Se desemnează doamna Ladan Ciobanu Camelia Monica ca președinte de ședință pentru următoarele două luni, iulie și august 2026. Asta înseamnă că în aceste ședințe ea va conduce discuțiile și ordinea de zi, iar familie vor decide cine stabilește procedurele? (no) Coerență: Doar 2-3 fraze.
Răspuns corect:
Se desemnează doamna Ladan Ciobanu Camelia Monica ca președinte de ședință pentru lunile iulie și august 2026. Ea va conduce ședințele Consiliului Local în această perioadă, iar hotărârea este comunicate autorităților și persoanelor interesate. Aprobarea a fost cu majoritatea voturilor: 19 pentru, 0 împotrivă, 2 absenți.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se desemnează doamna Ladan Ciobanu Camelia Monica ca preşedinte de şedinţă pe o durată de 2 luni, respectiv lunile iulie si august 2026
ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Nr. 139 din 25.06.2026
privind desemnarea preşedintelui de şedinţă
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN;
Având în vedere prevederile art. 123 din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul Administrativ;
Luând în considerare prevederile art. 10 alin. (1) si (2) din
H.C.L. nr. 63 din 30.03.2023 privind aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare al Consiliului Local Roman;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 50558 din 19.06.2026 dat de
către Secretarul general al Municipiului Roman, avizul favorabil nr.
19 din 23.06.2026 al Comisiei pentru administrație publică locală,
sport şi turism, precum şi avizul favorabil nr. 142 din 23.06.2026 al
Comisiei juridice;
În temeiul art. 139, alin (1), art. 140, alin. 1 şi al art. 196, alin. 1,
lit. “a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se desemnează doamna Ladan Ciobanu Camelia Monica
ca preşedinte de şedinţă pe o durată de 2 luni, respectiv lunile iulie si
august 2026.
Art. 2. Hotărârea se comunică, potrivit legii, autorităţilor şi
persoanelor interesate prin grija secretarului general al municipiului.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Consilier, Secretarul General al Municipiului Roman,
Ioana-Roxana IORGA Gheorghe CARNARIU
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind
majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 19
Nr. total al aleșilor locali prezenți 19 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 2 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 0
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
NR. 139 /25.06.2026
|Nr. | Operaţiuni efectuate | Data |Semnătura persoanei|
|crt.| | ZZ/LL/AN |responsabile să |
| | | |efectueze procedura|
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 0 | 1 | 2 | 3 |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 1 | Adoptarea hotărârii s-a |25.06.2026| |
| | | | |
| | făcut cu majoritate | | |
| | _ _ | | |
| | |x | simplă |absolută | | |
| | _ | | |
| | | | calificată| | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 2 | Comunicarea către primar |25.06.2026 prin luare de
semnatura |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 3 | Comunicarea către prefectul |25.06.2026|prin corespondenta
scrisa |
| | judeţului | | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 4 | Aducerea la cunoştinţa publică |25.06.2026|prin publicare pe
site si
Afisare la sediu|
| | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 5 | Comunicarea, numai în cazul |25.06.2026|
| | celei cu caracter individual |
| | |
|____|_________________________________|___ ____________________
| 6 | Hotărârea devine obligatorie 25.06.2026| |
| | sau produce efecte juridice, | | |
| | după caz | | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
Secretarul General al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.