8 mai 2026

HCL 30/2026 Rebricea adoptată

Revocarea Hotărârii Consiliului local al comunei Rebricea cu nr. 19/31.03.2026 privind înființarea unui număr de 3 stații amplasate pe raza comunei Rebricea pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin…

Pe scurt

Se revocă Hotărârea nr. 19/31.03.2026 care prevedea înființarea a 3 stații pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor și a elevilor din comuna Rebricea. Pentru locuitori, înseamnă că nu se mai creează aceste stații, iar eventualele schimbări de trafic sau de cheltuieli legate de amenajare vor fi puse în așteptare sau modificate în altă formă prin hotărârea viitoare; măsuri necesare vor fi puse în aplicare de primar prin compartimentele Specializate, conform legii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se revocă Hotărârea Consiliului local al comunei Rebricea cu nr. 19/31.03.2026 privind înființarea unui număr de 3 stații amplasate pe raza comunei Rebricea pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin curse regulate și transportul elevilor din comună

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Rebricea

Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2026 a Consiliului Local Rebricea
Titlu oficial
Hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului local al comunei Rebricea cu nr. 19/31.03.2026 privind înființarea unui număr de 3 stații amplasate pe raza comunei Rebricea pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin curse regulate și transportul elevilor din comună
Emitent
Consiliul Local Rebricea
Număr
30 / 2026
Data
8 mai 2026
Localitate
Rebricea, județul Vaslui
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI COMUNA REBRICEA CONSILIUL LOCAL Cod poştal- 737455 – REBRICEA - Telefon/fax: 0235/457050; Fax : 0335/780051 HOTĂRÂREA nr. 30 din 29 mai 2026 privind revocarea Hotărârii Consiliului local al comunei Rebricea cu nr. 19/31.03.2026 privind înființarea unui număr de 3 stații amplasate pe raza comunei Rebricea pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin curse regulate și transportul elevilor din comună. Având în vedere: - referatul de aprobare al primarului comunei Rebricea, raportul compartimentului de specialitate, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Rebricea; - prevederile art. 35 din Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 128 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; -Adresa cu nr. 2116/24.04.2026 înaintată către Consiliul Județean Vaslui; în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ; CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI REBRICEA adopta prezenta hotărâre: Art.1. Se revocă Hotărârea Consiliului local al comunei Rebricea cu nr. 19/31.03.2026 privind înființarea unui număr de 3 stații amplasate pe raza comunei Rebricea pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin curse regulate și transportul elevilor din comună; Art.2. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se desemnează primarul comunei Rebricea prin compartimentele de specialitate. Art.3. – Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Rebricea, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Rebricea, Instituţiei Prefectului - județul Vaslui, precum şi pe pagina de internet www.comunarebricea.ro. Rebricea, 29 mai 2026 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Secretarul general al comunei,  …………………………….…  ……………………………. Robac Florin Jrs. Adina Maftei PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR 30/29.05.2026 Nr. Data Semnătura persoanei responsabile să Operaţiuni efectuate crt. ZZ/LL/AN efectueze procedura 0 1 2 3 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 1 29.05.2026 □ simplă X absolută □ calificată 2 Comunicarea către primar 29.05.2026 3 Comunicarea către prefectul judeţului ....../....../2024 4 Aducerea la cunoştinţa publică 29.05.2026 Comunicarea, numai în cazul celei cu 5 ....../....../....... caracter individual Hotărârea devine obligatorie sau produce 6 ....../....../....... efecte juridice, după caz ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI COMUNA REBRICEA VICEPRIMAR Cod poştal- 737455 – REBRICEA - Telefon 0235/708308 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului local al comunei Rebricea cu nr. 19/31.03.2026 privind înființarea unui număr de 3 stații amplasate pe raza comunei Rebricea pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin curse regulate și transportul elevilor din comună Doamnelor şi domnilor, Având în vedere art. 35 din Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și prevederile art. 128 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice conform cărora amplasarea staţiilor pentru oprirea vehiculelor care efectuează transport de persoane se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale cu avizul administratorului drumului şi al poliţiei rutiere și ținând cont de adresa nr. 2116/08.04.2026 înaintată către Consiliul Județean Vaslui, prin s-a solicitat acest aviz dar având în vedere că este o procedură de durată, se impune revocarea acestei hotărâri și reluarea aprobării după obținerea avizului poliției rutiere Rebricea, 21 mai 2026 Viceprimar Hoțoleanu Daniel ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI COMUNA REBRICEA PRIMAR REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului local al comunei Rebricea cu nr. 19/31.03.2026 privind înființarea unui număr de 3 stații amplasate pe raza comunei Rebricea pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin curse regulate și transportul elevilor din comună Doamnelor şi domnilor consilieri, Inițierea prezentului proiect de hotărâre are la bază faptul că, ulterior aprobării Hotărârii Consiliului local al comunei Rebricea cu nr. 19/31.03.2026, s-a constatat că pentru înființarea numărului de 3 stații amplasate pe raza comunei Rebricea pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin curse regulate și transportul elevilor din comună, este necesar avizul administratorului de drum pentru obținerea avizului poliției rutiere pentru amenajarea de către autoritatile publice locale a statiilor mijloacelor de transport public, conform prevederilor art. 35 din Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și prevederile art. 128 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Art. 35. din Ordonanţa nr. 43/1997 prevede:” (1) În funcţie de programele de transport aprobate de autorităţile competente, drumurile publice vor fi prevăzute, prin grija autorităţilor administraţiei publice locale, cu staţii amenajate în afara platformei drumului, pentru oprirea vehiculelor care efectuează transport de persoane. (2) Amplasarea staţiilor pentru oprirea vehiculelor care efectuează transport de persoane se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale cu avizul administratorului drumului şi al poliţiei rutiere. (3) Semnalizarea staţiilor pentru oprirea vehiculelor care efectuează transport de persoane şi amenajarea acestora se asigură de către consiliile locale în intravilan şi de către consiliile judeţene în extravilan, indiferent de categoria drumului, cu avizul administratorului drumului şi al poliţiei rutiere. (4) Locurile de parcare şi spaţiile pentru servicii vor fi dotate cu utilităţi, inclusiv cu telefonie pentru apel de urgenţă, de către administratorul spaţiului respectiv, conform categoriei funcţionale a drumului public şi normativelor în vigoare” art. 128 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 prevede:” Art. 128. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii: d) stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces şi circulaţie, staţionare şi parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliţiei rutiere;” Prin adresa nr. 2116/08.04.2026 înaintată către Consiliul Județean Vaslui s-a solicitat acest aviz dar având în vedere că este o procedură de durată, se impune revocarea acestei hotărâri și reluarea aprobării după obținerea avizului poliției rutiere. Fata de considerentele de mai sus, SUPUN SPRE APROBARE Proiectul de hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului local al comunei Rebricea cu nr. 19/31.03.2026 privind înființarea unui număr de 3 stații amplasate pe raza comunei Rebricea pentru îmbarcarea/debarcarea persoanelor transportate prin curse regulate și transportul elevilor din comună conform art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ. 21 mai 2026 P R I M A R, Neculai MIHĂILĂ

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.comunarebricea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala