25 martie 2025

HCL 71/2025 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificare tarife serviciu transport public local si a unor anexe la contractul de delegare

Denumire
Hotărârea nr. 71 din 2025 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
71 / 2025
Data
25 martie 2025
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local din Râmnicu Vâlcea decide să modifice tarifele serviciului de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze, precum și să actualizeze unele anexe ale contractului de delegare a serviciului cu societatea ETA S.A. Aceasta înseamnă pentru locuitori creșteri ale biletelor și abonamentelor, corelate cu anexele contractului, iar impactul pe termen practic include costuri noi de transport pentru pasageri și eventual ajustări în funcționarea programelor (termene/zone de operațiune nu sunt menționate în text).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea tarifelor pentru serviciul public de transport public local, precum şi a unor anexe la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.380/2018, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.71 privind modificarea tarifelor pentru serviciul de transport public local, precum și a unor anexe la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.380/2018, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 martie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.9982 din data de 18.03.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune modificarea tarifelor pentru serviciul public de transport public local, precum și a unor anexe la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.380/2018, cu modificările și completările ulterioare; Văzând Raportul nr.10101 din data de 18.03.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr.380/28.11.2018, Consiliul Local a aprobat Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv anexele acestuia, fiind încheiat Contractul nr.49043/27.12.2018 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, între Municipiul RâmnicuVâlcea şi societatea ETA S.A, a cărui durată a fost prelungită până la intrarea în vigoare a ontractului de delegare a serviciului de transport public în aria de delegare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI Transport, dar nu mai târziu de 31.12.2026; Luând în considerare adresa nr.103/20.01.2025, înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.1601/20.01.2025, prin care societatea ETA S.A. a transmis spre analiză şi aprobare de către Consiliul Local, ajustarea (majorarea) tarifelor pentru serviciul public de transport public local, conform anexelor la adresă, justificată de faptul că aceste tarife nu au mai fost modificate din luna iunie 2023, iar ,,în această perioadă au intervenit modificări (creșteri) în structura elementelor de cheltuieli care intră în calculul tarifului (în special la cheltuielile de natură salarială)”, precum și de obligația societății de a majora în anul 2025, tarifele pentru activitatea de bază cu cel puțin rata anuală a inflației pe anul 2024, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene; În temeiul prevederilor Legii nr.92/2007, a serviciilor de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.51/2006 a serviciilor de utilităţi publice, cu completările şi modificările ulterioare, ale Ordinului ANRSC nr.272/2007 pentru aprobarea Normelor - cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor pentru serviciile publice de transport local de persoane, cu modificările şi completările ulterioare; Respectând prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată; În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ; Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă modificarea tarifelor pentru serviciul public de transport public local, precum şi a unor anexe la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.380/2018, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: a) Anexa 5.1 - Tarifele de calătorie practicate, se modifică şi se înlocuieşte cu Anexa nr.1 la prezenta hotărâre; b) Anexa 5.3 – Lista punctelor de vânzare a titlurilor de călătorie, se modifică şi se înlocuieşte cu Anexa nr.2 la prezenta hotărâre; c) Anexa 6.1 - Categoriile de călători care beneficiază de gratuităţi şi reduceri la transportul în comun, se modifică şi se înlocuieşte cu Anexa nr.3 la prezenta hotărâre. Art.2. Modificarea tarifelor de călătorie va intra în vigoare începând cu data de 01 aprilie 2025. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și societatea ETA S.A. Art.4. Prezenta hotărare se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției Dezvoltare Locală; - Direcției Economico-Financiare; - Societății ETA SA. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Valentin-Adrian POPA SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 25 martie 2025 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă