Completarea domeniului public al comunei Rediu, județul Iași, a investiției „Extindere rețea de alimentare cu apă și branșamente apă pentru imobilele proprietate situare în județu Iași, comuna Rediu, str. Busuiocului…
Pe scurt
Se decide trecerea unei porțiuni din investiția de extindere a apei în domeniul public al comunei Rediu și darea în administrare a acestei rețele către APAVITAL. Pentru locuitori înseamnă că utilitatea de apă va fi administrată de APAVITAL, iar bunul (rețeaua) devine proprietate publică a comunei, cu gestionare de către o entitate comunală desemnată; termenele exacte nu sunt menționate, dar lucrările au fost finalizate în 2024 și trecerea în domeniul public se face conform unor hotărâri legale. Zone afectate: str. Busuiocului, NC 68405 și NC 61424 din comuna Rediu.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Busuiocului.
Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.
Hotărârea nr. 66 din 2025 a Consiliului Local Rediu
Titlu oficial
Hotărâre privind completarea domeniului public al comunei Rediu, județul Iași, a investiției „Extindere rețea de alimentare cu apă și branșamente apă pentru imobilele proprietate situare în județu Iași, comuna Rediu, str. Busuiocului, NC 68405 și NC 61424” și darea în administrare a acelei rețele către APAVITAL
Art.1. La data adoptarii prezentei hotarari, Consiliul Local Rediu aproba trecerea in domeniul public
al comunei Rediu a investitiei : „, Extindere rețea de alimentare cu apă și branșamente apă pentru
imobilele proprietate situate in jud.lași, comuna Rediu, str. Busuiocului, NC 68405 și NC 61424”, Valoarea
lucrarilor executate fiind de 74.872,84 lei.
Art.2. Se aproba darea in administrare si exploatare catre S.C Apavital S.A a investitiei „, Extindere rețea de
alimentare cu apă și branșamente apă pentru imobilele proprietate situate in jud.lași, comuna Rediu, str.
Busuiocului, NC 68405 și NC 61424"
Art.3. Comisia speciala pentru intocmirea si actualizarea inventarului bunurilor care apartin domeniului
public al comunei Rediu va avea in vedere completarea in vederea actualizarii inventarului bunurilor care
apartin domeniului public al comunei Rediu cu bunul prevazut in prezenta hotarare.
Art.4. Prezenta hotarare va fi comunicata, prin grija secretarului general al comunei, Primarului comunei
Rediu, compartimentului Patrimoniu, compartimentului Financiar-contabil din cadrul aparatului de
specialitate al primarului comunei Rediu, Institutiei Prefectului Judetului lasi pentru efectuarea controlului
de legalitate.
Număr consilieri în funcţie :15
Număr consilieri prezenţi : 15
Sistem de vot: deschis
Voturi pentru : 15
Abţineri :0
Voturi împotrivă :0
Proceduri obligatorii ulterioare adoptării hotărârii Consiului local Rediu nr.66 /din 30.07.2025
Nr. Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnatura persoanei
ctr. responsabila sa
efectueze procedura
0. 1. 2, 3
1. Adoptarea hotărârii nr. s-a făcut cu 30.07.2025
majoritate
Simplă
Absolută _X
Calificată
2. Comunicare catre primar 30.07.2025
3. Comunicare catre institutia 30.07.2025
prefectului
4. Aducerea la cunostinta publica 30.07.2025
5. Comunicare anumai in cazul celei cu
caracter individual
6. Hotărârea devine obligatorie sau 30.07.2025
produce efecte juridice dupa caz
Dată astăzi, 30.07.2025
Contrasemnează pentr
Secretar General delegat
egalitate,
eta DIANU
Președinte de ședință,
Consilier, Mihai LAZAR
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.