23 decembrie 2022

HCL 394/2022 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificare regulament serviciu transport public calatori

Denumire
Hotărârea nr. 394 din 2022 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
394 / 2022
Data
23 decembrie 2022
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea Regulamentului serviciului de transport public local cu autobuze și microbuze din Râmnicu Vâlcea, aprobat anterior în 2018, pentru a corecta erori materiale și a adăuga modificările necesare. Modificările vizează mai ales articolele din Regulament identificate ca eronate (articolele 34 și 35) din Anexa 12 a Contractului de delegare, în scopul îmbunătățirii clarității și conformității cu legislația, potrivit rapoartelor și avizelor primite. Pentru locuitori, schimbările pot însemna corectarea regulilor privind utilizarea serviciului, eventual ajustări în termene, penalități sau obligații ale operatorului, dar impactul exact (fonduri, zone sau tarife) depinde de conținutul detaliat al articolelor modificate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Regulamentului serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 380/2018, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.394 privind modificarea Regulamentului serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 380/2018 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 23 decembrie 2022, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.54544 din 15.12.2022, al cărui inițiator este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 380/2018, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând Raportul nr.54681 din 16.12.2022, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor ; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Având în vedere că în baza prevederilor Legii nr.92/2007, a serviciilor de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, modificată şi completată şi ale Legii nr.51/2006 a Serviciilor de utilităţi publice, cu completările şi modificările ulterioare, prin hotărârea nr.380/28.11.2018, Consiliul Local a aprobat Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv anexele acestuia, fiind încheiat Contractul nr.49043/27.12.2018 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, între Municipiul Râmnicu Vâlcea şi ETA S.A.; Ținând seama de adresa nr.35666 / 22.08.2022, prin care Direcţia Poliţiei Locale a adus la cunoştinţă că au fost constate erori materiale la conţinutul articolelor art.34 şi art.35 din Regulamentul serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea – Anexa nr.12 la Contractul de delegare; În conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.d), alin.(7), lit. n), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă modificarea Regulamentului serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 380/2018, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: a) Art.34 lit. a) se modifică şi va avea următorul conţinut: ,,cu amendă de la 1000 lei la 1500 lei, nerespectarea dispoziţiilor art.19 punctele 4, 5, 8, art.22 punctele 2, 3, 4, 5, art.25 alin.(2) punctele 1, 2, 3, 5, 13, 15, 27, art.26 alin.(3) punctele 1, 12, 15, 16, art.35 alin.(1) lit.i)”; b) Art.35 alin.(2) se modifică şi va avea următorul conţinut:,, Se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, contravenţiile prevăzute la alin.(1) lit.a) - s), cu excepţia lit.i).” Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și Direcția Poliției Locale. Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcţiei Economico-Financiară; - Direcției Dezvoltare Locală; - Direcției Poliției Locale; - Societății ETA SA. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Iuliana - Maria POPESCU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 23 decembrie 2022 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă