23 iunie 2026 · Inițiator: Primarul comunei Răstoaca
HCL 30/2026 Răstoaca adoptată
Acordarea unui mandat special domnului primar [persoană fizică], reprezentantul UATC Răstoaca, județul Vrancea, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată
Pe scurt
Consiliul Local al comunei Răstoaca decide să acorde un mandat special primarului David Chiriță, în calitate de reprezentant al U.A.T. Răstoaca, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”. Practic, primarul va reprezenta comuna în decizii și activități ale acestei asociații, pentru a gestiona clar responsabilități legate de serviciile de salubrizare și utilități, conform reglementărilor aplicabile; durata și prevederile exacte ale mandatului se vor aplica conform documentelor oficiale ale asociației și ale ordonanțelor în vigoare. Locuitorii pot urmări modificările tarifelor de salubritate și eventualele decizii privind gestionarea deșeurilor prin comunicatele și hotărârile viitoare ale asociației și ale primăriei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Art, 3, Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de primarul comunei Răstoaca, vor fi aduse la cunoștința publică în condiţiile legii prin grija secretarului general al comunei Răstoaca și se vor comunica în termenul legal Instituţiei Prefectului Judeţului Vrancea și Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară „Vrancea Curată”
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2026 a Consiliului Local Răstoaca
Titlu oficial
Hotărâre privind acordarea unui mandat special domnului primar David Chiriță, reprezentantul UATC Răstoaca, județul Vrancea, în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
COMUNA RĂSTOACA
CONSILIUL LOCAL
uww.rastoaca.ro
HOTĂRÂREA NR. 30
din 23 iunie 2026
privind: acordarea unui mandat special domnului Primar David CHIRIȚĂ, reprezentantul U.A.T.C. Răstoaca,
judeţul Vrancea, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”. Iniţiator: Primarul
comunei Răstoaca.
Consiliul Local al comunei Răstoaca din judeţul Vrancea, întrunit în şedinţa sa ordinară 23 iunie 2026;
văzând:
a) adresa A.D.I. „Vrancea Curată” cu nr, 812/15.06.2026, formulată în urma solicitării operatorului delegat asocierea Polaris M.
Holding S.R.L. (lider de asociere) și S.C. Garden Shop Services S.R.L. (asociat), înregistrată la Primăria comunei Răstoacat sub nr.
2457 din 16.06.2026;
ţinând cont de prevederile:
a) art. 3 alin. (2) lit. „d”, art. 10 alin, (5), alin. (51), și art, 43 alin, (4) și alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice
nr. 51/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) art. 21 alin. (6) din Statutui Asociaţiei "Vrancea Curată”,
€) H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru al asociaţiitor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate
serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările cu completările ulterioare;
d) O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile și fundaţiile, cu modificările cu completărite ulterioare;
€) art. 54 alin. (5) lit. „a” din Ordinului A.N.R.S.C. nr. 324/17.06.2025 pentru modificarea și completarea Normelor de ajustare
sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea
deșeurilor și a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C, nr, 640/2022;
f) dispoziţiile H.G. ar. 146/12.03.2026 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
având în vedere:
a) referatul de aprobare nr, 2475/16.06.2026 al proiectului de hotărâre inițiat de primarul comunei și raportul de specialitate nr.
2466/16.06.2026 întocmit de secretarul general al comunei Răstoaca, prin care se propune acordarea unui mandat special domnului
Primar David CHIRIȚĂ, reprezentantul U.A.T.C. Răstoaca, Judeţul Vrancea, în Adunarea Generală a A.D.I. „Vrancea Curată”;
în temeiul prevederilor:
a) art. 129 alin. (2) lit. „d”, alin. (7) lit. „n” și art. 196 alin. (1) lit, „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local al comunei Răstoaca adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art, 1. Se acordă mandat special domnului Nicușor HALICI, Președintele Consiliului Județean Vrancea,
reprezentantul U.A.T. Judeţul Vrancea în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”,
să voteze pentru aprobarea modificării tarifelor practicate de operatorul delegat asocierea S.C. Polaris M. Holding S.RL.
(lider de asociere) și S.C. Garden Shop Services SRL (asociat) pentru activitatea de colectare și transport deșeuri
municipale și similare propuse, aplicabile cu data stabilită în actele normative care le ordonă (01.07.2026), modificare
fundamentată strict pentru componenta de cost generată de creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Art, 2. În cazul imposibilității de participare a Primarului David CHIRIȚĂ, reprezentantul U.A.T.C. Răstoaca, la
ședința Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”, acesta va delega o persoană să
exercite acest mandat, pentru a vota în ședința Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”, potrivit
prevederilor art. 1.
Art, 3, Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de primarul comunei Răstoaca, vor fi aduse la
cunoștința publică în condiţiile legii prin grija secretarului general al comunei Răstoaca și se vor comunica în termenul legal
Instituţiei Prefectului Judeţului Vrancea și Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară „Vrancea Curată”.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, Contrasemnează,
Consilier, Secretarul general al U.A.T. Răstoaca,
Zamfir STEREA Marius MUŞAT
HCL nr. 30/23.06.2026
Hotărârea a fost adoptată în şedinţa ordinară din data de 23.06.2026 cu 11 voturi „pentru” din numărul de 11 consilieri prezenţi.
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
uwww.rastoaca.ro
PROIECT DE
HOTĂRÂRE
privind: acordarea unui mandat special domnului Primar David CHIRIȚĂ, reprezentantul U.A.T.C. Răstoaca,
judeţul Vrancea, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”. Iniţiator: Primarul
comunei Răstoaca.
Consiliul Local al comunei Răstoaca din judeţul Vrancea, întrunit în şedinţa sa ordinară ...........mmumuaaeenee
văzând:
a) adresa A.D.I. „Vrancea Curată” cu nr. 812/15.06.2026, formulată în urma solicitării operatorului delegat asocierea Polaris M.
Holding S.R.L. (lider de asociere) și S.C. Garden Shop Services S.R.L. (asociat), înregistrată la Primăria comunei Răstoacat sub nr.
2457 din 16.06.2026;
ținând cont de prevederile:
a) art. 9 alin. (2) lit. „d”, art. 10 atin. (5), alin. (51), și art. 43 alin. (4) și alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice
nr. 51/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) art. 21 alin. (6) din Statutul Asociaţiei "Vrancea Curată”;
c) H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate
serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările cu completările ulterioare;
d) O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, cu modificările cu completările ulterioare;
g) art. 54 alin. (5) lit. „a din Ordinului A.N.R.S.C. nr. 324/17.06.2025 pentru modificarea și completarea Normelor de ajustare
sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea
deșeurilor şi a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 640/2022;
f) dispoziţiile H.G. ar. 146/12.03.2026 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
având în vedere:
a) referatul de aprobare al proiectului de hotărâre iniţiat de primarul comunei și raportul de specialitate întocmit de secretarul
general al comunei Răstoaca, prin care se propune acordarea unui mandat special domnului Primar David CHIRIȚĂ, reprezentantul
U.A.T.C. Răstoaca, Judeţul Vrancea, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoitare Intercomunitară „Vrancea Curată”;
în temeiul prevederilor:
a) art. 129 alin. (2) lit. „d”, alin. (7) lit. „n” și art. 196 alin. (1) lit. „a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
PROPUN:
Art. 1. Se acordă mandat special domnului Nicușor HALICI, Președintele Consiliului Județean Vrancea,
reprezentantul U.A.T. Județul Vrancea în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară „Vrancea Curată”,
să voteze pentru aprobarea modificării tarifelor practicate de operatorul delegat asocierea S.C. Polaris M. Holding SRL.
(lider de asociere) și S.C. Garden Shop Services SRL (asociat) pentru activitatea de colectare și transport deșeuri
municipale și similare propuse, aplicabile cu data stabilită în actele normative care le ordonă (01.07.2026), modificare
fundamentată strict pentru componenta de cost generată de creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată.
Art. 2, În cazul imposibilității de participare a Primarului David CHIRIȚĂ, reprezentantul U.A.T.C. Răstoaca, la
ședința Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare intercomunitară „Vrancea Curată”, acesta va delega o persoană să
exercite acest mandat, pentru a vota în ședința Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”, potrivit
prevederilor art. 1.
Art. 3. Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de primarul comunei Răstoaca, vor fi aduse la
cunoștința publică în condiţiile legii prin grija secretarului general al comunei Răstoaca și se vor comunica în termenul legal
Instituţiei Prefectului Judeţului Vrancea și Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”.
INIȚIATOR PROIECT, Avizează pentru legalitate,
Primar, Secretarul general al U.A.T. Răstoaca,
David CHIRIȚĂ jr. Marius MUŞAT
E O Di LI N <A R A SS OZ O A E A
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
COMUNA RASTOACA
CONSILIUL LOCAL
www.rastoaca.ro
Nr. 2475/16.06.2026
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre
privind: acordarea unui mandat special domnului Primar David CHIRIȚĂ, reprezentantul U.A.T.C.
Răstoaca, județul Vrancea, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”.
Prezentul referat de aprobare este elaborat în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3), a art. 30 alin. (1)
lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normete de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, a art. 136 alin. (2) Ordonanța de Urgență a Guvemului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, reprezentând instrumentul de prezentare și motivare al proiectului de
hotărâre privind acordarea unui mandat special domnului Primar David CHIRIȚĂ, reprezentantul U.A.T.C.
Răstoaca, județul Vrancea, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată”.
STIMAŢI CONSILIERI,
Activitatea de colectare și transport deșeuri comunale/orășenești/municipale reprezintă la nivelul
comunei noastre o componentă de bază pentru asigurarea concetățenilor noștri un trai civilizat, curat și igienic, cu
respectarea cu strictețe a normelor privind protecția mediului.
Prin aderarea comunei noastre la Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată” s-a urmărit
în principal tocmai acest deziderat în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în Legea serviciilor comunitare
de utilități publice nr. 51/2006 precum și în Ordinului A.N.R.S.C. nr. 324/17.06.2025 pentru modificarea și
completarea Normelor de ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare și de calculare a
tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul
președintelui A.N.R.S.C. nr. 640/2022.
Prin H.G. nr. 146/12.03.2026 s-a stabilit noul salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată la suma
de 4.325 lei lunar, începând cu 1 iulie 2026, ceea ce face ca solicitarea din partea operatorului să fie justificată
privind actualizarea tarifelor serviciului prestat.
Drept urmare, am iniţiat un proiect de hotărâre în acest sens prin care, în calitate de primar și
reprezentant al comunei Răstoaca să pot exercita dreptul la vot în cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaţiei
de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată” mandatând, la rândul meu împreună cu ceilalţi colegi primari de
la alte primării din județul nostru, pe domnul Nicușor HALICI, Președintele Consiliului Județean Vrancea,
reprezentantul U.A.T. Județul Vrancea, să voteze pentru aprobarea modificării tarifelor practicate de operatorul
delegat asocierea S.C. Polaris M. Holding S.R.L. (lider de asociere) și S.C. Garden Shop Services SRL (asociat)
pentru activitatea de colectare și transport deșeuri municipale și similare propuse, aplicabile cu data stabilită în
actele normative care le ordonă (01.07.2026).
Cu stimă,
PRIMAR,
David CHIRIȚĂ
E DD DAL EI ÎN <A FR A SS Pr DD A E A
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
COMUNA RĂSTOACA
CONSILIUL LOCAL
uw.rastoaca.ro
Nr. 2466/16.06.2026
Aprob,
Primar,
David CHIRIȚĂ
Raport de specialitate
la proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special domnului Primar David CHIRIȚĂ,
reprezentantul U.A.T.C. Răstoaca, județul Vrancea, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare
intercomunitară „Vrancea Curată”. Iniţiator: Primarul comunei Răstoaca.
Subsemnatul Marius MUȘAT, secretar general al U.A.T.C. Răstoaca, judeţul Vrancea:
văzând:
a) adresa A.D.I. „Vrancea Curată” cu nr. 812/15.06.2026, formulată în urma solicitării operatorului delegat
asocierea Polaris M. Holding S.R.L. (lider de asociere) și S.C. Garden Shop Services S.R.L. (asociat), înregistrată
la Primăria comunei Răstoacat sub nr. 2457 din 16.06.2026;
ținând cont de prevederile:
a) art. 9 alin. (2) lit. „d”, art. 10 alin. (5), alin. (51), și art. 43 alin. (4) și alin. (5) din Legea serviciilor
comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) art. 21 alin. (6) din Statutul Asociaţiei "Vrancea Curată”;
c) H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu
obiect de activitate serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările cu completările ulterioare;
d) O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, cu modificările cu completările ulterioare;
e) art. 54 alin. (5) lit. „a” din Ordinului A.N.R.S.C. nr. 324/17.06.2025 pentru modificarea și completarea
Normelor de ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum și de calculare a
tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul
președintelui A.N.R.S.C. nr. 640/2022;
î) dispoziţiile H.G. nr. 146/12.03.2026 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în
plată;
în temeiul prevederilor:
a) art. 129 alin. (2) iit. „d”, alin. (7) lit. „n” și art. 196 alin. (1) lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
supunem spre dezbatere şi aprobare
proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special domnului Primar David CHIRIȚĂ,
reprezentantul U.A.T.C. Răstoaca, județul Vrancea, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare
intercomunitară „Vrancea Curată”, întrucât sunt îndeplinite condiţiile legale în materie.
Secretar general,
UATC Răstoaca,
jr. Marius MUŞAT
E O DI EI IN SA FR A SS ZF O A E „A
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.