Se decide alegerea dintre membrii Consiliului Local a unui președinte de ședință pentru o perioadă de trei luni (mai, iunie, iulie 2026), câștigătorul fiind domnul Petre Daniel Sorin, consilier local
Pe scurt
Se decide alegerea dintre membrii Consiliului Local a unui președinte de ședință pentru o perioadă de trei luni (mai, iunie, iulie 2026), câștigătorul fiind domnul Petre Daniel Sorin, consilier local. Aprobarea vine cu dreptul de contestație în termen legal și transparență: hotărârea se notifică autorităților competente, se afișează la primărie și pe site-ul local. Practic, pentru locuitori înseamnă organizarea mai eficientă a ședințelor pe durata trimestrului și claritatea cine coordonează întâlnirile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 18 din 2026 a Consiliului Local Râșca
ROMÂNIA
JUDEȚUL CLUJ
COMUNA RIȘCA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREANr. 18
din_30.04.2
privind alegerea preşedintelui de ședință
Consiliul Local al comunei Rişca, întrunit în şedință'ordinară, din data de 30.04.2026;
Analizând proiectul de hotărâre, referatul de aprobare nr. 2520/07.04.2026 prin care
se propune alegerea dintre membrii Consiliului Local al comunei Rișca a unui preşedinte de
şedinţă pentru o perioadă de 3 luni (mai, iunie, iulie/2026), precum şi raportul de specialitate
al compartimentului de resort nr. 2521/07.04.2026;
În temeiul dispoziţiilor art.123, alin.(1) şi alin.(4) din Ordonanța de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul prevederilor art.129, alin.(14) şi ale art.139 coroborat cu art. 196 alin. (1)
lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. Alege dintre membrii Consiliului Local al Comunei Rișca pe domnul PETRE
DANIEL SORIN, consilier local, ca preşedinte de şedinţă, pentru o perioadă de 3 luni, (mai,
iunie, iulie/2026),
Art. 2. Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesaţi la instanța competentă, în
termenul prevăzut de lege.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului General UAT
Rişca, în termenul prevăzut de lege- Institutiei Prefectului - judeţului Cluj, Primarului
comunei Rişca, domnului Petre Daniel Sorin şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la
sediul Primăriei Comunei Rișca şi postare pe pagina de internet www.primariarisca.ro
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Morar V.loan
Pi
-Total consilieri locali = 9
-Consilieri locali prezenţi= 3
-Voturi “PENTRU”; 9
-Voturi “IMPOTRIVĂ”: 0
“ABŢINERI” : O
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.