New Page 1
HOTĂRÂREA NR. 36
privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli şi a listelor de
investiţii
pe surse de finanţare al Municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2022
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 08 februarie 2022, la care participă 21 de consilieri
din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.210882 din data de 03.02.2022, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a
listelor de investiții pe surse de finanțare al municipiului Râmnicu Vâlcea pe
anul 2022;
Văzând Raportul nr. 210886 din data de 03.02.2022, întocmit de Direcția
Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi
nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement;
Ținând seama de faptul că proiectul bugetului local pentru anul 2022 a fost
publicat pe site-ul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea în data de 12.01.2022
și având în vedere că au fost parcurse toate etapele legale ale calendarului de
elaborare a bugetului local, prevăzute la art. 39 din Legea nr. 273/2006 privind
finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 317/2021 privind
bugetul de stat pe anul 2022;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) coroborate cu alin.(4), lit.a, art.139,
alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 13 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 8 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2022, cu o
valoare totală de 385.852.800 lei - la partea de venituri şi 385.852.800 lei -
la partea de cheltuieli.
Art.2. Bugetul pe anul 2022, aprobat conform art.1, este prezentat în structură
pe surse de venit, titluri şi capitole de cheltuieli, cu repartizare pe
trimestre, conform anexelor, parte integrantă a acestuia, după cum urmează:
A. ANEXA NR. 1 – Situaţia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe
anul 2022 cu o valoare totală de 385.852.800 lei, din care 367.688.900 lei –
venituri estimate pentru anul 2022 și 18.163.900 lei – excedent an 2021;
B. ANEXA nr. 1a - Situaţia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe
anul 2022 cu o valoare totală de 287.212.900 lei – secțiunea funcționare;
C. ANEXA nr. 1b - Situaţia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe
anul 2022 cu o valoare totală de 98.639.900 lei – secțiunea dezvoltare;
D. ANEXA NR. 2 – Situaţia privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a
creditelor bugetare pe anul 2022 cu o valoare totală de 385.852.800 lei;
E. ANEXA NR. 2 a - Situaţia privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a
creditelor bugetare pe anul 2022 cu o valoare totală de 287.212.900 lei –
secțiunea funcționare;
F. ANEXA NR. 2 b - Situaţia privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a
creditelor bugetare pe anul 2022 cu o valoare totală de 98.639.900 lei –
secțiunea dezvoltare;
G. ANEXA NR. 3 – Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de
învăţământ pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2022 cu o valoare totală de
12.906.000 lei, din care:
- 11.916.000 lei – finanţare din sursa buget de stat;
- 990.000 lei – finantare din sursa buget local.
H. ANEXA NR. 4 – Lista de investiţii pe anul 2022 – fonduri externe
nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local cu o valoare totală de
71.768.300 lei.
I. ANEXA NR. 5 – Lista de investiții pe anul 2022 – reabilitare termică blocuri
de locuinţe, cu o valoare totală de 4.277.000 lei.
J. ANEXA NR. 6 – Lista de investiţii pe anul 2022 – total surse de finanţare, cu
o valoare totală de 32.629.200 lei.
Art.3. Se aprobă bugetul împrumuturilor interne pentru asigurarea
finanțării/cofinanțării obiectivelor de investitii de interes public local,
precum și a altor cheltuieli de investiții pe anul 2022, în sumă de 11.252.500
lei, autorizată la tragere în anul 2022 conform hotărârii Comisiei de Autorizare
a Împrumuturilor Locale nr. 7016/17.01.2022, și este prezentat în anexele nr. 7a
– Bugetul creditelor interne – venituri și anexa nr. 7b - Bugetul creditelor
interne – cheltuieli.
Art.4. Se aprobă utilizarea diferenței din excedentul bugetului local, în sumă
de 18.163.833,29 lei, înregistrată la data de 31.12.2021, respectiv a sumei de
16.146.076,34 lei, ca sursă de finanțare a secțiunii de dezvoltare.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Economico-Financiară.
Art.6. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valeru AMZA
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 8 februarie 2022
Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.