Se aprobă organizarea rețelei școlare din comuna Rebra pentru anul școlar 2024-2025, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre
Pe scurt
Se aprobă organizarea rețelei școlare din comuna Rebra pentru anul școlar 2024-2025, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre. În practică înseamnă că autoritățile decid unde vor funcționa școlile și clasele din comună, astfel încât să existe locuri pentru elevi, cu termene și context administrativ clar pentru buget și planificare. Rezultatul afectează, deci, accesul copiilor la învățământ în Rebra, cu eventuale implicații privind finanțarea, programul și condițiile în care se vor desfășura cursurile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organizarea rețelei școlare in comuna Rebra judeţul Bistrița-Năsăud pentru anul școlar 2024-2025 conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 3 din 2024 a Consiliului Local Rebra
ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
COMUNA REBRA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea organizării rețelei școlare în comuna Rebra judeţul Bistrița-Năsăud
pentru anul școlar 2024-2025
Consiliul Local al Comunei Rebra întrunit în ședința ordinară în data de
23.02.2024 în prezenţa a..(2...consilieri
Având in vedere:
- Referatul de aprobare nr.47 din 16.01.2024 a Primarului comunei Rebra;
- Raportul de specialitate nr.48 din 16 .01.2024 a secretarului comunei Rebra;
- Raportul nr.49 din 16.01.2024 a Comisiei sociale pentru activități social-culturale,
învățământ sănătate si familie, munca si protecţie socială, activități sportive și de agrement
de specialitate consiliului local Rebra;
În conformitate cu:
Avizul conform nr. 12166/20.12.2023 al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud,
prevederile art.19 alin (4), art. ,61 alin. (2),art.94 alin (2) lit "d” , şi art. 95 alin (1) lit. "o”
din Legea nr. 1/2011- Legea educaţiei naționale cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul M.E.N. nr. 5599/2020;
Legea 52/2003 prin transparenţa decizională în administraţia publică;
prevederile art. 7 , 191 din Legea 287/2009 privind Codul Civil;
În temeiul prevederilor art. 129(1) și (2) lit „d” alin. (7) , lit. „a” Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului României nr.57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ cu modificările și
completările ulterioare, E Ii
HOTARAŞTE:
Art.1 Se aprobă organizarea rețelei școlare in comuna Rebra judeţul Bistrița-Năsăud
pentru anul școlar 2024-2025 conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2. Secretarul comunei Rebra , va comunica prezenta hotărâre cu:
- Instituţia Prefectului judeţul Bistriţa - Năsăud
- Primarul comunei Rebra
- Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud.
Art.3. Prezenta hotărâre a fost adoptată cu __(9 voturi „pentru”........ =voturi
“"împotrivă”.......: ri EEE “abţineri” din __[D. consilieri prezenţi,
DE ŞEDINŢĂ,
ORE-DUMITRU
Contrasemnează
Nr. 3
23.02.2028
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.