JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
HOTĂRÂREA Nr. 470
DIN 13.10.2022
privind aprobarea depunerii proiectului „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri în
Moroasa, Municipiul Reşiţa”, a notei de fundamentare şi a cheltuielilor aferente acestuia în
vederea accesării fondurilor disponibile în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență,
Componenta 10 Fondul Local, a doua rundă de atragere de fonduri
Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, județul Caraș-Severin, întrunit în şedinţa de îndată din
data de 13.10.2022;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 68916/10.10.2022 şi raportul de specialitate a
Direcţiei Dezvoltare Locală și Instituţională, Biroul parteneriate si Relaţii Externe nr. 68915/
10.10.2022, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local;
Văzând Avizul de legalitate al Direcţiei Juridice nr. 69618/1 1.10.2022;
Luând în considerare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind
stabilirea cadrului instituțional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României
prin Mecanismul de redresare şi reziliență, precum și pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de
urgență a Guvernului nr.
155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de
redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și
nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;
Văzând Hotărârea Guvernului nr. 209 din 14 februarie 2022 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
124/2021 privind
stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României
prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr.
155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de
redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi
nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;
Văzând prevederile Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administraţiei nr.
999/2022 pentru aprobarea Ghiduiui specific — Condiţii de accesare a fondurilor europeiie aferente
Planului national de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10,
componenta 10 — Fondul local, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
155/2020 privind unele măsuri pentru
elaborarea Planului naţional de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri
externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi reziliență;
Văzând Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996 privind locuinţele, republicată, cu modificările Şi
completările ulterioare;
Ținând cont şi de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
Văzând prevederile Legii Nr.
227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022;
În temeiul art. 129, alin. (2), lit. b) şi alin. (4), lit. d), art. 139, alin. (3), it. a) şi lit. e), art. 196,
alin. (1), lit. a), art. 197, alin. (1), alin. (2), art. 199, alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 57/3 iulie 2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. - Se aprobă participarea Municipiului Reşiţa în cadrul proiectului „Construirea de
locuinţe nZEB plus pentru tineri în Moroasa, Municipiul Reșița”.
Art. 2. — Se aprobă depunerea proiectului „ Construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri
în Moroasa, Municipiul Reşiţa” în cadrul Planului național de redresare şi reziliență, Pilonul IV.
Coeziune socială și teritorială, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C10, COMPONENTA C10
— FONDUL LOCAL — Investiţia 1.2 — Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/locuinţe de
serviciu pentru specialiști din sănătate şi învăţământ, a doua rundă de atragere de fonduri.
Art. 3. — Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului (Cererii de Finanţare) pentru -
obiectivul de investiţii „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri în Moroasa, Municipiul
Reşiţa” în cuantum de 4,459,277.02 lei fără TVA (905.860,00 Euro fără TVA la cursul Infoeuro aferent
lunii mai 2021, leuro=4,9227 lei), adică 5.306.539,66 lei cu TVA (1.077.973,40 Euro fără TVA la
cursul Infocuro aferent lunii mai 2021, 1euro=4,9227 lei).
Art. 4. - Se aprobă finanțarea tuturor cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea
proiectului, astfel cum acestea vor rezulta în etapa de implementare a proiectului „Construirea de
locuinţe nZEB plus pentru tineri în Moroasa, Municipiul Reşiţa”.
Art, 5. - Se aprobă Anexa nr.1 la hotărâre, reprezentând Nota de fundamentare a proiectului
„Construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri în Moroasa, Municipiul Reșița” .
Art. 6. — Se aprobă Anexa nr. 2 la hotărâre, reprezentând "Descrierea sumară a investiţiei”
aferentă proiectului „Construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri în Moroasa, Municipiul
Reșița”.
Art, 7. — Hotărârea intră în vigoare la data comunicării.
Art, 8. — Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului Municipiului Reşiţa;
Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin;
Direcţiei Dezvoltare Locală şi Instituţională;
Direcţiei Investiţii și Mobilitate Urbană;
Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Ion Aurică BOROBAR „
Planul Naţional de Redresare și Reziliență
Componenta C10 - Fondul Local
Anexă la Ghidul specific
Model F
Anexa nr. 1 la HCL 4 Xo/13.(0.4022-
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
Atanului de Titlu apel proiect |
Redresare și PNRR/2022/C10, a doua rundă de atragere de fonduri
Rezilienţă, COMPONENTA 10 - Fondul Local, Investiţia 1.2 - Construirea de locuinţe nZEB plus
: pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învăţământ
Componenta 10 - Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri în Moroasa, Municipiul Reșița
| Fondul Local i
“Municipiul Reșița este localizat în sud-vestul țării și este reședința județului
| | Caraș-Severin, cuprinzând 6 localităţi în subordine administrativă: Câlnic, Cuptoare, |
Doman, Moniom, Secu, Țerova. Faţă de localităţile învecinate, Municipiul Reșița este
| amplasat la nord-est de comuna Văliug, la nord-vest de comuna Lupac și orașul
| Bocșa, la vest de comuna Buchin și la sud de comunele Ezeriș, Târnova și Păltiniș.
| Orașele mari din proximitate sunt: Timișoara, la nord-vest de Reșița, Lugoj la nord,
Caransebeș la nord-est, Oraviţa, Orșova și Drobeta-Turnu Severin la sud.
Comunicarea cu acestea se realizează atât prin căi rutiere, prin drumuri naționale
(DN58, DN 58B) și județene (DJ581, DJ 582, DJ 5824), cât și prin căi feroviare, care
fac legătura cu Caransebeș și Timișoara. Teritorul administrativ al municipiului
însumează o suprafață de 19.765 ha, conform Fișei localității.
În cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Locală a Municipiului Reşiţa, Orizont
2030, Prioritatea 5 o constituie - Creșterea calității vieții cetățenilor și
responsabilitate socială.
Un oraș care să ofere siguranţă cetățenilor, egalitate de șanse, oportunități și
potenţial în ceea ce privește creșterea veniturilor cetățenilor urbei, reducerea
disparităţilor sociale, servicii sociale și de sănătate calibrate cerinţelor și
standardelor Europene.
Municipiul Reșița are (la nivelul datelor statistice pentru anul 2020) un număr de
| 84.435 de locuitori.
Ai Potrivit datelor de la ultimul recensământ (2011) Reșița este o comunitate relativ
1. ] statistice, omogenă din punct de vedere etnic, cu 81,65% din populaţie declarându-se români,
elemente 2,12% mashiari, 1,71% germani, 1,42% romi, 11,57% fără a preciza etnia de
specifice, etc.) apartenenţă, iar restul etniilor fiind toate împreună sub. 1,54%. _
Similar, din punctul de vedere al limbii materne, 82,74% din populaţie declară
limba română drept limba maternă, 1,98% limba maghiară, 1,47% limba germană,
1,09% limba romani, iar 11,52% au refuzat să precizeze. Trebuie reținut însă, că
| datele de la recensământ se bazează pe răspunsurile declarate de respondenţi, |
astfel încât este posibil ca anumite grupuri să fie subreprezentate, situația fiind
întâlnită mai ales în cazul populației rome.
În ceea ce priveşte date statistice referitoare la Numărul de familii
monoparentale care au fost ajutate cu diverse servicii de către DAS Reșița, acesta a
crescut de la 2 în 2011, la 50 în 2020.
| Descrierea pe
scurt a situației
actuale (date
Raportul Băncii Mondiale din 2016 (Atlasul zonelor urbane marginalizate din
România) cu privire la integrarea zonelor sărace și comunităților marginalizate din
România prezintă o tipologie a zonelor dezavantajate, alături de hărți detaliate cu
zonele marginalizate din mediul urban din România, pe baza unor date atât
cantitative, cât și calitative,
Situația municipiului Reșița se prezintă astfel:
- 2,51% din populaţie are o situație de iocuire precară, respectiv fără acces
utilități (curent electric), se regăseşte în locuințe supraaglomerate (cu mai puțin de |
| 15,33 metri pătrați / persoană) sau se află într-o stare de nesiguranţă locativă (nu
| deţin o locuință proprietate personală).
- 12,66% din populație se află în zone dezavantajate pe ocuparea forței de muncă
(indicator care are în vedere proporția persoanelor de 15-64 ani care nu sunt
încadrate pe piața formală a muncii și nu urmează o formă de învățământ, din
populaţia totală de 15-64 ani, adică persoane din oricare din următoarele categorii
ocupaţionale: șomeri (înregistraţi sau neînregistraţi ca atare) sau lucrători familiali
neremunerați sau lucrători agricoli sau lucrători informali sau casnice și alte
persoane întreținute.
- 10,16% din populație poate fi încadrată la un nivel scăzut de capital uman -
indicator măsurat prin proporția populaţiei de 15-64 de ani și peste care a absolvit
maxim 8 clase (gimnaziu), proporția persoanelor cu dizabilități, boli cronice sau alte
afecțiuni care le îngreunează activităţile zilnice și proporția copiilor (0-17 ani) din
populația totală.
Același raport al Băncii Mondiale (2014, p. 272) precizează că 69,50% din
populaţia municipiului Reșița poate fi considerată nedezavantajată, în timp ce 3,59%
din populaţie locuiește într-o zonă marginalizată, respectiv o zonă dezavantajată
din perspectiva locuirii, a ocupării formale a populației și a capitalului uman;
comunitățile marginalizate declarate de autoritățile locale, fiind:
« Zone de tip ghetou cu blocuri;
+ Zone de tip ghetou în foste colonii de muncitori;
* Zone de tip mahala cu case.
Comunităţi marg)oalizate declacate de autoritățile locale
| tă
elicei ae rata
Cr onregevererra
ED amonte eeuntee cat none
IEEE mea meu
RI re ste ara) cs de pă ca sc
IE me
anina e nou ami
Crime ca urari
pi gta sune aa mat
Popi papi te ere
nea e
“Atlasul Zonelor urbane marginalizate din România - harta comunităţilor marginalizate din
Municipiul Reşiţa
Având în vedere Atlasul Zonelor urbane marginalizate din România, la nivelul
UAT Municipiul Reşiţa a fost realizată Strategia de dezvoltare locala a Zonelor
Urbane Marginalizate pe baza principiilor mecanismului Dezvoltării Locale aflate în
Responsabilitatea Comunităţii, în perioada august - noiembrie 2017. Procesul de
elaborare a strategiei a fost susținut de Sprijinul pregătitor obținut pe baza
proiectului „Sprijinirea dezvoltării comunității, regenerării urbane și incluziunii
sociale din Municipiul Resiţa”, Cod proiect 113971, depus şi finanţat în cadrul
apelului de finanțare POCU/137/5/1/Reducerea numărului de comunitați
marginalizate (roma și non-roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din
orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității
roma, prin implementarea de măsuri/ operaţiuni integrate în contextul
mecanismului de DLRC”
În cadrul Strategiei de dezvoltare a Grupului de Acțiune Local Reșița, au fost
identificate si propuse spre adoptare o serie de măsuri ce au ca scop final reducerea
numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune sociala in ZUM, alături
de îmbunătățirea calităţii vieții, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului
de viaţă si creșterea economica din teritoriul SDL.
Obiectivele SDL, detaliate în măsuri și intervenții, reflectă nevoile și
oportunităţile cele mai stringente ale ZUM-urilor vizate de SDL. Problema cea mai
mare, din punct de vedere al infrastructurii fizice, pentru toate ZUM-urile vizate de
SDL o constituie stocul locativ degradat. Vorbim de stoc locativ odinioară deţinut de
în urma restructurărilor masive de personal. Capacitatea limitată de investiție a
municipalităţii, în lipsa unor programe guvernamentale sau surse de finanţare
| externe pentru modernizarea stocului locativ, împreună cu capacitatea financiară
| redusă a locatarilor de a își menţine locuința, a degenerat în probleme grave de
insalubritate, nesiguranţă structurală a clădirilor și debranșări de la rețele. Din punct
de vedere al infrastructuri de utilităţi, mai toate zonele (mai puţin Colonia Baraj)
sunt deservite de reţele de utilități sau fac obiectul unor proiecte de investiții în
redusă de plată pentru branșamente și plata lunară a facturilor, sau efectiv lipsa
dotărilor din casă unde s-ar putea utiliza rețelele respective (eg. locuințe fără
toalete/băi ș.a.). Unele ZUM-uri se confruntă cu probleme de accesibilitate și
izolare, necesitând investiţii în modernizarea infrastructurii de acces, rutier sau
pietonal, care să și permită transportul public și accesul echipajelor de intervenții.
Provocările mari ţin și de aspecte non-tangibile: cea mai mare parte a comunităţilor
din ZUM au dificultăți în a accesa locuri de muncă din economia formală,
| supraviețuind cu venituri din diferite beneficii sociale sau activități la negru. Studiul
de referinţă a relevant probleme mari cu privirela nivelul scăzut de educaţie (foarte
mulți adulți fără 8 clase terminate), starea de sănătate, accesarea de servicii socio-
medicale. În timp, ZUM-urile din Reșița au dezvoltat și o imagine defavorabilă pentru
restul comunităţii reșițenilor, fapt alimentat de multe materiale din media locală
exacerbate, în căutare de senzațional. Aceste probleme și nevoi se regăsesc în
obiectivele, măsurile și intervenţiile propuse și detaliate în capitolele 3 - 6 ale
prezentei SDL.
Conform Strategiei de dezvoltare locală a Grupului de Acţiune Local Reșița,
document actualizat în martie 2021, la nivelul municipiului Reșița pot fi identificate
cinci Zone Urbane Marginalizate (ZUM):
* ZUM A Zona Mociur (populaţie 910) - fostă colonie de muncitori cu locuințe în
proprietate publică situate între situl industrial abandonat Mociur, Parcul Industrial
Valea Țerovei și râul Bârzava, la aproximativ 2 km de centrul civic al municipiului
Reșița;
o ZUF 1 - Lunca Pomostului și Situl industrial Mociur - zonă perimetrală ZUM. A
Zona'Mociur compusă din cartiere de blocuri cu mici iniserții de clădiri administrative
și fosta platformă industrială în moment neutilizată de tip brownfield.
* ZUM B Dealu Crucii (populaţie 1165) - fostă colonie de muncitori cu locuințe în
proprietate publică și locuire informală alipită Haldei de zgură metalurgică veche
Reşiţa, cu accesibilitate scăzută din punct de vedere al infrastructurii rutiere.
o ZUF 2 - Rânduri, Orașul Vechi Muncitoresc, Halda de deșeuri metalurgice - zonă
aparținând orașului vechi dezvoltată în principal pentru cazarea coloniilor de
muncitori ce lucrau în industria metalurgică a Reșiței, cu un areal transformat parțial
în haldă de depozitare a deșeurilor metalurgice.
+ ZUM C Traian Lalescu (populație 72)- zonă de tip ghetou în imobile cu locuințe
sociale, situată la o distanță de 1,8 km de centrul civic al municipiul Reșița în
aproprierea Combinatului Siderurgic TMK Reșița.
o ZUF 3 - Libertăţii, Independenţei, Pod TMK include perimetrele istorice ale
Reșiței Române și Reșiţei Montane și extinderile acestora către sud și nord.
«.ZUM D Moara Juracek (populaţie 47)- situat în zonă istorică a municipiului cu
locuințe sociale în clădire improprie locuirii, localizată în partea de est a
municipiului în aproprierea platformei industriale dezafectate Stavila.
o ZUF 4 - Cartier Stavila și Marginea - Zonă cu cartiere construite în relație cu
| diferite activităţi industriale locale, în mare parte abandonate.
| + ZUM E Colonia Baraj (populație 50) - fostă colonie de muncitori cu locuințe în
proprietate publică, situate în extremitatea estică a municipiului Reșița la limita
| intravilanului construibil cu probleme ridicate din cauza lipsei rețelelor tehnico-
| edilitare și a accesului auto.
o ZUF 5 - Cartierul Lend - Zonă dezvoltată asemănător celorlalte cartiere din
_ perimetrul vechi al orașului în relaţie cu dezvoltarea industrială,
fostele uzine din oraș pentru muncitorii acestora, preluate treptat de municipalitate |
Ă
Teritoriu vizat de SDL - Reşiţa
enen wec
(ABE cuc aien Lamer
Zar Lemet iaemosanaa. Doo Tun
20-a sunca
07, tur a - mita Peg Pomaan
'2na «alerta aa,
7 aur Carn tare
7
EX Z
Z e
0381750 0.35 DI set 12
= icre
* Strategia de Dezvoltare Locală a Zonelor Urbane Marginalizate din Municipiul Reșița, Planul
cu delimitarea teritoriului vizat prin SDL compus din zonele urbane marginalizate și zonele
urbane funcţionale
Amplasamentul se situează în intravilanul municipiului Reșița. Accesul se
realizează din artera rutiera a străzii Petru Maior. Lotul este mărginit parțial la vest
cu strada Livezilor care se intersectează cu str. 24 lanuarie - „ Drumul Lupacului”.
Amplasamentul este situat într-o zonă de versant cu rezerve limitate de
stabilitate, prin prisma istoricului de cercetare (studii de specialitate elaborate
pentru stabilizarea tronsonului de drum din Drumul Lupacului - drum aflat deasupra
amplasamentului cercetat) si a măsurilor de consolidare executate in diferite etape
de proiectare/executie. Lucrarile de construire se vor asocia obligatoriu cu lucrari
de drenaj, drenuri care vor colecta apele de siroire si infiltratie meteorică.
Declivitătile naturale si cele rezultate din sistematizarea pe verticala, vor fi
protejate prin ziduri de sprijin. În timpul săpăturilor se recomandă protejarea
săpăturilor deschise pentru limitarea infiltraţiilor de apă în teren și materialul
rezultat din excedent de sapatura se va evacua rapid de pe amplasament.
Arealul analizat se situează la limita de Vest a municipiului Reșița, în cartierul
Moroasa II. Limita N si NV e trasata de valea Barzavitei , iar limita S de zona de
locuit a strazii 24 lanuarie. Arealul se situează în „Dealul Ciorii” - 451.20mNMB
reprezentând o creastă cu cline asimetrice având o orientare longitudinală SSE -
NNV,
Echiparea tehnico-edilitară din punct de vedere al utilităţilor cuprinde
următoarele tipuri de utilități în imediata vecinătate a amplasamentului:
Reţea urbană de energie electrică: există posibilitatea racordării la rețelele
diverșilor operatori
Rețea urbană de apă: există posibilitatea racordării la rețeaua orășenească
existentă
Reţea urbană de termoficare: nu există
Reţea urbană de gaze: există posibilitatea racordării la rețeaua orășenească |
existentă
Reţea urbană de canalizare: există posibilitatea racordării la rețeaua
orăşenească existentă
Reţea urbană de telefonie: există posibilitatea racordării la reţelele diverșilor
operatori
În incinta proprietăţii există următoarele utilităţi:
a) Instalaţii electrice - nu
b) Instalaţii sanitare - nu
c) Instalaţii de încălzire si apa calda menajera - nu
d) Instalaţii de ventilatie / climatizare - nu
e) Instalaţii de securitate la incendiu - nu
UAT Municipiul Reșița.deţine drepturile reale de proprietate ale terenului aferent
proiectului propus.
lină
Necesitatea și
oportunitatea
investiţiei
pentru care se
aplică
La nivelul UAT Municipiul Reşiţa au fost înregistrate, în perioad
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.