Participarea la competitia internationala Turul Ciclist al Romaniei
Pe scurt
Se aprobă participarea municipiului Râmnicu Vâlcea la Turul Ciclist al României, incluzând orașul ca finiș de etapă în traseu între 2 și 12 iunie 2012. În cadrul acestui parteneriat, vor fi organizate activități pentru promovarea orașului ca destinație turistică, iar municipalitatea va contribui cu 30.000 lei din bugetul local pentru desfășurarea competiției (din capitolul destinat cheltuielilor aferente evenimentelor sportive). Așadar, locuitorii pot avea parte de vizibilitate a orașului și de eventuale fluxuri turistice și activități culturale, cu impact asupra bugetului local de 30.000 lei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă parteneriatul între Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon pentru desfăşurarea competiţiei sportive internaţionale „Turul Ciclist al României”, ce va avea loc în perioada 2 – 12 iunie 2012
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 78 din 2012 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 78
privind participarea la competiţia internaţională «Turul ciclist al României»
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 9943 din 20.03.2012 întocmit de Serviciul Sport, Cultură, Mass-Media prin care se propune participarea la competiţia internaţională « Turul ciclist al României » ;
Ţinând cont de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere cererea înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 9875 din 20.03.2012 prin care Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon doreşte să includă municipiul nostru pe harta competiţiei internaţionale „Turul Ciclist al României”, care se va desfăşura în perioada 2 – 12 iunie 2012, competiţie ce urmăreşte să îndeplinească mai multe obiective de ordin educaţional, ecologic, turistic şi de performanţă sportivă; totodată, ţinând cont că prin includerea municipiului în traseul acestei competiţii, se promovează imaginea oraşului ca destinaţie de vacanţă şi timp liber;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă parteneriatul între Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon pentru desfăşurarea competiţiei sportive internaţionale „Turul Ciclist al României”, ce va avea loc în perioada 2 – 12 iunie 2012.
(2) În cadrul parteneriatului aprobat conform alin.(1), municipiul Râmnicu Vâlcea va fi inclus în traseul turului ciclist ca final de etapă, ocazie cu care vor fi organizate manifestări specifice pentru promovarea municipiului ca destinaţie turistică.
(3) Se aprobă contribuţia Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea la desfăşurarea competiţiei menţionată la alin.(1) în sumă de 30.000 lei, sumă ce va fi alocată din bugetul local, respectiv de la Cap.67 – ”Cultură şi recreere”.
Art.2. Se împuterniceşte administratorul public al municipiului să semneze documentele aferente contractului de parteneriat, în condiţiile prevăzute la art.1.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Serviciului Sport, Cultură, Mass-Media.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Florin Mecherel jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 29 martie 2012
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.