31 august 2017

HCL 352/2017 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificare HCL 161 din 2016

Denumire
Hotărârea nr. 352 din 2017 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
352 / 2017
Data
31 august 2017
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se completează Hotărârea Consiliului Local nr.161/2017, referitoare la oportunitatea delegării serviciului public de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a străzilor de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și aprobarea tarifelor de prestare a acestui serviciu, cu modificările și completările ulterioare, cu un nou articol

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.352 privind completarea Hotărârii Consiliului Local nr.161/27.04.2017 referitoare la oportunitatea delegării serviciului public de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a străzilor de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și aprobarea tarifelor de prestare a acestui serviciu Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2017, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție ; Luând în considerare Raportul nr.33828/31.08.2017 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, prin care se propune aprobarea modelului Dispoziției de ridicare a vehiculului staționat neregulamentar pe partea carosabilă a străzii și în consecință completarea articolului 2 al Hotărârii Consiliului Local nr.161/2017, referitoare la oportunitatea delegării serviciului public de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a străzilor de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și aprobarea tarifelor de prestare a acestui serviciu, cu un nou articol, respectiv, articolul 2^1; Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ; Având în vedere că prin hotărârea nr.161 din 27 aprilie 2017, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat delegarea directă a gestiunii serviciului public de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a străzilor de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, către societatea ETA S.A., precum și caietul de sarcini privind ”Serviciul public de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a străzilor de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea”; Ținând seama că potrivit prevederilor art.2, punctul 2.1.2 din Caietul de sarcini, aprobat prin hotărârea de consiliu mai sus amintită ”constatarea staționării neregulamentare și emiterea dispoziției de ridicare a vehiculului se face de către polițiștii locali din cadrul Poliției Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea/ofițerii sau agenții de la Poliția rutieră și totodată de solicitarea formulată de către Poliția Locală a municipiului Râmnicu Vâlcea, înregistrată sub nr.32527/21.08.2017, referitoare la aprobarea modelului Dispoziției de Ridicare, pentru punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Local nr. 161/2017; În temeiul prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările și completarile ulterioare ; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare , Întrunind 23 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri , H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. Se completează Hotărârea Consiliului Local nr.161/2017, referitoare la oportunitatea delegării serviciului public de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a străzilor de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și aprobarea tarifelor de prestare a acestui serviciu, cu modificările și completările ulterioare, cu un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins: ”Art. 2^1 Se aprobă modelul Dispoziției de ridicare conform anexei nr.2 la prezenta hotărâre.” Art.2. Dispozițiile de ridicare vor fi înregistrate într-un registru specific, deschis în acest sens de către Poliția Locală a municipiului Râmnicu Vâlcea, registru ce va fi înregistrat în Registrul Unic al Documentelor (RUD), existent în cadrul Serviciului Administrație Publică Locală, Reglementări Legea nr.10/2001. Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Poliția Locală a municipiului Râmnicu Vâlcea și societatea ETA S.A. Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie : • Instituției Prefectului- Județul Vâlcea; • Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; • Direcţiei Administrație, Juridic, Contencios; • Direcției Dezvoltare Locală; • Poliției Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea. • Societății ETA S.A. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Diana Maria IONESCU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 31 august 2017 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă