13 august 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Roman, Laurențiu-Dan LEOREANU

HCL 195/2026 Roman adoptată

Hotărâre privind aprobarea Raportului procedurii de evaluare și selecție a proiectelor și aprobarea acordării finanțărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman pentru activități nonprofit de interes general, aferente anului 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general

Denumire
Hotărârea nr. 195 din 2026 a Consiliului Local Roman
Emitent
Consiliul Local Roman
Număr
195 / 2026
Data
13 august 2026
Inițiator
Primarul Municipiului Roman, Laurențiu-Dan LEOREANU
Localitate
Roman, județul Neamț
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Raportul privind evaluarea și selecția proiectelor pentru finanțări nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman pentru activități nonprofit de interes general în anul 2026 și se decide acordarea finanțărilor pentru aceste proiecte, în baza Legii nr. 350/2005. Pentru locuitori înseamnă că în acest an vor fi selectate proiecte nonprofit care vor primi bani din bugetul local, cu sume alocate, condiții de implementare și termene stabilite, iar zonele sau comunitățile vizate vor rezulta din proiectele finanțate. Decizia indică aprobarea raportului de procedură, evaluare și selecție, precum și alocarea fondurilor nerambursabile pe baza programului aprobat anterior pentru 2026.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Raportul nr. 60.059/24.07.2026 privind procedura de evaluare și selecție a proiectelor și atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Roman pentru activități nonprofit de interes general, aferente anului 2026 - anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMŢ MUNICIPIUL ROMAN CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Nr.195 din 13.08.2026 privind aprobarea Raportului procedurii de evaluare și selecție a proiectelor și aprobarea acordării finanțărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman pentru activități nonprofit de interes general, aferente anului 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN; Examinând proiectul de hotărâre și referatul de aprobare nr. 63120 din 06.08.2026 inițiat de către Primarul Municipiului Roman, - dl. Laurențiu-Dan LEOREANU, precum și raportul de specialitate comun nr. 63122 din 06.08.2026 întocmit de către Serviciul Managementul Proiectelor și Direcția Juridică și Administrație Publică; Văzând procesul verbal al Comisiei de evaluare numită prin Dispoziția nr. 755 din 10.07.2026, precum și avizul de legalitate nr. 64412 din 12.08.2026 al Secretarului general al Municipiului Roman, avizul favorabil nr. 109 din 13.08.2026 al comisiei pentru buget-finanţe, precum și avizul favorabil nr. 198 din 13.08.2026 al comisiei juridice; Având în vedere: - Raportul Nr. 60.059 /24.07.2026, privind procedura de evaluare şi selecţie a proiectelor şi atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Roman pentru activităţi nonprofit de interes general, aferente anului 2026, - art. 6, art. 10 și art. 29–31 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Roman nr. 114 din 28.05.2026 privind aprobarea Programului pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, de la bugetul local al Municipiului Roman pe anul 2026 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii nr. 350/2005; Ţinând cont de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (14), art. 139 alin. (3), lit.a, art. 140 alin. (1), precum și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 1 HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă Raportul nr. 60.059/24.07.2026 privind procedura de evaluare și selecție a proiectelor și atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Roman pentru activități nonprofit de interes general, aferente anului 2026 - anexa la prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă acordarea finanțărilor nerambursabile pentru proiectele selectate pentru finanțare, în cuantumurile prevăzute în Raportul aprobat la art. 1 și în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. Art. 3. Se mandatează Primarul Municipiului Roman, domnul Laurențiu- Dan LEOREANU, să semneze, în numele și pentru Municipiul Roman, contractele de finanțare nerambursabilă aferente proiectelor aprobate pentru finanțare, precum și toate documentele necesare punerii în aplicare a prezentei hotărâri. Art. 4. Direcția Economică și Resurse Umane, Direcția Juridică și Administrație Publică și Serviciul Managementul Proiectelor vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, potrivit competențelor ce le revin. ART. 5. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin afişare la sediul C.L. al Municipiului Roman, Judeţul Neamţ şi publicare pe site-ul propriu al Primăriei Municipiului Roman, Judeţul Neamţ. ART. 6. Hotărârea se va comunica, potrivit legii, prin grija secretarului general al municipiului Roman, autorităților și persoanelor interesate. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ Consilier, Secretarul General al Municipiului Roman, Camelia Monica LADAN CIOBANU Gheorghe CARNARIU Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi. Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 17 Nr. total al aleșilor locali prezenți 17 Voturi „împotrivă” 0 Nr. total al aleșilor locali absenți 4 Abțineri 0 Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0 2 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. 195 /13.08.2026 |Nr. | Operaţiuni efectuate | Data |Semnătura persoanei| |crt.| | ZZ/LL/AN |responsabile să | | | | |efectueze procedura| |____|_________________________________|__________|___________________| | 0 | 1 | 2 | 3 | |____|_________________________________|__________|___________________| | 1 | Adoptarea hotărârii s-a |13.08.2026| | | | | | | | | făcut cu majoritate | | | | | _ _ | | | | | | | simplă x |absolută | | | | | _ | | | | | | | calificată| | | |____|_________________________________|__________|___________________| | 2 | Comunicarea către primar |13.08.2026 prin luare de semnatura | |____|_________________________________|__________|___________________| | 3 | Comunicarea către prefectul |13.08.2026|prin corespondenta scrisa | | | judeţului | | | |____|_________________________________|__________|___________________| | 4 | Aducerea la cunoştinţa publică |13.08.2026|prin publicare pe site si Afisare la sediu| | | | |____|_________________________________|__________|___________________| | 5 | Comunicarea, numai în cazul |13.08.2026| | | celei cu caracter individual | | | | |____|_________________________________|___ ____________________ | 6 | Hotărârea devine obligatorie 13.08.2026| | | | sau produce efecte juridice, | | | | | după caz | | | |____|_________________________________|__________|___________________| Secretarul General al Municipiului Roman, Gheorghe CARNARIU 3

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaroman.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă