Hotărâre privind mandatarea reprezentării Municipiului Roman la întâlnirea transnațională a proiectului BREAKING ISOLATION NETWORK, finantat prin Programul de cooperare URBACT IV, Action Planning Networks (APN) 21-27
Denumire
Hotărârea nr. 203 din 2025 a Consiliului Local Roman
Municipiul Roman își mandatază reprezentantul la întâlnirea transnațională a proiectului BREAKING ISOLATION NETWORK, finanțat prin URBACT IV, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie 2025 în Fót, Ungaria. Decizia înseamnă aprobarea participării echipei de proiect și a unui reprezentant local la întâlnire, iar costurile vor fi acoperite din finanțele locale conform regulilor legale în vigoare. Zona afectată este implicit orașul Roman, iar impactul pentru locuitori se referă la continuarea și consolidarea activităților proiectului pentru combaterea singurătății în orașe mici și mijlocii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă participarea Municipiului Roman la întâlnirea transnațională din cadrul proiectului URBACT IV – „BREAKING ISOLATION Network - Fight against loneliness in small and medium-sized cities”, care va avea loc în perioada 22- 25 septembrie 2025, în orașul Fót, Ungaria
ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Nr.203 din 28.08.2025
privind mandatarea reprezentării Municipiului Roman la întâlnirea
transnațională a proiectului BREAKING ISOLATION NETWORK,
finantat prin Programul de cooperare URBACT IV, Action Planning
Networks (APN) 21-27
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN;
Analizând referatul de aprobare nr. 62764 din 25.08.2025 înaintat de către
domnul Laurențiu-Dan LEOREANU - Primarul Municipiului Roman, precum şi
raportul de specialitate nr. 62765 din 25.08.2025 al Serviciului Managementul
Proiectelor,
Văzând avizul de legalitate nr. 63465 din 28.08.2025 al Secretarului general al
municipiului Roman, avizul favorabil nr. 112 din 28.08.2025 al Comisiei pentru
buget - finanţe, precum şi avizul favorabil nr. 208 din 28.08.2025 al Comisiei juridice,
Având în vedere următoarele:
• HCL nr. 150 din 03.07.2023 privind aprobarea implementării
proiectului „BREAKING ISOLATION Network - Fight against
loneliness in small and medium-sized cities” în cadrul Programului de
cooperare URBACT IV, Action Planning Networks (APN) 21-27,
• HCL nr. 28 din 16.02.2024 privind aprobarea constituirii Grupului
Local URBACT și a acordului cadru de asociere, în vederea
implementării proiectului „BREAKING ISOLATION Network -
Fight against loneliness in small and medium-sized cities” în cadrul
Programului de cooperare URBACT IV,
• Informarea trimisă de coordonatorul proiectului pentru participarea
membrilor echipei de proiect, alături de un reprezentant local la
întâlnirea transnațională care va avea loc în orașul Fót, Ungaria, în
perioada 22-25 septembrie 2025,
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
actualizată,
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. „e” şi alin. (9), lit. „a”,
precum şi art. 139, alin. (3), lit. „f” şi art. 196, alin. (1), lit. „a” din O.U.G. nr 57/2019
privind Codul Administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Roman la întâlnirea transnațională
din cadrul proiectului URBACT IV – „BREAKING ISOLATION Network - Fight
against loneliness in small and medium-sized cities”, care va avea loc în perioada 22-
25 septembrie 2025, în orașul Fót, Ungaria.
Art. 2. Se aprobă participarea doamnelor Doinița Hânceanu și Maria-Loredana
Șahân, reprezentând Direcția de Asistență Socială Roman, a pr. Alexandru Oprea
reprezentând Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, instituții semnatare a acordului de
participare la Grupul Local URBACT, precum și a domnului Marius Maximilian
Mihăeș, inspector superior în cadrul Serviciului Managementul Proiectelor/Direcția
Tehnică de Investiții și membru în echipa de proiect, la întâlnirea transnațională din
cadrul proiectului URBACT IV – „BREAKING ISOLATION Network - Fight against
loneliness in small and medium-sized cities”, care va avea loc în orașul Fót, Ungaria,
în perioada 22-25 septembrie 2025.
Art. 3. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică pe site-ul propriu al
Primăriei Municipiului Roman, Judeţul Neamţ.
Art. 4. Hotărârea se va comunica, potrivit legii, prin grija Secretarului General
al Municipiului Roman, autorităților și persoanelor interesate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Consilier, Secretarul General al Municipiului Roman,
Ionuț-Liviu CIOCOIU Gheorghe CARNARIU
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind
majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 20 Voturi „pentru” 12
Nr. total al aleșilor locali prezenți 19 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 1 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 7
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.
203/28.08.2025
|Nr. | Operaţiuni efectuate | Data |Semnătura persoanei|
|crt.| | ZZ/LL/AN |responsabile să |
| | | |efectueze procedura|
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 0 | 1 | 2 | 3 |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 1 | Adoptarea hotărârii s-a |28.08.2025| |
| | | | |
| | făcut cu majoritate | | |
| | _ _ | | |
| | | | simplă x |absolută | | |
| | _ | | |
| | | | calificată| | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 2 | Comunicarea către primar |28.08.2025 prin luare de
semnatura |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 3 | Comunicarea către prefectul |28.08.2025|prin corespondenta
scrisa |
| | judeţului | | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 4 | Aducerea la cunoştinţa publică |28.08.2025|prin publicare pe
site si
Afisare la sediu|
| | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 5 | Comunicarea, numai în cazul |28.08.2025|
| | celei cu caracter individual |
| | |
|____|_________________________________|___ ____________________
| 6 | Hotărârea devine obligatorie 28.08.2025| |
| | sau produce efecte juridice, | | |
| | după caz | | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
Secretarul General al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.