Pe scurtConsiliul Local aprobă Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării managementului la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. Practic, se stabilește cum se vor verifica, în mod formal, performanțele managerilor prin evaluări, în raport cu contractul de management și cu fondurile alocate, conform unor norme naționale. Pentru locuitori înseamnă că administrația va evalua periodic conducerea Filarmonicii, iar rezultatele pot influența eventuale decizii despre management și folosirea banilor publici în cultură.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.62
aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, instituţie publică de cultură din subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 28 februarie 2020, la care participă 18 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul nr.7580 din 24.02.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, instituţie publică de cultură din subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea;
Văzând și Raportul nr.7584 din 24.02.2020, întocmit de Direcția Resurse Umane, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că organizarea, gestionarea şi conducerea activităţii instituţiilor publice de cultură din subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu vâlcea este asigurată de managerii acestora, în baza contractelor de management încheiate potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.189/2008, iar Consiliul Local are obligaţia de a verifica modul în care au fost realizate obligaţiile asumate prin contractul de management, în raport cu resursele financiare alocate;
În temeiul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, ale anexei 2 din Ordinul Ministerului Culturii nr.2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management, și ale art.10 din Contractul de management nr.18572/23.05.2018 al domnului Petruț Constantinescu;
În baza art.129, alin.(2), lit.a), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 18 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului la Filarmonica “Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, instituţie publică de cultură din subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Resurse
Umane.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Resurse Umane;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Diana Maria IONESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2020
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.