25 februarie 2013

HCL 40/2013 Reșița adoptată

Aprobarea modificării organigramei şi a Statului de funcţii al Instituţiei Publice: „Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa“,cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local

Pe scurt

Consiliul Local Reșița aprobă modificarea organigramei și a Statului de funcții ale Clubului Sporiv Municipal Școlar Reșița, instituție publică subordonată Consiliului Local. Se stabilesc structuri și funcții noi sau actualizate pentru personalul Clubului, iar efectele pentru locuitori includ organizarea și finanțarea activităților sportive școlare în cadrul bugetului local, cu termenele financiar-bugetare corespunzătoare anului 2013. Practic, decizia clarifică cum vor fi plătiți angajații și cum se vor realiza activitățile sportive finanțate din bugetul local în anul în curs.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Organigramei și a Statului de funcţii al Instituţiei Publice: „Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa”, conform anexelor nr.1 şi 2, care fac parte integrantă din aceasta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cultură și sport” în Reșița

Denumire
Hotărârea nr. 40 din 2013 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
40 / 2013
Data
25 februarie 2013
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Teme
Cultură și sport · Școli și educație · Posturi și salarii la primărie

Pe același subiect în Reșița

Documente

Text

, ROMÂNIA JUDEȚUL CARAS - SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR.40 din 07 FEBRUARIE 2013 privind aprobarea modificării organigramei şi a Statului de funcții al Instituţiei publice:„ Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa”, cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local Consiliul Loca! Reşiţa, întrunit în ședință extraordinară de lucru din 7 februarie 2013; Văzând expunerea de motive şi raportul de specialitate al Instituţiei Publice: "Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa”, cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local şi al Direcţiei Buget, Finanţe - Contabilitate, Resurse Umane — Biroul Resurse Umane, Salarizare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Reşiţa; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr.24/24.02.2004 privind înființarea instituției publice: „Fotbal Club Şcolar” Reşiţa, modificată de Hotărârea Consiliului Local nr.195/25.05.2010 privind modificarea Statutului Instituţiei Publice „Fotbal Club Şcolar” Reşiţa, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.24/2004 privind înființarea Instituţiei Publice „Fotbal Club Şcolar”, modificată şi completată; În conformitate cu prevederile art.II] din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare; În conformitate cu prevederile din Legea — Cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice; Ținând cont de prevederile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de prevederile Legii nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare prevederile din Legea nr.53/2003 — privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.36 atin.(2) lit.a) coroborat cu alin.(3) Hit.b), art.45 alin.(l), art.49 alin.(1), art.61 alin.(5) şi art,115 alin.(1) lit.b) şi alin.(3) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1 - Se aprobă modificarea Organigramei și a Statului de funcţii al Instituţiei Publice: „Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa”, conform anexelor nr.1 şi 2, care fac parte integrantă din aceasta. Art. 2 - Bugetul Instituţiei Publice: „Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa, cu personalitate juridică, de sub autoritatea Consiliului Local este constituit din bugetul inițial aprobat. Art. 3 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă H.C.L. nr, 171/25.09.2012. Art, 4 — Cu ducerea ia îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează conducerea Înstituţiei Publice „Clubul Sportiv Municipal —Şcolar Reşiţa” de sub autoritatea Consiliului Local. Art. 5- Prezenta hotărâre se comunică ; - Prefectului Judeţului Caraş-Severin; - Primarului Municipiului Reşiţa; - Direcţiei Buget, Finanţe — Contabilitate, Resurse Umane - Biroul Resurse Umane, Salarizare; - Instituţiei Publice:,Clubul Sportiv Municipal —Școlar Reşiţa”, cu personalitate juridică, de sub autoritatea Consiliului Local. ai PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ ÎS CONTRASEMNEAZĂ a / SN SEA REPAR, MIHĂILĂ COSTEL f BUCUR IAN CORNEL ANEXA NR. le H.C.L, nr. 40/07.02.2013 ORGANIGRAMA Enstituţiei Publice: CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL — ŞCOLAR REŞIŢA” CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI REŞIŢA 10 DIRECTOR 1 27 28 COMPARTIMENT 01 | ÎNTREȚINERE BAZĂ | 16 MATERIALĂ ȘI ADMINISTRATIV |16 02 COMPARTIMENT i -— KARATE n 03 COMPARTIMENT 10 — PERSONAL TEHNIC 10 PRIMAR, STEPANESCU MIHAIL COPRDPAA, “ja a | GURGU C/ ii PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ i NA MIHĂILĂ COSTEL CONTI A acţ RE "TAR, bucian Cornel CONSILIUL LOCAL Anexa nr.[l la REŞIŢA B.C.L. Nr, 40/07.02.2013 instituţia Publică : “Clubul Sportiv Municipal — Şcolar Reșița” STAT DE FUNCTIE a! Instituţiei Publice : “Ciubul Sportiv Municipal — Şcolar Reșița” cu valabilitate de la 2013 Nr. A Funcţia Studii Grad/ Functie de Crt. ” treapta Conducere/execuţie Anexe V/I; Vb 1 [| 1 | (40 Director Is _] [îi Funcție de conducere (01 ) Compartiment Întreţinere Bază Materială şi Administrativ 2 1__| Inspector specialitate S ji Funcție de execuţie 3 2 | Administrator M ji Funcție de execuţie 4 3_| Magaziner M ji Funcție de execuție 5 4__| Inspector specialitate Ss ii Funcție de execuţie 6 5 | Muncitor calificat — Cizmar G/M TI Funcție de execuţie 7 6__| Muncitor calificat — Fochist G/M DI Funcție de execuţie 8 7_| Muncitor calificat — Fochist G/M II Funcție de execuţie 9 8 | Muncitor calificat G/M Li Funcție de execuţie 10 9 | Muncitor calificat — Fochist G/M NI Funoţie de execuţie 1 10_| Muncitor calificat — Bucătar GM III Funoţie de execuţie 12 | 11 | Muncitor calificat — (cameristă) G/M III Funcție de execuţie 13 12 | Muncitor caliticat-lăcătuş, instalator G/M II Funcție de execuție 14 | 13 | Muncitor calificat G/M IIE Funcție de execuţie 15 14 | Muncitor calificat G/M DI Funcție de execuţie 16 15_| Ingrijitor G Mii Funoţie de execuţie 17_| 16 | Paznic G/M Funcție de execuţie (02) Compartiment Karate 18 | 1 |] Antrenor**) *) I-EV*%) Funcție de execuție (03) Personal Tehnic Anexa nr.LV/4 b 19 1_| Antrenor**) i) UI Funcție de execuţie 20 2 | Antrenor**) i) TIE Funoţie de execuţie 21 3 | Antrenor**) *) iii Funcție de execuţie 22 4__| Antrenor**) *) I-IV**) Funcție de execuţie 23 5__| Antrenor**) 3) TIE Funcție de execuţie 24 6 | Antrenor**) =) iii Funoţie de execuţie 25 7 | Antrenor**) *) iii Funoţie de execuţie 26 8_| Antrenor**) *) pini Funcție de execuţie 27 9__| Antrenor**) *) IV Funoţie de execuţie 28__|_!0 | Antrenor**) i) ji Funcție de execuţie *) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului tineretuiui şi sportului. **) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional. PRIMAR, STEPANESCU MIHAI CONTRASEMNEAZĂ _ SEGR ETARS BUCERLICIAR CORNEL PY

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala