Hotărâre privind aprobarea Programului pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, de la bugetul local al Municipiului Roman pe anul 2026 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii nr. 350/2005
Denumire
Hotărârea nr. 114 din 2026 a Consiliului Local Roman
Consiliul Local Roman aprobă Programul de finanţări nerambursabile din bugetul local pe 2026 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii nr. 350/2005. Se alocă fonduri pentru proiecte nonprofit eligibile, în condiţii și termene stabilite de lege, pentru a sprijini entităţi locale din domenii precum cultură, sport, educaţie, etc. Pentru locuitori, înseamnă că unele proiecte comunitare pot primi finanţare publică pentru a funcţiona, ceea ce poate duce la ceea ce oferă aceste proiecte (evenimente, activităţi sportive, cursuri, etc.), în intervale și cu regularitatea stabilite în program.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Programul anual al finanțărilor nerambursabile din fondurile publice ale Consiliului Local Roman, alocate pentru activităţi nonprofit, care contribuie la realizarea unor activităţi sau programe de interes public local potrivit Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, valabil pe anul 2026, conform anexa nr. 1 la prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Nr. 114 din 28.05.2026
privind aprobarea Programului pentru acordarea finanţărilor
nerambursabile, de la bugetul local al Municipiului Roman pe
anul 2026 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza
Legii nr. 350/2005
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN;
Examinând referatul de aprobare nr. 42457 din 22.06.2026 a Primarului
Municipiului Roman – dnul Laurențiu-Dan Leoreanu, precum și raportul de
specialitate comun nr. 42464 din 22.05.2026 al Serviciului Managementul
Proiectelor și al Direcției Juridice și Administratie Publică;
Văzând avizul pentru legalitate nr. 42448 din 22.05.2026 dat de către
Secretarul general al Municipiului Roman, avizul favorabil nr. 62 din
26.05.2026 al Comisiei pentru buget-finanţe, precum şi avizul favorabil nr. 117
din 26.05.2026 al Comisiei juridice;
Având în vedere:
• Prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de
interes general cu modificările şi completările ulterioare,
• Prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii cu
modificările şi completările ulterioare,
• Legea tinerilor nr. 350/2006 cu modificările şi completările
ulterioare;
• Prevederile Legii nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele
publice locale cu modificările şi completările ulterioare,
• Prevederile Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport
nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a
proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură
de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti,
• Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1447/2007 pentru aprobarea
Normelor financiare în activitatea sportivă cu modificările şi completările
ulterioare,
• Prevederile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului cu
modificările şi completările ulterioare;
Page | 1
• Prevederile art. 7 al Legii nr. 52/2003R privind transparenţa
decizională în administraţia publică,
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b), lit. c) și lit. d), ale art.
139, alin. (3), lit. ”a”, ale art. 140, precum și cele ale art. 196, alin. 1, lit. a) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă Programul anual al finanțărilor nerambursabile din
fondurile publice ale Consiliului Local Roman, alocate pentru activităţi
nonprofit, care contribuie la realizarea unor activităţi sau programe de interes
public local potrivit Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes
general, valabil pe anul 2026, conform anexa nr. 1 la prezenta hotărâre;
Art. 2. Se aprobă METODOLOGIA GENERALĂ pentru atribuirea
contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale Consiliului
Local Roman, alocate pentru activităţi nonprofit, care contribuie la realizarea
unor activităţi sau programe de interes public local potrivit Legii nr. 350/2005
privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru
activităţi nonprofit de interes general, valabilă pe anul 2026, conform anexei nr.
2 la prezenta hotărâre;
Art. 3. Se aprobă GHIDUL SOLICITANTULUI privind regimul
finanţărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman, alocate
pentru activităţi non-profit de interes local - „Proiecte cultură, religie”, valabil
pe anul 2026, conform anexelor nr. 3/3A-3H la prezenta hotărâre;
Art. 4. Se aprobă GHIDUL SOLICITANTULUI privind regimul
finanţărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman, alocate
pentru activități non-profit de interes local - „Proiecte Sociale”, valabil pe anul
2026, conform anexelor nr. 4/4A-4H la prezenta hotărâre;
Art. 5. Se aprobă GHIDUL SOLICITANTULUI privind regimul
finanţărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman, alocate
pentru activităţi non-profit de interes local - „Proiecte activităţi sportive”,
valabil pe anul 2026, conform anexelor nr. 5/5A-5I la prezenta hotărâre;
Art. 6. Se aprobă GHIDUL SOLICITANTULUI privind regimul
finanţărilor nerambursabile din bugetul local al Municipiului Roman, alocate
pentru activităţi non-profit de interes local - „Proiecte activităţi de tineret și
învăţământ ”, valabil pe anul 2026, conform anexelor nr.6/6A-6H la prezenta
hotărâre;
Art. 7. Se aprobă anexele nr. 7_1, 7_2, 7_3 la prezenta hotărâre,
formulare ce fac parte din documentația procedurii.
Art. 8. Se numește Comisia de evaluare a proiectelor care vor beneficia
Page | 2
de finanțare de la bugetul local al Municipiului Roman, pe anul 2026, în
următoarea componenţă:
1. Reprezentant al C.L.R. - George-Emilian BICIUȘCĂ
2. Reprezentant al C.L.R. - Dana-Lăcrămioara PĂIUȘ
3. Reprezentant al PMR – SMP
4. Reprezentant al PMR – SMP
5. Reprezentant al PMR – Direcția Juridică și Administrație Publică
6. Reprezentant al PMR – Direcția economică
Art. 9. Se numeşte comisia de soluţionare a contestaţiilor cu privire la
rezultatul sesiunii de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare de la
bugetul local al Municipiului Roman în anul 2026, în următoarea componenţă:
1. Reprezentant al C.L.R - Elena TABACARIU
2. Reprezentant al C.L.R - Mihaela-Mioara UNGUREANU
3. Reprezentant al PMR – SMP
4. Reprezentant al PMR – SMP
5. Reprezentant al PMR – Direcția economică
6. Reprezentant al PMR – Direcția Juridică și Administrație Publică
Art. 10. După finalizarea procedurii de evaluare a proiectelor, comisia de
evaluare va elabora un raport al procedurii de atribuire a contractelor de
finanţare nerambursabilă, care va fi înaintată Primarului Municipiului Roman, în
vederea supunerii spre aprobarea Consiliului Local al Municipiului Roman;
Art. 11. Hotărârea se va comunica potrivit legii, prin grija Secretarului
general al municipiului Roman, Prefectului Judeţului Neamţ, precum şi altor
persoane şi autorități interesate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Consilier, Secretarul General al Municipiului Roman,
Ioana-Roxana IORGA Gheorghe CARNARIU
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de
voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 11
Nr. total al aleșilor locali prezenți 20 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 1 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 9
Page | 3
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
NR. 114 /28.05.2026
|Nr. | Operaţiuni efectuate | Data |Semnătura persoanei|
|crt.| | ZZ/LL/AN |responsabile să |
| | | |efectueze procedura|
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 0 | 1 | 2 | 3 |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 1 | Adoptarea hotărârii s-a |28.05.2026| |
| | | | |
| | făcut cu majoritate | | |
| | _ _ | | |
| | | | simplă x |absolută | | |
| | _ | | |
| | | | calificată| | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 2 | Comunicarea către primar |28.05.2026 prin luare de
semnatura |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 3 | Comunicarea către prefectul |28.05.2026|prin corespondenta
scrisa |
| | judeţului | | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 4 | Aducerea la cunoştinţa publică |28.05.2026|prin publicare pe
site si
Afisare la sediu|
| | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
| 5 | Comunicarea, numai în cazul |28.05.2026|
| | celei cu caracter individual |
| | |
|____|_________________________________|___ ____________________
| 6 | Hotărârea devine obligatorie 28.05.2026| |
| | sau produce efecte juridice, | | |
| | după caz | | |
|____|_________________________________|__________|___________________|
Secretarul General al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU
Page | 4
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.