13 februarie 2012

HCL 8/2012 Reșița adoptată

Modificarea şi completarea H.C.L. nr. 267 / 2009 privind constituirea Comisiei de verificare a activităţii tuturor serviciilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Local,a Instituţiei Publice – „Fotbal Club…

Pe scurt

Se aprobă extinderea activităţii comisiei de verificare a activităţii tuturor serviciilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Local şi a instituţiei „Fotbal Club Şcolar” Reşiţa şi a Aparatului de specialitate al Primarului, pentru a include și societăţile comerciale la care Consiliul Local este majoritar sau unic acționar. Practic, se verifică și aceste societăți în plus față de cele deja trecute în hotărârea din 2009, iar toate celelalte prevederi rămân neschimbate; hotătarea intră în vigoare la data comunicării. Responsabili pentru punerea în aplicare sunt membrii comisiei din H.C.L. nr. 267/2009 și societățile comerciale în care Consiliul Local este majoritar sau unic acționar, cu transmiterea deciziei către Primarul, Prefectul și Instituția Prefectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea şi completarea H.C.L.. nr. 267/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu un nou articol, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 8 din 2012 a Consiliului Local Reșița
Titlu oficial
Modificarea şi completarea H.C.L. nr. 267 / 2009 privind constituirea Comisiei de verificare a activităţii tuturor serviciilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Local,a Instituţiei Publice – „Fotbal Club Şcolar“ Reşiţa şi a Aparatului de specialitate al Primarului,cu modificările şi completările ulterioare
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
8 / 2012
Data
13 februarie 2012
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată

Pe același subiect în Reșița

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 8 DIN 31 LANUARIE 2012 privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 267/2009 privind constituirea Comisiei de verificare a activităţii tuturor serviciilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Local, a Instituţiei Publice „Fotbal Club Şcolar” Reşiţa şi a Aparatului de specialitate al Primarului, cu modificările şi completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.01.2012, Având în vedere Expunerea de motive şi Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică Locală — Biroul Elaborare Documente privind Administraţia Publică Locală, precum şi rapoartele de avizare ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Văzând prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 267/2009 privind constituirea Comisiei de iniverificare-aactivității. tuturor. servisiilor-publice..aflate-sub; autesitata apa acel An insjitutiei, me sui "Publice! “FotbarCltib-Şcolar”'-Reşiţa şi a Aparatului de“specialitate âl'Primaruilui;- mi mt “Luând în considerare Hotărârea Consiliului Locăl nr.199/2010 privind asocierea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa cu S.C. PIEŢE REŞIŢA S.R.L. în scopul înființării Societăţii Comerciale „CET 2010 REŞIŢA” S.R.L. în temeiul art. 36 alin.2 lit.a) coroborat cu alin.3 lit.c), art. 45 alin. 1, art. 49 alin. 1, art. 54 alin. 7, art. 115 alin. 1 lit. b) şi alin. 3 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, “republicată, cu modificările si completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. — Se aprobă modificarea şi completarea H.C.L.. nr. 267/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cu un nou articol, după cum urmează: „Se aprobă extinderea activităţii de verificare a comisiei constituite, conform art.1 din H.C.L „nru:2671/2009-.şi. la::societăţile. comerciale. la..care societar majoritar se sau acționar-unie aste Consiliul + “Local al Municipiului Reşiţa, în.condiţiile legii... "Art; 2'='Celgţalte” > pevederi ale HCL:nr. 267/2009, cu Rodificări!g; rămân neschimbate.::::. =: IEI Art. 3 — Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării. Art. 4 — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează membrii comisiei din H.C.L nr. 267/2009 şi societăţile comerciale ia care Consiliul Local al Municipiul Reşiţa este societar majoritar sau acționar unic. Art. 5 — Hotărârea se comunică : - Primarului Municipiului Reşiţa; - Prefectului şi Instituţiei Prefectului județului Caraş-Severin; - membrii comisiei prevăzute la art. 1 în HLC nr. 267/2009; - tuturor societățile comerciale la care Consiliul Local al Municipiul Reşiţa este societar majoritar sau acționar unic. LT PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRA EMNEAZĂ, CSOKE DAN EL ARIAN SE “ETAR pi Lucian (/drnel BUCUR j |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala