28 februarie 2023

HCL 71/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată

Achizitionare servicii juridice de consultanta si reprezentare Dosar nr 965 din 2015

Denumire
Hotărârea nr. 71 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
71 / 2023
Data
28 februarie 2023
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a aprobat inițierea unui proiect pentru a achiziționa servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare în dosarul aflat la Curtea de Apel Pitești, și a împuternicit Primarul să selecteze un avocat sau cabinetul de avocatură, să negocieze prețul și să încheie contractul. Scopul este să susțină Primarul în apărarea intereselor municipiului în litigiul legat de anularea unei dispoziții ale Primarului și de recuperarea sau despăgiri pentru imobile ocupate sau demolate, prin cererea reclamanților. Pentru locuitori, decizia înseamnă cheltuieli posibile din bugetul local pentru servicii juridice și impact asupra procesului juridic în care se cer restituiri în natură sau despăgiri pentru terenuri și clădiri afectate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.71 privind achiziționarea unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Primarului municipiului și a Municipiului Rm.Vâlcea în dosarul nr. 965/90/2015, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.8148 din data de 21.02.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind achizitionarea unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Primarului municipiului și a Municipiului Rm. Vâlcea în dosarul nr.965/90/2015, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, precum și împuternicirea primarului municipiului Râmnicu Vâlcea să selecteze un avocat/cabinet de avocatură, să negocieze valoarea serviciilor și să contracteze aceste servicii juridice; Văzând Raportul nr.8244 din data de 21.02.2023, întocmit de Biroul Juridic, Guvernanță Corporativă, Legea nr.10/2001, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale ; Ținând seama de faptul că prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr.965/90/2015 reclamanții Sandu Marian și Hanciu Mircea, prin moștenitori Broke Daniela și Hanciu Teodor Ștefan, în contradictoriu cu Primarul municipiului și Municipiul Rm.Vâlcea au solicitat anularea Dispozitiei Primarului nr.685/06.02.2015 și restituirea în natură, acolo unde este posibil, fie acordarea măsurilor reparatorii în echivalent acolo unde terenurile sunt ocupate și construcțiile demolate în ceea ce privește imobilele preluate abuziv, respectiv: teren în suprafață de cca.1000 mp și construcție casă, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă compusă din 6 camere și dependințe, situate in municipiul Rm.Vâlcea, blv.Tudor Vladimirescu nr.28; teren în suprafață de cca.10.000 mp și construcție casă, construită din cărămidă având fundatie de beton și acoperită cu țiglă, situate in Rm.Vâlcea, str.Lenin nr.315, jud.Vâlcea; teren în suprafață de cca.10.000 mp și construcție casă - conac, construită din cărămidă acoperită cu țiglă,compusă din 12 camere și dependințe, situate in Rm.Vâlcea, str.Lenin nr.335 (fost 313) jud. Vâlcea și fabrica de cherestea denumită ”Dumitru și Constantin Hanciu”, reprezentată de construcții, instalații, mașinării și terenul aferent situată în municipiul Rm.Vâlcea, str.Libertății (fostă str.Abator, fostă N.Simionescu, fostă 11 Iunie); În temeiul prevederilor art. 109 alin.(3) teza finală din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art.1 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 14 voturi “pentru”, 9 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă achizitionarea unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Primarului municipiului și a Municipiului Rm. Vâlcea în dosarul nr.965/90/2015, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești. Art.2. Se împuternicește primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să selecteze un avocat/cabinet de avocatură, să negocieze valoarea serviciilor și să contracteze aceste servicii juridice. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Administrație, Juridic, Contencios. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: • Instituției Prefectului-județul Vâlcea; • Primarului municipiului; • Direcției Economico-Financiare; • Direcției Administrație, Juridic, Contencios; • Direcției Investiții și Achiziții Publice. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Andreea-Maria IORDACHE SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2023 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă