20 ianuarie 2021

HCL 6/2021 Râmnicu Vâlcea adoptată

Desemnare reprezentanti CL in CA unitati de invatamant pt perioada ramasa din anul scolar 2020-2021

Denumire
Hotărârea nr. 6 din 2021 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
6 / 2021
Data
20 ianuarie 2021
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se desemnează reprezentanții Consiliului Local în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru restul anului școlar 2020-2021. Alegerea se face pentru perioada rămasă din anul școlar și are scopul să asigure participarea autorității locale în gestionarea unităților de învățământ, conform prevederilor legale și a rețelei școlare aprobată. Pentru locuitori înseamnă ca hotărârea poate influența decizii vizând finanțări, reguli de funcționare și relația cu școlile din comunitate, pe perioada menționată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 6 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru perioada rămasă din anul școlar 2020 – 2021 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 20 ianuarie 2021, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție; Luând în discuţie Referatul nr. 1621 din data de 15.01.2021, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune desemnarea reprezentanților Consiliului Local în consiliile de administrație ale unitaților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru perioada rămasă din anul școlar 2020-2021; Văzând raportul nr. 1623 din 15.01.2021 întocmit de Serviciul APL, Registrul Agricol si Arhivă, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; urmare a propunerilor formulate, în plenul ședinței Consiliului Local privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în consiliile de administrație ale unitaților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea; Ținând seama de faptul că prin anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 46 din 18.02.2020 a fost aprobată rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2020-2021; În temeiul prevederilor Legii nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 4619 din 22 septembrie 2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129 alin.(1), alin.(2), lit.d) coroborate cu prevederile alin. (7), lit. a), art.139 alin. (1) și ale art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Procedându-se în conformitate cu prevederile art.139 alin.(6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și întrunind numărul minim de 19 voturi ”pentru” propunerile formulate în plenul ședinței, prevăzut în art.139, alin.(1) din actul normativ menționat, consemnat în procesul verbal al ședinței, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1.Pentru perioada rămasă din anul școlar 2020-2021 se desemnează reprezentanţii Consiliului Local în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Administrație, Juridic, Contencios. Art.3. Prezenta hotărare se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției Resurse Umane; - Inspectoratului Școlar al Județului Vâlcea; - Unităților de învățământ nominalizate în anexă. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Grigore CRĂCIUNESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 20 ianuarie 2021 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă