Pe scurtSe aprobă Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare parc Capela”, scenariul 2, adică se dă undă verde pentru proiectul de amenajare a unui parc în zona Capela. Decizia înseamnă că se pot aloca fonduri și se pot demara etapele de proiectare și execuție, cu aplicarea prevederilor programului regional și prioritatilor legate de eficiență energetică și infrastructură verde; proiectul face parte din lista de proiecte prioritare finanțabile 2021–2027 și este inclus în Strategia de Dezvoltare Urbană a municipiului. Pentru locuitori, rezultatul poate însemna un parc amenajat, cu spații verzi, eventual îmbunătățiri pentru mediu și activități recreative în zonă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul de investiții ”Amenajare parc Capela”, scenariul 2, la valoarea totală de 31.163.859,75 lei fără TVA, respectiv 37.055.829,03 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 23.460.789,80 lei fără TVA, respectiv 27.918.339,86 lei cu TVA, conform anexei la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 51
privind aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici
pentru obiectivul de investiții ”Amenajare parc Capela”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 28 februarie 2024, la care participă 18 consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 7131 din data de 19.02.2024, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre referitor la aprobarea Studiului de Fezabilitate și a
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Amenajare parc
Capela”, scenariul 2;
Văzând Raportul nr. 7369 din 20.02.2024, întocmit de Serviciul Investiții
Publice – Direcția Investiții – Achiziții Publice, precum și avizele comisiilor
de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea
ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe,
prognoze economico-sociale și nr. 4 de organizare şi dezvoltare urbanistică,
realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie
comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că prin Hotărârea Guvernului nr. 133/2022 s-a aprobat
transmiterea cu titlu gratuit a suprafeţei de 465.552 mp, fond forestier ,
77.248 m.p intravilan și 388.304 m.p. extravilan din grupa I funcţională -
vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie, subgrupa 1.4.a - păduri
special amenajate în scop recreativ (păduri-parc), din domeniul public al
statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în domeniul public al municipiului
Râmnicu Vâlcea, în vederea realizării amenajărilor specifice pădurii-parc;
Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 354/27.11.2023
de aprobare a listelor de proiecte prioritare finanțabile prin Programul
Regional Sud – Vest 2021 – 2027 și ținând seama de faptul că proiectul propus se
încadrează în Prioritatea 3 -Eficiență energetică și infrastructură verde,
Obiectiv specific 2.7. “ Intensificarea acțiunilor de protecție și conservare a
naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi înclusiv în zonele urbane,
precum și reducerea tuturor formelor de poluare” și este inclus în lista
proiectelor prioritare înscrise în CAP. V din Strategia Integrată de Dezvoltare
Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2021-2027 “Portofoliul de proiecte”,
5.1.-Lista proiectelor prioritare pentru perioada 2021-2027 (Poziția 70 –
Amenajare Parc “Capela”);
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.907/2016
privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico –
economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri
publice, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.d), art.139, alin.(3), lit.a)
și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 13 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 5 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico - economici
pentru obiectivul de investiții ”Amenajare parc Capela”, scenariul 2, la
valoarea totală de 31.163.859,75 lei fără TVA, respectiv 37.055.829,03 lei cu
TVA, din care C+M la valoarea de 23.460.789,80 lei fără TVA, respectiv
27.918.339,86 lei cu TVA, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
de Investiții și Achiziții Publice și Direcția Economico-Financiară.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției de Investiții și Achiziții Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2024
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.