HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 395/84
privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției
Teatrul Municipal ”Ariel” pentru anul 2024
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 18 decembrie 2024, la care participă toți cei 22 de consilieri locali în
funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 297432 din 16.12.2024, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al
instituției Teatrul municipal ”Ariel” pentru anul 2024;
Văzând Raportul nr. 297433 din 16.12.2024 întocmit de Direcția Economico –
Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și
nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36 din 09.02.2024 a fost
aprobat bugetul de venituri proprii și subvenții al instituției Teatrul
municipal ”Ariel” pentru anul 2024, cu o valoare totală de 3.557.400 lei, atât
la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, ce a fost ulterior
rectificat, ajungând la valoarea totală de 4.988.800 lei;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările și ale Hotărârii Guvernului nr. 1585/12 decembrie
2024 privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la art. 6
alin. (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023, pentru
finanțarea intituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților
administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din
județe, respectiv teatre, opere si filarmonici;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a)
şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se rectifică bugetul de venituri proprii și subvenții pentru anul 2024 al
instituției Teatrul municipal ”Ariel”, prin modificarea în structură a
veniturilor instituției Teatrul Municipal Ariel, astfel:
+ 950.490 lei - suma repartizată pentru finanțarea instituțiilor publice de
spectacole și concerte, conform Hotărârii Guvernului nr. 1585/13.12.2024 privind
repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e)
din Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023, cu modificările si
completările ulterioare.
- 950.490 lei - subvenție de la bugetul local.
(2) Bugetul instituției Teatrul municipal ”Ariel”, rectificat conform alin.(1),
rămâne la valoarea totală de 4.988.800 lei și este prezentat în anexa la
prezenta hotărâre, în următoarea structură:
VENITURI
• 2.336.560 lei - suma repartizată pentru finanțarea instituțiilor publice de
spectacole și concerte (sursă buget de stat)
• 2.204.910 lei – subvenții pentru instituții publice (sursă buget local)
• 447.330 lei – venituri proprii
4.988.800 lei
CHELTUIELI
• 3.685.400 lei – cheltuieli de personal
• 1.311.000 lei – cheltuieli cu bunuri și servicii
• - 7.600 lei – plăți efectuate în ani precedenți și încasate ăn an curent
4.988.800 lei.
Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia
Economico-Financiară și Teatrul municipal Ariel.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Teatrului municipal Ariel.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 18 decembrie 2024
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.