HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.84
privind modificarea Listei parcărilor publice cu plată amenajate pe domeniul
public al municipiului
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 27 martie 2026, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.10578 din 20.03.2026, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind modificarea Listei parcărilor publice cu plată, din
municipiul Râmnicu Vâlcea, în sensul completării acesteia cu un număr de 99
locuri de parcare noi, precum și radierea din această listă a unui număr de 395
locuri de parcare, modificându-se în mod corespunzător Anexa 7.3.3. - " Lista
parcărilor cu plată amenajate pe domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea”
a Regulamentului serviciilor publice de administrare a domeniului public și
privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea
Consiliului Local nr. 217/18.09.2020, așa cum a fost modificat și completat
ulterior;
Văzând Raportul nr.10747 din 23.03.2026, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 217/18.09.2020, Consiliul Local a
aprobat, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.71/2002 privind
organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului
public și privat de interes local actualizată cu modificările și completările
ulterioare, ale Legii 51/2006, republicată, a serviciilor de utilități publice,
republicată, cu completările și modificările ulterioare și ale Legii nr. 98/2016
privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, Studiul
de fundamentare pentru stabilirea soluțiilor optime de gestiune a serviciilor
publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din
municipiul Râmnicu Vâlcea; de asemenea, potrivit art. 3 din hotărârea mai sus
menționată, s-a aprobat realizarea în gestiune directă de către Direcția
Administrării Domeniului Public (D.A.D.P.), a unor servicii publice de
administrare a domeniului public și privat de interes local, printre care și cel
de amenajare, organizare și exploatare a parcărilor, a locurilor publice de
afișaj și reclame, a panourilor publicitare, a mobilierului urban și ambiental,
iar la articolul 4 din hotărâre a fost aprobat Regulamentul serviciilor publice
de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul
Râmnicu Vâlcea, inclusiv Anexele nr. 1-11 ale acestuia;
Luând în considerare adresa nr. 5242/20.03.2026, înregistrată la Primăria
Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.10474/20.03.2026, prin care Direcția
Administrării Domeniului Public, în calitate de operator al parcărilor publice
cu plată, a solicitat completarea "Listei parcărilor publice cu plată, din
municipiul Râmnicu Vâlcea", aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.
29/29.01.2026, cu un număr de 99 locuri noi de parcare în cartierele 1 Mai și
Ostroveni, din care 35 locuri urmează să fie delimitate prin marcaj rutier,
precum și radierea din lista parcărilor publice cu plată a unui număr de cinci
parcări, având în total 395 locuri, în vederea transformării acestora în parcări
de reședință;
În temeiul prevederilor art.10 și art.11 din Ordonanța Guvernului nr.71/2002
privind organizarea și funcționarea serviciilor de administrare a domeniului
public și privat de interes local actualizată, cu modificările și completările
ulterioare și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.s), art.139,
alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă modificarea Listei parcărilor publice cu plată, din
municipiul Râmnicu Vâlcea, în sensul completării acesteia cu un număr de 99
locuri de parcare noi - identificate în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, precum
și radierea din această listă a unui număr de 395 locuri de parcare -
identificate în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, modificându-se în mod
corespunzător Anexa 7.3.3. - "Lista parcărilor cu plată amenajate pe domeniul
public al municipiului Râmnicu Vâlcea” a Regulamentului serviciilor publice de
administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul
Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217/18.09.2020, așa
cum a fost modificat și completat ulterior.
(2) Consecință a prevederilor alin.(1), Anexa nr. 7.3.3 - "Lista parcărilor
publice cu plată, din municipiul Râmnicu Vâlcea", aprobată prin Hotărârea
Consiliului Local nr. 29/29.01.2026, se înlocuieste cu anexa nr. 3 la prezenta
hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiară;
- Diecției Poliției Locale;
- Direcției Administrării Domeniului Public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gheorghe - Cristian VASILE
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 martie 2026
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.