31 octombrie 2018

HCL 384/2018 Reșița adoptată

Atestarea apartenenței la domeniul public al municipiului Reșița a suprafeței de teren de 446 mp și schimbarea categoriei de folosință,în vederea intabulării în Cartea Funciară

Pe scurt

S-a decis atestarea apartenenței unei suprafețe de teren de 446 mp la domeniul public al municipiului Reșița și schimbarea categoriei de folosință pentru acea parcelă, în vederea înscrierii în Cartea Funciară. Pentru locuitori înseamnă că terenul devine proprietate a orașului, ceea ce poate influența folosirea viitoare și eventualele lucrări publice sau investiții în zonă, conform documentației cadastrale. Practic, terenul este declarat drept domeniu public, iar înscrierea în registrul funciar formalizează această situație.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Reșița

Denumire
Hotărârea nr. 384 din 2018 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
384 / 2018
Data
31 octombrie 2018
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Locuri citate
CF 43297, CF 43629, CF 43292
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Reșița

Documente

Text

ROMANIA JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 384 DIN 31.10.2018 privind atestarea apartenenței la domeniul public al municipiului Reșița a suprafeței de teren de 446 mp și schimbarea categoriei de folosinţă, în vederea intabulării în Cartea Funciară Consiliul Local al municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.10.2018 ; Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Reşiţa şi Raportul de specialitate al Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa Serviciul Cadastru Contracte Terenuri , Compartimentul identificare, înregistrare, publicitate imobiliară şi registru spaţii verzi, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Văzând documentaţia cadastrală întocmită de PFA Dragomir Lucian Octavian. Ținând seama de art.155 din Ordinul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, receptie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare. Văzând prevederile HG nr. 532/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Caraş- Severin, precum şi al municipiilor, orașelor și comunelor din judeţul Caraș-Severin; Luând în considerare prevederile HG 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și judeţelor Având în vedere Ordonaţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art.3 alin.4 si pet III. din anexa din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică. În baza prevederilor Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Ținând seama de prevederile Legii 119/1948; Luând în considerare prevederile Legii 18/1991, Legea fondului funciar. Având în vedere art. 858 și următoarele, art. 876 şi următoarele din NCC. În temeiul art.36 alin.2 lit.c şi alin. 9, art.45 alin. 3, art. 115 alin.l lit.b, alin.3, ale Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art. 1 — În temeiul Legii 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, în condiţiile art. 41, alin. 5 din Legea 7/1996 şi OG 43/1997, coroborat cu art 36 din Legea 18/1991, Legea fondului funciar, se atestă apartenența la domeniul public al municipiului Reşiţa a suprafeţei de teren de 446 mp, indentificată în: CF nr. 43629 Reşiţa, nr. top. 351/b/1/a/2, CF nr. 43297 Reșița, nr. top. 353/b, CF nr. 43292 Reşiţa, nr. top 352/b/1/a, în situația în care din anul 1991 şi până în present, pentru parcelele menționate mai sus, nu a fost formulată nicio cerere în baza Legii 18/1991. Art. 2- Se aprobă schimbarea categoriei de folosinţă a suprafeţei de teren de 446 mp, prevăzută la art. 1, din arabil în curți construcții. Art. 3 Se interzice sub sancţiunea nulităţii absolute, schimbarea regimului juridic de proprietate publică în proprietate privată a unităţii administrativ teritoriale. Art. 4 Se împuternicește Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reşiţa, să efectueze demersurile necesare în vederea actualizării Anexei 2 la HG 532/2002. Art.5 - Se aprobă suportarea din bugetul local a cheltuielilor necesare operaţiunilor de dezmembrare/dezlipire şi intabularea suprafeţelor de teren prevăzute în art.1 în Cartea Funciară . Art.6- Se împuterniceste Primarul Municipiului Reşiţa să semneze actele necesare realizării obiectivului propus la art.1 din prezenta hotărâre. Art.7-_ Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Direcţia pentru Administrarea Domeniului 7ublic şi Privat al Municipiului Reşiţa”. Art.8-Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului municipiului Reşiţa; - Prefectului şi Instituţiei Prefectului — Judeţul Caraş-Severin; - Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa”; - Direcţiei Urbanism; PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, FLOREA DANUȚ

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala