HCL 378/2018 Râmnicu Vâlcea adoptată
Achizitionare prin cumparare terenuri strada Libertatii
- Denumire
- Hotărârea nr. 378 din 2018 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 378 / 2018
- Data
- 28 noiembrie 2018
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă achiziţionarea prin cumpărare, la prețul/mp stabilit prin rapoartele de evaluare aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr.186/74/2016, a următoarelor imobile terenuri
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 378
privind achiziționarea prin cumpărare a unor imobile terenuri ca urmare a exproprierilor pentru obiectivul de investiții ”Prelungire b-dul Tineretului spre nord, între strada Gib Mihăescu și strada Libertății”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 28 noiembrie 2018, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Având în vedere Raportul 44161 din 23.11.2018 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, prin care se propune oportunitatea achiziționării prin cumpărare, la prețul/mp stabilit prin rapoartele de evaluare aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 186/74/2016 a unor imobile terenuri situate între strada Crișan și prelungirea B-dul Tineretului spre nord, între strada Gib Mihăescu și strada Libertății, precum și împuternicirea Primarului ca personal sau prin persoane desemnate, să semneze actele de vânzare-cumpărare în formă autentică;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere faptul că prin Hotărârea nr.186/74 din 31 august 2016, Consiliul Local a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor – construcții și terenuri, afectate de realizarea obiectivului de investiții “Prelungire B-dul Tineretului spre nord, între strada Gib Mihăescu și strada Libertății”, Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici, lista proprietarilor ale căror imobile sunt afectate de coridorul de expropriere, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor și ținând cont de faptul că din cele 20 imobile terenuri și construcții, 6 (șase) imobile terenuri au fost expropriate integral, restul de 14 imobile fiind parțial expropriate;
Ținând seama de faptul că aceste terenuri au funcțiune de spații verzi, conform PUZ Zona Centrală și având în vederea solicitarea unor proprietarii ale căror imobile au fost parțial expropriate;
În temeiul dispozițiilor art.863 din Codul Civil și ale art.3 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă achiziţionarea prin cumpărare, la prețul/mp stabilit prin rapoartele de evaluare aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr.186/74/2016, a următoarelor imobile terenuri:
- imobil teren în suprafață de 136 mp, situat în zona Libertății, strada Crișan nr.4, cu număr cadastral 52723, la valoarea de 20.426,41 Euro (150,19 Euro/mp) și a imobilului teren în suprafață de 218 mp, situat în zona Libertății, strada Libertății nr.38, cu număr cadastral 52730, la valoarea de 32.742,84 Euro (150,19 Euro/mp), identificate în planurile de situaţie anexa nr.1 și anexa nr.2, la prezenta hotărâre, terenuri proprietatea Mihăilescu Bogdan și Mihăilescu Maria Mirela;
- imobil teren în suprafață de 85 mp, situat în zona Libertății, strada Libertății nr.36, cu număr cadastral 52815, proprietatea Stoian Ileana la valoarea de 12.787,10 Euro (150,20 Euro/mp), identificat în planul de situaţie anexa nr.3 la prezenta hotărâre.
Art.2. Plata sumlor prevăzute la art.1 se va efectua în lei, la cursul de referinţă al euro comunicat de BNR din ziua plăţii.
Art.3. Se împuternicește primarul municipiului, ca personal sau prin persoane desemnate, să semneze actele de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Art.4. Cheltuielile ocazionate cu încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, vor fi suportate din bugetul local.
Art.5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și Direcția Economico Financiară.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie :
• Instituției Prefectului - Județul Vâlcea;
• Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
• Direcției Dezvoltare Locală;
• Direcției Economico Financiare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Florin Geani LINTEȘI
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 noiembrie 2018
Intreaga
hotarare (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 374/2018Schimbare destinatie imobile constructii Gradinita nr 13 RaureniHCL 375/2018Modificare HCl 177 din 2018 solicitare transmitere Sala Sporturilor TraianHCL 376/2018Prelungire contract de inchiriere cu PSD Organizatia Judeteana ValceaHCL 377/2018Demarare proceduri achizitionare teren Calea lui Traian Sud deviere conductaHCL 379/2018Prelungire durata contracte de inchiriere cabinete medicale Intrarea Pribeanu nr 1HCL 380/2018Delegare directa a gestiunii serviciului de transport public localHCL 381/2018Acordare mandat special AGA la ETA schimbare sediu socialHCL 382/2018Schimbare denumire Colegiul de Silvicultura si Protectia Mediului in Liceul Tehnologic Forestier
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.