27 martie 2026

HCL 67/2026 Râmnicu Vâlcea adoptată

Prelungire durata folosinta gratuita spatiu dat AJPIS

Denumire
Hotărârea nr. 67 din 2026 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
67 / 2026
Data
27 martie 2026
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a decis să prelungească încă o perioadă folosirea gratuită a spațiului din clădirea PT 7A (1 Mai Est) pentru Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea. Practic, această entitate va continua să ocupe gratuit aproximativ 74,40 mp în municipiul Râmnicu Vâlcea (strada Mihai Eminescu nr. 23) pentru arhivă, pe o perioadă nouă prevăzută de hotărâre. Cei afectați de decizie sunt locuitorii prin faptul că se mențin condițiile de logistică publică și curentul spațiului de arhivare, fără plată de chirie, pe termene ce urmează a fi stabilite în document.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă prelungirea duratei de dare în folosință gratuită către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea a spațiului proprietate publică a municipiului, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Eminescu nr.23, în incinta PT 7A, având suprafața de 74,70 mp, numărul de inventar DP04953 și valoarea de inventar de 131.760 lei, pe o perioadă determinată de 1 (un) an, respectiv până la data de 31.03.2027, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local, pentru amenajarea arhivei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.67 privind prelungirea duratei de folosință gratuită a imobilului – construcție "Spațiu cu altă destinație - clădire PT 7A (1 Mai Est)", de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 martie 2026, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în considerare Referatul de aprobare nr.10520 din data de 20.03.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea duratei de dare în folosință gratuită a imobilului – construcție " Spațiu cu altă destinație - clădire PT 7A (1 Mai Est)", de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea; Văzând Raportul nr.10526 din data de 20.03.2026, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.3, pentru servicii publice și comerț, întreprinderi mici și mijlocii, administrarea domeniului public și privat și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ; Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr.61/27.03.2006, Consiliul Local a aprobat transmiterea în folosință gratuită către Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Vâlcea (activitatea acesteia fiind preluată în baza Hotărârii Guvernului nr.1384/2009 de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea), pe o perioadă de 10 ani, a imobilului – construcție "Spațiu cu altă destinație - clădire PT 7A (1 Mai Est)", în suprafață de 74,40 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Eminescu nr.23, pentru amenajarea arhivei, a cărui durata de folosință gratuită a fost prelungită pe o perioadă de 10 ani, prin Hotărârea nr.32/29.02.2016, fiind încheiat în baza acestor prevederi prevederi Protocolul de predare – primire înregistrat la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.11916/25.03.2016 și la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea sub nr.5481/25.03.2016, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 31.03.2026; Luând în considerare adresa nr.5933/16.03.2026, înregistrată la Primăria Râmnicu Vâlcea sub 9580/16.03.2026, prin care Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea a solicitat prelungirea folosinței acestui spațiu cu încă 10 ani, întrucât instituția nu dispune de un alt spațiu cu destinația de arhivă; În temeiul prevederilor art.108, lit.d), art.5, lit.aa) și lit. w) și ale art.349-art.351 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art.874 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit. c), alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se aprobă prelungirea duratei de dare în folosință gratuită către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea a spațiului proprietate publică a municipiului, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Eminescu nr.23, în incinta PT 7A, având suprafața de 74,70 mp, numărul de inventar DP04953 și valoarea de inventar de 131.760 lei, pe o perioadă determinată de 1 (un) an, respectiv până la data de 31.03.2027, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local, pentru amenajarea arhivei. (2) Prelungirea duratei de folosință gratuită a spațiului descris la alin. (1) se va face prin încheierea unui nou Protocol între UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea, în termen de maxim 30 zile de la data adoptării prezentei Hotărâri a Consiliului Local. Art.2. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea are următoarele obligații: a. pe toată perioada atribuirii în folosință gratuită, să utilizeze spațiul doar în scopul pentru care acesta a fost transmis, respectiv amenajare arhivă; b. să asigure întreținerea spațiului ca un bun proprietar, și să suporte toate cheltuielile necesare unei bune funcționări (inclusiv contravaloarea serviciilor de utilități publice), potrivit destinației bunurilor; să încheie contracte cu furnizorii de utilități și să respecte obligațiile asumate prin aceste contracte; c. să obțină toate avizele și acordurile necesare pentru funcționare; d. să nu modifice spațiul, în parte ori în integralitatea lui; e. pentru orice investiție făcută în această perioadă asupra spațiului se va solicita acordul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea; f. la proiectarea, respectiv executarea lucrărilor de orice natura care se realizează la spațiul transmis în folosință, precum și la recepționarea acestora, să se respecte prescripțiile, normativele tehnice și legislația în vigoare; g. să nu transmită folosința dobândită în baza hotărârii consiliului local, nici oneros și nici cu titlu gratuit, unei alte persoane; h. să permită accesul reprezentanților Consiliului Local/autorității publice locale pentru efectuarea controlului asupra spațiului transmis în folosință gratuită și a modului de utilizare a acestuia; i. să informeze Consiliul Local/autoritatea publică locală cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum și la existența unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării spațiului; j. la încetarea din orice cauză a dreptului de folosință gratuită să restituie spațiul cel puțin în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii, liber de orice sarcini, încheindu-se în acest sens proces-verbal de predare-preluare. Art.3. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea este răspunzătoare de eventualele daune produse prin nerespectarea obligațiilor prevăzute în actul de dare în folosință gratuită; Art.4. Dreptul de folosință gratuită încetează la expirarea duratei pentru care a fost constituit sau odată cu încetarea dreptului de proprietate al Municipiului Râmnicu Vâlcea, în acest caz titularul dreptului de folosință nefiind în drept să pretindă niciun fel de despăgubiri de la proprietar, sau prin actul de revocare emis de consiliul local, în condițiile legii, în următoarele situații: a) dacă titularul dreptului de folosință nu respectă obligațiile prevăzute în actul de dare în folosință gratuită; b) dacă interesul public o impune; c) alte cauze de încetare a dării în folosință gratuită, fără a se aduce atingere cauzelor și condițiilor reglementate de lege. Art.5. Se împuternicește viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Ninel Eusebiu Vețeleanu, să semneze Protocolul de predare – primire a spațiului descris la art.1. Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.7. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Economico-Financiare; - Direcției Dezvoltare Locală; - Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea . PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Gheorghe - Cristian VASILE SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 27 martie 2026 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă