Hotărâre privind modificarea și actualizarea Contractului de furnizare și/sau prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și a Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare APAVITAL SA, respectiv modificarea și completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 48/2009, consolidat 2021, prin Act Adițional nr.10
Denumire
Hotărârea nr. 255 din 2025 a Consiliului Local Roman
Se decide modificarea și actualizarea contractului de furnizare a apei și canalizarea cu APAVITAL SA, precum și a regulamentului serviciului, și completarea contractului de delegare a gestiunii acestui serviciu nr. 48/2009, consolidat 2021, prin Act Adițional nr. 10. Pentru locuitori, înseamnă faptul că regulile și termenele privind furnizarea apei și serviciile de canalizare pot avea modificări (posibile ajustări ale condițiilor, costurilor sau modalităților de prestare), iar administrația locală stabilește noile prevederi ce intră în vigoare în următorii pași legali. Detalii despre impactul asupra facturilor, termenelor de plată sau zonele afectate vor rezulta din textul actului adițional și din deciziile de implementare ulterioare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL NEAMȚ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Nr. 255 din 28.10.2025
privind modificarea și actualizarea Contractului de furnizare și/sau
prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și a
Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare
APAVITAL SA, respectiv modificarea și completarea Contractului de
delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de
canalizare nr. 48/2009, consolidat 2021, prin Act Adițional nr.10
Examinând referatul de aprobare nr. 77877 din 15.10.2025 înaintat de către domnul
Laurențiu-Dan Leoreanu - Primarul Municipiului Roman, precum și raportul de
specialitate nr. 80421 din 22.10.2025 întocmit de către Direcția Juridică și Administrație
Publică prin Compartiment monitorizare servicii publice.
Văzând avizul pentru legalitate nr. 80801 din 22.10.2025 dat de către Secretarul
general al Municipiului Roman, precum şi avizul favorabil nr. 39 din 27.10.2025 al
Comisiei pentru administratie publica locala, sport si turism, avizul favorabil nr. 263 din
27.10.2025 al Comisiei juridice;
Având în vedere:
- Adresa Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS
nr.1018/03.10.2025;
- Nota de fundamentare ARSACIS nr.1012/02.10.2025 privind modificarea și
actualizarea Contractului de furnizare și/sau prestare a serviciului de alimentare cu apă și
de canalizare și a Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare
APAVITAL SA;
- Nota de fundamentare ARSACIS nr.1011/02.10.2025 privind completarea prin Act
Adițional a Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și
de canalizare nr. 48/2009 - forma consolidată, cu modificările și completările ulterioare;
- Adresa APAVITAL SA nr. 61348/11.09.2025, înregistrată la ARSACIS sub
nr.955/11.09.2025, prin care operatorul regional APAVITAL S.A. a solicitat modificarea
Contractului de furnizare și/sau prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare,
cât și a Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare APAVITAL SA;
- Prevederile Ordinului ANRSC nr. 90/2007 pentru aprobarea Contractului-cadru de
furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;
- Prevederile Ordinului ANRSC nr. 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru
al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;
- prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu
apă și de canalizare nr. 48/2009 consolidat 2021, încheiat între Asociația Regională a
Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS și societatea APAVITAL SA;
- prevederile Statutului Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași –
ARSACIS;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr.855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru al
asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de
utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. „b” şi „d”, alin. 7, lit. „n”, ale art.
139, alin. 1, ale art. 140, alin. 1, precum şi ale art. 196, alin. (1), lit. „a” din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. – Se aprobă modificarea Contractului de furnizare/prestare a serviciului de
alimentare cu apă și de canalizare, încheiat între operatorul regional APAVITAL S.A. și
utilizatorii serviciului, astfel:
- Art. 10 din Contract va avea următorul cuprins:
10.1. data citirii contorului este în perioada . Data emiterii facturii este
până la 15 ale lunii următoare.
10.2. în cazul schimbării perioadei de citire a contoarelor, noua perioadă va fi
comunicată utilizatorului împreună cu factura anterioară lunii în care citirea se va
efectua la data modificată.
- Art. 10.3 din Contract se abrogă.
- Art. 11 alin. 1, pct. a din Contract va avea următorul conținut:
Stabilirea cantității de apă furnizată și a celei evacuate în rețeaua publică de
canalizare se va face astfel:
11.1. cantitatea de apă furnizată se stabilește (se bifează una din variantele):
a) pe baza înregistrărilor contorului de branșament montat în căminul de
branșament;
Atunci când din diferite motive (contor imposibil de citit, sau lipsă acces; contor
blocat sau distrus prin îngheț sau șoc mecanic; lipsă din instalație sau respins metrologic;
intervenție neautorizată la branșament și/sau contor; violare sigiliu metrologic sau a
sigiliului/sigiliilor aplicate la montarea contorului pe branșament; violare sigiliu aplicat
pe by-pass, precum și în situația în care, din motive tehnice independente de voința
Operatorului, nu se realizează transmiterea/preluarea indexului contorului prin
intermediul dispozitivelor radio de citire de la distanță montate pe contor, etc.) nu se
poate stabili volumul de apă ce urmează a fi facturat în baza citirii indexului contorului,
consumul se calculează ca o medie a consumurilor zilnice anterioare pe un an de zile.
Atunci când media consumului nu se poate face pe un an de zile, se va lua în calcul media
cantităților înregistrate existente în evidența operatorului iar dacă nici aceasta nu există
(utilizator nou) conform Ordin29/N/1993.
- Art. 14 alin. 1 din Contract, va avea următorul conținut:
14.1. Facturarea se face lunar, în baza prețurilor și tarifelor aprobate și a
cantităților efective determinate sau estimate potrivit prevederilor contractuale.
Art.2. – Se aprobă Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu
apă și de canalizare APAVITAL S.A. actualizat, ce conține modificările de la Art. 1 și
constituie Anexa nr. 1 la prezenta Hotărâre și parte integrantă din aceasta.
Art.3. – Se acordă mandat special reprezentantului municipiului Roman pentru
ca în numele și pe seama municipiului Roman, membru asociat în cadrul Asociației
Regionale a Serviciilor Apă Canal Iași – ARSACIS, să aprobe în Adunarea Generală a
ARSACIS, modificarea și actualizarea prevăzute la Art.1 și Art.2 din prezenta hotărâre.
Art.4. – Se avizează modificarea Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă
și de canalizare APAVITAL SA, astfel:
- Art. 220 lit. l) din Regulament va avea următorul conținut:
Operatorul are obligația:
(...) l. să emită factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă
și de canalizare cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația
a fost efectuată.
- Art. 240, alin. (1) din Regulament va avea următorul conținut:
Furnizorul serviciilor de apă și de canalizare va emite lunar până la data de 15 a
lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată următoarele tipuri de facturi: (...)
- Art. 240, alin. (5) din Regulament va avea următorul conținut:
Emiterea facturilor către utilizatori se face în concordanță cu indicațiile contorului
de branșament. Atunci când din diferite motive (contor imposibil de citit, sau lipsă acces;
contor blocat sau distrus prin îngheț sau șoc mecanic; lipsă din instalație sau respins
metrologic; intervenție neautorizată la branșament și/sau contor; violare sigiliu
metrologic sau a sigiliului/sigiliilor aplicate la montarea contorului pe branșament;
violare sigiliu aplicat pe by-pass, precum și în situația în care, din motive tehnice
independente de voința Operatorului, nu se realizează transmiterea/preluarea indexului
contorului prin intermediul dispozitivelor radio de citire de la distanță montate pe contor,
etc) nu se poate stabili volumul de apă ce urmează a fi facturat în baza citirii indexului
contorului, consumul se calculează ca o medie a consumurilor zilnice anterioare pe un an
de zile. Atunci când media consumului nu se poate face pe un an de zile, se va lua în calcul
media cantităților înregistrate existente în evidența operatorului iar dacă nici aceasta nu
există (utilizator nou) conform Ordin29/N/1993.
Art.5. – Se avizează Regulamentul Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare
APAVITAL SA actualizat, ce conține modificările de la Art. 4 și constituie Anexa nr. 2
la prezenta Hotărâre și parte integrantă din aceasta.
Art.6. – Se acordă mandat special reprezentantului municipiului Roman, pentru
ca în numele și pe seama municipiului Roman, membru asociat în cadrul Asociației
Regionale a Serviciilor Apă Canal Iași – ARSACIS, să aprobe în Adunarea Generală a
ARSACIS, modificarea și actualizarea prevăzute la Art.4 și Art.5 din prezenta hotărâre.
Art.7. – Se aprobă modificarea și completarea Contractului de delegare a
gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 48/2009 consolidat
2021, prin Actul Adițional nr. 10, Anexa nr.3 la prezenta Hotărâre și parte integrantă
din aceasta.
Art.8. – Se acordă mandat special reprezentantului municipiului Roman,
pentru ca în numele și pe seama municipiului Roman, membru asociat în cadrul Asociației
Regionale a Serviciilor Apă Canal Iași – ARSACIS, să aprobe în Adunarea Generală a
ARSACIS, modificarea și completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor
publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 48/2009 consolidat 2021, prin Actul
Adițional nr. 10.
Art.9. – Se acordă mandat special Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal
Iași – ARSACIS, cu sediul în Iași, Str. Mihai Costăchescu, nr. 6 (clădire administrativă
nr.3), înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei Iași cu nr.
84/A/07.07.2005, al cărei membru este municipiul Roman, să semneze prin
reprezentantul său legal, Președintele Asociației, în numele și pe seama municipiului
Roman, Actul Adițional nr. 10 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de
alimentare cu apă și canalizare nr. 48/2009 - consolidat 2021.
Art.10. – Celelalte prevederi ale Contractului de delegare a gestiunii serviciilor
publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 48/2009 consolidat 2021, care nu
contravin prevederilor Actului Adițional nr. 10, rămân neschimbate și își produc efectele.
Art.11. – Secretarul general al Municipiului Roman va asigura comunicarea
prezentei hotărâri Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS,
autorităților și persoanelor interesate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Consilier, Secretarul General al Municipiului Roman,
Constantin GHICA Gheorghe CARNARIU
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 19
Nr. total al aleșilor locali prezenți 19 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 2 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.
255 /28.10.2025
|Nr. | Operaţiuni efectuate | Data |Semnătura persoanei|
|crt.| | ZZ/LL/AN |responsabile să |
| | | |efectueze procedura|
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 0 | 1 | 2 | 3 |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 1 | Adoptarea hotărârii s-a |28.10.2025| |
| | | | |
| | făcut cu majoritate | | |
| | _ _ | | |
| | |x | simplă |absolută | | |
| | _ | | |
| | | | calificată| | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 2 | Comunicarea către primar |28.10.2025 prin luare de
semnatura |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 3 | Comunicarea către prefectul |28.10.2025|prin corespondenta
scrisa |
| | judeţului | | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 4 | Aducerea la cunoştinţa publică |28.10.2025|prin publicare pe
site si
Afisare la sediu|
| | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 5 | Comunicarea, numai în cazul |28.10.2025|
| | celei cu caracter individual |
| | |
|____|_________________________________|___ ____________________
| 6 | Hotărârea devine obligatorie 28.10.2025| |
| | sau produce efecte juridice, | | |
| | după caz | | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
Secretarul General al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.