Local a! Orașului Rovinari.
Art. 16 În exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 15, Primarul Oraşului Rovinari:
1.Pr
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.