30 noiembrie 2010

HCL 360/2010 Râmnicu Vâlcea adoptată

Alegere presedinte sedinta bercea maria

Denumire
Hotărârea nr. 360 din 2010 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
360 / 2010
Data
30 noiembrie 2010
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 360 privind alegerea preşedintelui de şedinţă Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 noiembrie 2010, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie; Având în vedere prevederile ”Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.228 din 31.07.2009; În urma propunerii formulate în plenul şedinţei Consiliului Local, doamna consilier Bercea Maria a fost nominalizată pentru funcţia de preşedinte de şedinţă pentru lunile decembrie 2010, ianuarie şi februarie 2011; În temeiul prevederilor art.35, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.9, alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, aprobată prin Legea nr.673/2002; În baza art.36, art.45, alin.(1) şi art.115, lit.b) din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local, H O T Ă R Ă Ş T E : Articol unic. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, doamna consilier Bercea Maria, pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv decembrie 2010, ianuarie şi februarie 2011. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Mihail Eugen Botea jurist Toma Mihăescu Râmnicu Vâlcea, 30 noiembrie 2010 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă