HCL 60/2013 Râmnicu Vâlcea adoptată
Aprobarea bilantului real al energiei termice pt sistemul de alimentare ce enegie termica al municipiului Rm Valcea pt anul 2011
- Denumire
- Hotărârea nr. 60 din 2013 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 60 / 2013
- Data
- 11 martie 2013
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă bilantul real al energiei termice pe anul 2011 pentru sistemul centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului Râmnicu Vâlcea, după cum urmează
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 60
privind aprobarea bilanţului real al energiei termice pentru sistemul de alimentare cu energie termică al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul 2011
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 11 martie 2013, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.8204 din 06.03.2013, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune aprobarea bilanţului real al energiei termice pentru sistemul de alimentare cu energie termică al municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2011;
Având în vedere rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ţinând cont de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr.325/2006, privind serviciul public de alimentare cu energie termică, una din principalele obligatii ale operatorului acestui serviciu public este şi aceea de a întocmi anual şi a urmări bilanţul energiei termice, aferent fiecărei activităţi prevăzute în licenţă, avizat de autoritatea competentă şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, iar în vederea îndeplinirii acestei obligaţii, S.C. CET Govora S.A. a realizat ”Bilanţul real al energiei termice pentru sistemul de transport si distributie energie termica din Râmnicu Vâlcea” pentru perioada ianuarie 2011- decembrie 2011, care urmăreste contabilizarea tuturor formelor de energie ale căror fluxuri sunt monitorizate în interiorul conturului de bilanţ pe reteaua de transport si pe sistemul de distributie a energiei termice;
Având în vedere adresa nr.992/18.02.2013, înregistrată la Primăria municipiului sub nr.6054/19.02.2013, prin care S.C. CET GOVORA S.A. a înaintat documentaţia de audit energetic elaborată de către S.C. ROENER ENERGYPRO S.R.L Bucureşti, solicitând analizarea şi aprobarea bilanţului real al energiei termice pentru sistemul centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului, aşa cum acesta a fost avizat de ANRSC prin avizul 4573379 din 09.01.2013;
În temeiul prevederilor Legii nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă bilantul real al energiei termice pe anul 2011 pentru sistemul centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului Râmnicu Vâlcea, după cum urmează:
MWh/an Gcal/an %
Sistemul de transport
Total
din care : 67.511,47 58.059,86 14,24
Prin transfer de caldură 66.185,06 56.919,15 13,96
Pierderi masice 1.326,41 1.1407,71 0,28
Sistemul de distribuţie
Total
din care : 75.698,32 65.100,64 19,52
Prin transfer de caldură 44.534,38 38.299,57 11,48
Pierderi masice 31.163,93 26.800,98 8,04
TOTAL PIERDERI 143.209,801 123.160,42 30,20
TOTAL ENERGIE TERMICĂ PRODUSĂ 474.218,44 408.809 100
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- S.C. CET GOVORA S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Valeru AMZA jurist Toma MIHĂESCU
Râmnicu Vâlcea, 11 martie 2013
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 56/2013Prelungirea contractului de inchiriere incheiat cu SC PROIMSAT SAHCL 57/2013Inventarierea unei suprafete de teren in domeniul privat al municipiului si aprob concesionarii directe a acesteiaHCL 58/2013Alegere presedinte de sedinta Amza ValeruHCL 59/2013Aprob. declansarii procedurii de expropriere a imobilelor-constructii si terenuri-Artera de legatura intre b-dul nicolae Balcescu…HCL 61/2013Modificarea si completarea HCL nr. 30 din 2007 privind insusirea inventarului bunurilor apartinand domeniului public al…HCL 62/2013Aprob. Mecanismului de recuperare a sumelor avansate de catre mun Rm Valcea pt asigurarea cotei de contributie a asociatiilor de…HCL 63/2013Aprob. SF-Reorganizare si amenajarea spatiului public central din mun. Rm ValceaHCL 64/2013Aprob. proiectului-Reorganizarea si amenajarea spatiului public central din mun Rm Valcea
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.