HCL 94/2018 Râmnicu Vâlcea adoptată
Prelungire termen obtinere AC lucrari in Parcul Industrial Sud - Nordexim
- Denumire
- Hotărârea nr. 94 din 2018 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 94 / 2018
- Data
- 28 martie 2018
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.94
privind prelungirea termenului pentru obținerea autorizației de construire și începerea lucrărilor unui obiectiv de investiții din Parcul Industrial Sud
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 martie 2018, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție ;
Luând în discuţie Raportul nr.10382 din data de 21.03.2018, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune prelungirea, până la data de 15 mai 2018, a termenului pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi începerea execuției lucrărilor, prevăzut în Contractul de concesiune nr.1749/15.11.2017, încheiat cu societatea Nordexim S.R.L., precum și împuternicirea Administratorului Public al municipiului să semneze actul adițional la contractul de concesiune susmenționat;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ;
Ținând seama de faptul că prin contractul de concesiune nr.1749 din data de 15.11.2017, încheiat cu societatea Nordexim S.R.L., având ca obiect preluarea în concesiune a terenului în suprafață de 2490 ha. (lotul nr.26), situat în Parcul Industrial, în vederea realizării obiectivului de investiții depozit și birouri, potrivit art.7, alin.(6), concesionarul se obliga, conform ofertei prezentată în licitație, să obțină autorizația de construire și să înceapă lucrările până cel mai târziu la data de 25 martie 2018 ; astfel, prin Certificatul de Urbanism nr.146/4265/12.02.2018, eliberat la solicitarea societății Nordexim S.R.L., s-a impus obținerea avizului Comisiei Tehnice Consultative de Amenajare a Teritoriului și Urbanism și elaborarea și aprobarea documentației PUZ ;
Având în vedere faptul că până la această dată nu a fost posibilă elaborarea PUZ-ului și aprobarea acestuia în Consiliul Local, fapt ce conduce la nerespectarea de către Nordexim S.R.L. a termenului de obținere a autorizației de construire asumat, respectiv 25 martie 2018 ;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.9100/13.03.2018, prin care reprezentantul legal al societății susmenționate a solicitat prelungirea termenului de obținere a autorizației de construire și începerea execuției lucrărilor până la data de 15 mai 2018 și, în consecință, decalarea termenului de realizare a investiției ;
În considerarea prevederilor caietului de sarcini pentru concesionarea terenului din Parcul Industrial, potrivit cărora termenul de începere a lucrărilor este de maxim 6 luni de la data încheierii contractului de concesiune, respectiv 15 mai 2018;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Începând cu data adoptării prezentei hotărâri, termenul pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi începerea execuției lucrărilor, prevăzut în Contractul de concesiune nr.1749/15.11.2017, încheiat cu societatea NORDEXIM S.R.L., având ca obiect preluarea în concesiune a terenului în suprafață de 2490 ha. (lotul nr.26), situat în Parcul Industrial, se prelungeşte până la data de 15 mai 2018.
Art.2. Pentru punerea în aplicare a prevederilor art.1, se împuterniceşte Administratorul Public al municipiului să semneze actul adițional la contractul de concesiune susmenționat.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire se împuternicește Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin Adrian POPA
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 martie 2018
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 90/2018Inventariere teren situat in strada Dealul Malului in domeniul privatHCL 91/2018Inventariere teren si concesionareHCL 92/2018Transmitere Piete Prest amplasamente pepeniHCL 93/2018Prelungire durata Contract delegare serviciu salubrizareHCL 95/2018Aprobare Regulament si Caiet de Sarcini serviciul de iluminat publicHCL 96/2018Aprobare studiu de oportunitate gestiune servicii transportHCL 97/2018Actualizare ROF al cimitirelor din municipiu si aprobare nivel taxe funerareHCL 98/2018Modificare ROF Caminul pentru persoane varstnice Ramnicu Valcea
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.