Pe scurtSe aprobă Actul adițional nr.6 la convenția de parteneriat dintre Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcția de Asistență Socială și Asociația "Centrul pentru Familie". Se prelungește durata parteneriatului între cele două părți, la solicitarea Asociației, fără schimbări majore în obiectivele sau finanțarea existentă, conform avizelor primite. Pentru locuitori, înseamnă că serviciile de asistență socială oferite prin acest parteneriat vor continua pe o perioadă extinsă, în special în domenii precum sprijinul familiei, cu impact asupra utilizării resurselor locale din bugetul dedicat asistenței sociale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.385
privind aprobarea Actului adițional nr.6 la convenția de parteneriat dintre
Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcţia de Asistență Socială
şi Asociaţia ”Centrul pentru Familie”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local
nr.317/31.08.2017, așa cum a fost modificată prin Actul adițional nr.3
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 22 decembrie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.9459 din data de 14.12.2022, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr.6 la convenția de parteneriat
dintre Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcţia de Asistență
Socială şi Asociaţia ”Centrul pentru Familie”, aprobată prin Hotărârea
Consiliului Local nr.317/31.08.2017, așa cum a fost modificată prin Actul
adițional nr.3;
Văzând Raportul nr.9460 din data de 14.12.2023, întocmit de Direcția de
Asistență Socială, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și
nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement;
Având în vedere cererea nr.52652 din data de 06.12.2023, prin care Asociaţia
“Centrul pentru Familie”, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Avram
Iancu nr.7, a solicitat prelungirea duratei parteneriatului cu Direcţia de
Asistență Socială Râmnicu Vâlcea;
În temeiul prevederilor art.12 din Ordonanţa Guvernului nr.68/2003 privind
serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.112,
alin.(3), lit.q) și art.136 din Legea nr.292/2011 a asistenţei sociale, cu
modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit. d) și e), coroborat cu alin.(7),
lit.b) și alin.(9) lit.a), a art.139, alin.(1) şi a art.196 alin.(1), lit.a) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Actul adițional nr.6 la Convenția de parteneriat încheiată
între Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcţia de Asistență
Socială Râmnicu Vâlcea şi Asociaţia ”Centrul pentru Familie”, aprobată prin
Hotărârea Consiliului Local nr.
317/2017, așa cum a fost modificată prin Actul
adițional nr.3, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
de Asistență Socială.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției de Asistență Socială Rm. Vâlcea;
- Direcției Economico-Financiare;
- Asociaţiei ”Centrul pentru Familie” – Râmnicu Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 22 decembrie 2023
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.