28 martie 2024

HCL 95/2024 Râmnicu Vâlcea adoptată

Transmitere teren in folosinta gratuita Parohiei Ostroveni (Catedrala Inaltarea Domnului)

Denumire
Hotărârea nr. 95 din 2024 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
95 / 2024
Data
28 martie 2024
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide transmiterea în folosință gratuită a unui teren de 934 mp în vecinătatea Catedralei Înălțarea Domnului către Parohia Ostroveni, pentru folosire în scopuri de cult, fără plată către municipiu. Practic, Parohia primește terenul fără cost și îl poate folosi în mod gratuit, iar terenul rămâne parte din domeniul public până la clarificarea folosirii, cu posibile condiții stabilite ulterior. Asta înseamnă pentru locuitori că spațiul din zonă poate sprijini activități ale parohiei și parcarea/amenajările aferente, fără să plătească chirie, însă resursele publice rămân supravegheate și eventual reglementate prin hotărâre viitoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă transmiterea în folosință gratuită Parohiei Ostroveni a terenului în suprafață de 934 m.p., identificat în planul de situație - anexă la prezenta hotărâre, situat în Râmnicu Vâlcea, b-dul Tineretului nr.1 A (având valoarea de inventar 326.900 lei, ce face parte din terenul în suprafață totală de 6.215 mp, înscris în Cartea Funciară nr.52489), aferent lăcașului de cult Catedrala Înălțarea Domnului, edificat în baza Autorizațiilor de construire nr.1848/4673/05.04.1991 și nr.103/AE441/12.02.1997, și celor 4 morminte existente în vecinătatea Catedralei, teren aflat în folosința…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.95 privind clarificarea modalității de folosire a terenului în suprafață de 934 mp, aferent lăcașului de cult Catedrala Înălțarea Domnului Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 martie 2024, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.12153 din data de 21.03.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind clarificarea modalității de folosire a terenului în suprafață de 934 mp, aferent lăcașului de cult Catedrala Înălțarea Domnului, prin transmiterea în folosință gratuită Parohiei Ostroveni a terenului susmenționat, situat în Râmnicu Vâlcea, b-dul Tineretului nr.1 A, aferent lăcașului de cult Catedrala Înălțarea Domnului și celor 4 morminte existente în vecinătatea Catedralei, teren aflat în folosința acesteia începând cu anul 1991; Văzând Raportul nr.12167 din data 21.03.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Ținând seama de adresa nr.7/11.03.2024, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.10409/12.03.2024, prin care Parohia Ostroveni a solicitat, în temeiul Legii nr.239/2007, cu modificările și completările ulterioare, transmiterea în proprietate fără plată a terenului descris mai sus, în suprafață de 934 mp; Având în vedere faptul că terenul pe care este edificat lăcașul de cult Catedrala Înălțarea Domnului aparține domeniului public al municipiului și face parte din terenul înscris în Inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea atestat prin Hotărârea Guvernului nr.54/2008 - Anexa 1 (poziția 40), suprafața rezultată din măsurători fiind de 6.215 mp și este înscrisă în Cartea Funciară nr.52489; ulterior, în anul 2019, pe terenul liber de construcții a fost realizat obiectivul de investiții "Amenajare parc public- zona Catedrala Înălțarea Domnului"; Ținând cont de prevederile art.41 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.53/2008, potrivit cărora "Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), mânăstirea și parohia sunt persoane juridice de drept privat și utilitate publică, cu drepturile și obligațiile prevăzute de prezentul statut"; În temeiul prevederilor art.874 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.c), coroborat cu alin.(6), lit.a), art.108, lit.d), art.139, alin.(3) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se aprobă transmiterea în folosință gratuită Parohiei Ostroveni a terenului în suprafață de 934 m.p., identificat în planul de situație - anexă la prezenta hotărâre, situat în Râmnicu Vâlcea, b-dul Tineretului nr.1 A (având valoarea de inventar 326.900 lei, ce face parte din terenul în suprafață totală de 6.215 mp, înscris în Cartea Funciară nr.52489), aferent lăcașului de cult Catedrala Înălțarea Domnului, edificat în baza Autorizațiilor de construire nr.1848/4673/05.04.1991 și nr.103/AE441/12.02.1997, și celor 4 morminte existente în vecinătatea Catedralei, teren aflat în folosința acesteia începând cu anul 1991. (2) Transmiterea în folosință gratuită a terenului descris la art.1 se face pe perioada existenței lăcașului de cult Catedrala Înălțarea Domnului. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Dezvoltare Locală; - Direcției Economico-Financiare; - Parohiei Ostroveni. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Irina-Maria ARGEȘANU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 28 martie 2024 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă