ROMÂNI A
JUDEŢUL VASLUI
COMUNA REBRICEA
CONSILIUL LOCAL
Cod poştal- 737455 – REBRICEA - Telefon/fax: 0235/457050;
Telefon/fax : 0335/780051
HOTĂRÂREA
nr. 10 din 23 ianuarie 2025
pentru constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local a
domnului CONDREA CONSTANTIN DANIEL, înainte de expirarea duratei
normale a mandatului
Având în vedere:
- cererea de demisie din funcţia de consilier local a domnului CONDREA
CONSTANTIN DANIEL înregistrată sub nr. 411/23.01.2025, ales consilier local pe listele
Partidului Social Democrat.
- referatul constatator semnat de secretarul general al comunei Rebricea prin care se
propune a se constata încetarea de drept a mandatului de consilier local, înainte de expirarea
duratei normale a mandatului, a domnului consilier local Condrea Constantin Daniel şi declararea
ca vacant a acestui mandat, cu nr. 412/23.01.2025;
- art. 204 din Ordonanță de urgență nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
- raportul compartimentului de specialitate din aparatul de specialitate al primarului
comunei si avizul comisiilor de specialitate.
În temeiul art. 129, art. 139 alin (1) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanță de urgență nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. ”a”, alin. (3) lit. ”c”, art.139 alin. (1) şi art.
196 alin. (1) lit. „a” din Ordonanta de urgenta nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
completările și modificările ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI REBRICEA adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. Se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local a domnului
CONDREA CONSTANTIN DANIEL, ales pe listele Partidului Social Democrat, înainte de
expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a demisiei înregistrate sub nr.
411/23.01.2025.
Art.2. Se declară vacant mandatul de consilier local prevăzut la art. 1.
Art.3. Hotărârea va fi comunicată, prin intermediul secretarului general al comunei, în
termenul prevăzut de lege, domnului Condrea Constantin Daniel, Primarului comunei Rebricea,
Instituției Prefectului Județului Vaslui, [persoană fizică] și filialei Vaslui a Partidului Social
Democrat și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet www.rebricea.ro
Rebricea 23 ianuarie 2025
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al comunei,
…………………………….… …………………………….
Ciobanu Dumitrița Jrs. Adina Maftei
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
NR. 10/23.01.2025
Nr. Data Semnătura persoanei responsabile să
Operaţiuni efectuate
crt. ZZ/LL/AN efectueze procedura
0 1 2 3
Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate
1 23.01.2025
□ simplă X absolută □ calificată
2 Comunicarea către primar 23.01.2025
3 Comunicarea către prefectul judeţului ....../....../2025
4 Aducerea la cunoştinţa publică 23.01.2025
Comunicarea, numai în cazul celei cu
5 ....../....../.......
caracter individual
Hotărârea devine obligatorie sau produce
6 ...../....../......
efecte juridice, după caz
ROMÂNIA
JUDEŢUL VASLUI
COMUNA REBRICEA
SECRETAR
Cod poştal- 737455 – REBRICEA - Telefon 0235/457050; Telefon/fax : 0335/780051
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre pentru constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local a
domnului CONDREA CONSTANTIN DANIEL, înainte de expirarea duratei normale a
mandatului
Doamnelor şi domnilor,
Proiectul de hotărâre iniţiat de către domnul primar Mihăilă Neculai, este determinat de
cererea de demisie din funcţia de consilier local a dlui CONDREA CONSTANTIN DANIEL,
înregistrată sub nr. 411/23.01.2025,, ales consilier local pe listele Partidului Social Democrat;
Ținând cont și de referatul constatator întocmit de subsemnata, secretar general al comunei,
conform prevederilor Codului Administrativ, prin care propun a se constata încetarea de drept a
mandatului de consilier local, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a domnului
consilier local CONDREA CONSTANTIN DANIEL şi declararea ca vacant a acestui mandat și de
prevederile art. 204 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, propun adoptarea prezentului proiect în forma inițiată.
23 ianuarie 2025
Secretar general al comunei
Jrs. Adina Maftei
ROMÂNIA
JUDEŢUL VASLUI
COMUNA REBRICEA
PRIMARIA
[email protected]
Cod poştal- 737455 – REBRICEA - Telefon 0235/457050; Telefon/fax : 0335/780051
Nr. 412 din 23.01.2025
REFERAT CONSTATATOR
privind încetarea mandatului de consilier local
înainte de expirarea duratei normale a mandatului a
domnului CONDREA CONSTANTIN DANIEL
În data de 23.01.2025, a fost depusă la registratura Primăriei comunei
Rebricea, de către domnul CONDREA CONSTANTIN DANIEL, o cerere de demisie
din funcţia de consilier local.
Domnul Condrea Constantin Daniel a fost ales consilier local în Consiliul
local Rebricea la alegerile locale din data de 09.06.2024 pe listele Partidului Social
Democrat.
Domnul Condrea Constantin Daniel a fost validat prin Încheierea
[persoană fizică] din data de 11 octombrie 2024, dosar nr.11434/333/2024. La
şedinta de constituire a Consiliului local Rebricea din data de 23.10.2024, domnul
consilier Condrea Constantin Daniel a depus jurământul.
Potrivit prevederilor art. 204 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de
consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a
mandatului, în cazul demisie.
Încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul
local, prin hotărâre, la propunerea primarului ori a oricărui consilier.
Constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, precum şi
vacantarea locului de consilier local se realizează printr-o hotărâre de constatare a
autorităţii deliberative, la propunerea primarului, adoptată în prima şedinţă
desfăşurată după apariţia evenimentului. Hotărârea autorităţii deliberative este
comunicată de îndată judecătoriei competente să valideze mandatul supleantului,
precum şi consilierului local.
Consiliul local are obligaţia de a adopta hotărârea în termen de 30 de zile de
la introducerea pe proiectul ordinii de zi a referatului constatator semnat de primar
şi de secretarul general al comunei. În termen de maximum 10 zile de la expirarea
termenului stabilit pentru consiliul local, constatarea încetării mandatului, precum
şi vacantarea locului de consilier local se realizează de către prefect prin ordin, în
baza referatului constatator comunicat de către secretarul general al comunei, în
situaţia neadoptării acestei hotărâri de către consiliul local.
Secretarul general al comunei Rebricea propun:
Adoptarea hotărârii de constatare a încetării calităţii de consilier local, din
partea Partidului Social Democrat, a domnului CONDREA CONSTANTIN DANIEL
şi declararea ca vacant a locului de consilier local.
Secretar general al comunei Rebricea,
Jrs. Adina Maftei
ROMÂNIA
JUDEŢUL VASLUI
COMUNA REBRICEA
PRIMAR
REFERAT DE APROBARE
al proiectului de hotărâre
pentru constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local a domnului
CONDREA CONSTANTIN DANIEL, înainte de expirarea duratei normale a
mandatului
Doamnelor şi domnilor consilieri,
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare, am iniţiat proiectul de hotărâre cu titlul de mai sus.
Proiectul are drept scop constatarea încetării mandatului de consilier local a dlui consilier
local CONDREA CONSTANTIN DANIEL, ce și-a depus demisia în data de 23.01.2025.
Potrivit prevederilor art. 204 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de consilier local încetează de drept
înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul demisie.
Data încetării de drept a mandatului este data apariţiei evenimentului care determină situaţia
de încetare, respectiv data depunerii demisiei.
Constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, precum şi vacantarea locului de
consilier local se realizează printr-o hotărâre de constatare a consiliului local, la propunerea
primarului, adoptată în prima şedinţă desfăşurată după apariţia evenimentului. Hotărârea autorităţii
deliberative este comunicată de îndată judecătoriei competente să valideze mandatul supleantului,
precum şi consilierului local.
Consiliul local are obligaţia de a adopta hotărârea în termen de 30 de zile de la introducerea
pe proiectul ordinii de zi a referatului constatator semnat de primar şi de secretarul general al
comunei. În termen de maximum 10 zile de la expirarea termenului stabilit pentru consiliul local,
constatarea încetării mandatului, precum şi vacantarea locului de consilier local se realizează de
către prefect prin ordin, în baza referatului constatator comunicat de către secretarul general al
comunei, în situaţia neadoptării acestei hotărâri de către consiliul local.
Având în vedere cele expuse şi ţinând cont de faptul ca aprobarea proiectului de hotărâre intră
în competenţa Consiliului local, ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale
SUPUN SPRE APOBARE
Proiectul de hotărîre pentru constatarea încetării de drept a mandatului de consilier
local a domnului CONDREA CONSTANTIN DANIEL, înainte de expirarea duratei normale a
mandatului, în baza art. 129 alin. (2) lit. „a“, alin. (3) lit. „c”, art. 139 alin. (1), şi art. 196 alin. (1)
lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare.
23 ianuarie 2025
P R I M A R,
Neculai MIHĂILĂ
1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.