Constituirea comisiei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 15 / 2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală,republicată,cu modificările și completările ulterioare
Denumire
Hotărârea nr. 32 din 2021 a Consiliului Local Reșița
Se aprobă înființarea unei Comisii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 15/2003 privind sprijinul tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală. Comisia va fi formată din președinte (Primarul Reșiței), membri titulari (primar, viceprimar, câțiva reprezentanți ai consiliului și ai direcțiilor relevante) și membri supleanți pentru asigurarea continuității; scopul este să gestioneze implementarea efectivă a sprijinului guvernamental pentru tineri, cu impact asupra proceselor de vânzare, administrare terenuri și spații în municipiu. Pentru locuitori, înseamnă că se organizează ca fonduri și proceduri să poată sprijini tinerii în construirea unei locuințe, cu termene și etape administrativ-burocratice gestionate de comisie.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă constituirea Comisiei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în următoarea componenţă
JUDEŢUL CARAS-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
— aa —— Lu
HOTĂRÂREA NR. 32
DIN 28.01.2021
privind constituirea comisiei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat
tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.01.2021;
Văzând Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Reşiţa nr. 4853/21.01.2021 şi Raportul de
specialitate al Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa nr.
4854/21.01.2021, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specilitate ale Consiliului Local;
Conform H.G. nr. 896/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/
2003;
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea
unei locuinţe proprietate personală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.108 lit. e), art. 128, art. 129 alin. 2 lit. d) coroborat cu alin. 7 lit. e), art. 139 alin. 1, art.
196 alin. 1, lit. a), art. 197 alin. 1 şi alin. 2, art. 199 alin. 1 şi alin. 2, art. 243 alin. 1 lit. a, din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul administrativ, modificat şi completat;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1.- (1) Se aprobă constituirea Comisiei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 15/2003 privind
sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, în următoarea componenţă:
Preşedinte: POPA Ioan — Primarul Municipiului Reşiţa
Membri:
Dacica Adrian Laurenţiu — Viceprimarul municipiului Reşiţa
Huruială Tom Lucian - Consilier local
Peia Lucia Elena Carmen - Consilier local
Meza Daniel - Consilier local
Matichescu Bogdan - Consilier local
Gârtoi Marius Liviu — Director Executiv — Direcţia pentru administrarea Domeniului
Public şi Privat al Municipiului Reşiţa.
Lupşa Valentin- Şef Serviciu- Serviciul Juridic, Executări Silite
Daogaru Daniela — Inspector — Compartiment vânzări locuinţe şi spaţii cu altă
destinaţie
David Venera Loredana - Inspector — Compartiment vânzări locuinţe şi spaţii cu altă
destinaţie
Art, 2, — Se aprobă membrii supleanţi ai comisiei prevăzute la art. 1, după cum urmează:
Membrii: Chiosa Mădălina Miruna - Viceprimarul municipiului Reşiţa
Borobar lon Aurică - Consilier local
Toth Simona - Inspector — Compartiment vânzări locuinţe şi spaţii cu altă destinație
Hoffman Siviu- Consilier Juridic -Serviciul Juridic, Executări Silite
Adresa: Petru Maior ur.2, Tel./Fax: 0255/220546, E-mail: patrimoniutiiprimariaresila.ro
JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
Art. 3. - Secretariatul Comisiei va fi asigurat de către doamna Bîrsanu Adela - Inspector la
Compartimentul Contracte Terenuri, iar în lipsa dumneaei, de către doamna David Venera - Inspector —
Compartiment vânzări locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie.
Art. 4, - La data intrării în vigoare a prezentei hotătâri, se revocă IL.C.L. nr. 95/27.03.2019.
Art.5. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia pentru Administrarea
Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa şi persoanele nominalizate la art.], art. 2 şi art. 3.
Art. 6. - Prezenta hotărâre întră în vigoare la data comunicării.
Art. _7. - Hotărârea se comunică :
- Primarului Municipiului Reşiţa
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Caraş-Severin;
- Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa;
- Persoanelor nominalizate la art. 1, art. 2 şi art. 3.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, |,
MATICHESCU BOGDAN NICOLAE
TAN CORNEL
“DIRECȚIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
Adresa: Petru Maior nr.2, Tel./Fax: 0255/220546, E-mail: patrimoniul primariaresita.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.